Părerea criticului
Poate că nu există moment mai bun să lansezi acest film decât acum, când întreaga Românie pare cuprinsă de isteria Schengen: filmul lui Paul Negoescu combină elemente comice pentru a explora una din marile probleme ale ţării, corupţia de graniţă. Cu o interpretare excelentă a lui Iulian Postelnicu în rolul unui poliţist de provincie expert într-un singur domeniu, anume închiderea ochilor atunci când trebuie, Oameni de treabă este în acelaşi timp şi unul dintre cele mai imprevizibile filme româneşti ale ultimilor ani.
Ilie (Iulian Postelnicu) este şef de post într-un sat din nordul României. Încă din primele minute ale filmului descoperim că Ilie s-ar putea să nu fie apărătorul ordinii publice pe care ţi l-ai putea dori alături: ocupat să ţină isonul primarului Constantin (Vasile Muraru), poliţistul ignoră cu graţie o păruială între beţivii de la birtul satului. Primim repede indicii că satul ar fi celebru pentru niscaiva activităţi ilegale, dar nu trece mult şi Ilie se va trezi cu un cadavru pe cap, iar asta îl va obliga să ia decizii dificile în ceea ce-l priveşte.
Sunt mari şanse ca o parte a publicului să aprecieze aspectele comice ale filmului, dar marea sa putere este modul cum arată cât de tentant e să aluneci de partea greşită a legii. Ispita unei vieţi mai bune este o temă recurentă a filmului, alături de compromisurile pe care suntem dispuşi să le facem pentru a o obţine. În peregrinările sale prin sat şi în oraşul din apropiere, Ilie ni se prezintă drept profund nemulţumit de viaţa sa şi dedicat visului unei vieţi împlinite: cu ajutorul primarului, Ilie ar putea obţine o livadă care i-ar putea asigura traiul pe viitor, în timp ce Cristina (Crina Semciuc), soţia săteanului ucis, i-ar putea deveni parteneră.
Acest viitor luminos şi înfloritor exercită asupra lui Ilie fascinaţia pe care o flacără o exercită asupra unei gâze. Iar aici Oameni de treabă lansează o invitaţie de introspecţie: ce ai face dacă te-ai afla la un milimetru distanţă de împlinirea celui mai arzător vis? Ce ai face dacă, pentru a-l atinge în sfârşit, trebuie să comiţi o faptă rea? De la distanţă e simplu să crezi că nu, nu ai face niciodată o faptă rea, dar scenariul scris de Radu Romaniuc şi Oana Tudor (aceasta din urmă joacă în film rolul fostei soţii a lui Ilie) construieşte convingător contextul care poate nu te face să fii de acord cu Ilie, dar categoric te face să-l înţelegi.
Probabil întreg anul acesta nu o să vezi un film românesc care să explice mai bine de ce România este una dintre ţările cele mai corupte din Europa. Văzând Oameni de treabă înţelegi cât de uşor e să pleci capul şi să mergi în rând cu corupţii de lângă tine şi cât de greu e să li te pui de-a curmezişul. Şi cu toate că atinge teme mai mult decât sumbre, Oameni de treabă reuşeşte şi să amuze cu situaţiile sale absurde şi sarcasmele lui Ilie. Ai putea spune că aici s-ar afla un compromis al scenariului cu publicul, anume să-şi atragă spectatorii cu glume, dar noi am spune că umorul are rolul unei oglinzi cu bătaie lungă: pentru unii a fura, a lovi şi a ucide este ceva la fel de banal ca un banc.
Ilie (Iulian Postelnicu) este şef de post într-un sat din nordul României. Încă din primele minute ale filmului descoperim că Ilie s-ar putea să nu fie apărătorul ordinii publice pe care ţi l-ai putea dori alături: ocupat să ţină isonul primarului Constantin (Vasile Muraru), poliţistul ignoră cu graţie o păruială între beţivii de la birtul satului. Primim repede indicii că satul ar fi celebru pentru niscaiva activităţi ilegale, dar nu trece mult şi Ilie se va trezi cu un cadavru pe cap, iar asta îl va obliga să ia decizii dificile în ceea ce-l priveşte.
Sunt mari şanse ca o parte a publicului să aprecieze aspectele comice ale filmului, dar marea sa putere este modul cum arată cât de tentant e să aluneci de partea greşită a legii. Ispita unei vieţi mai bune este o temă recurentă a filmului, alături de compromisurile pe care suntem dispuşi să le facem pentru a o obţine. În peregrinările sale prin sat şi în oraşul din apropiere, Ilie ni se prezintă drept profund nemulţumit de viaţa sa şi dedicat visului unei vieţi împlinite: cu ajutorul primarului, Ilie ar putea obţine o livadă care i-ar putea asigura traiul pe viitor, în timp ce Cristina (Crina Semciuc), soţia săteanului ucis, i-ar putea deveni parteneră.
Acest viitor luminos şi înfloritor exercită asupra lui Ilie fascinaţia pe care o flacără o exercită asupra unei gâze. Iar aici Oameni de treabă lansează o invitaţie de introspecţie: ce ai face dacă te-ai afla la un milimetru distanţă de împlinirea celui mai arzător vis? Ce ai face dacă, pentru a-l atinge în sfârşit, trebuie să comiţi o faptă rea? De la distanţă e simplu să crezi că nu, nu ai face niciodată o faptă rea, dar scenariul scris de Radu Romaniuc şi Oana Tudor (aceasta din urmă joacă în film rolul fostei soţii a lui Ilie) construieşte convingător contextul care poate nu te face să fii de acord cu Ilie, dar categoric te face să-l înţelegi.
Probabil întreg anul acesta nu o să vezi un film românesc care să explice mai bine de ce România este una dintre ţările cele mai corupte din Europa. Văzând Oameni de treabă înţelegi cât de uşor e să pleci capul şi să mergi în rând cu corupţii de lângă tine şi cât de greu e să li te pui de-a curmezişul. Şi cu toate că atinge teme mai mult decât sumbre, Oameni de treabă reuşeşte şi să amuze cu situaţiile sale absurde şi sarcasmele lui Ilie. Ai putea spune că aici s-ar afla un compromis al scenariului cu publicul, anume să-şi atragă spectatorii cu glume, dar noi am spune că umorul are rolul unei oglinzi cu bătaie lungă: pentru unii a fura, a lovi şi a ucide este ceva la fel de banal ca un banc.
