Părerea criticului
“Obaba”, premiera cinematografica, intitulata la noi “Taramul ascuns”, prezinta un caz de antropologie vizuala sau “recit de vie”/ “life story” filmata.
Lourdes, personajul principal, studenta la arte vizuale, realizeaza un documentar despre comunitatea basca din localitatea Obaba, aflata in nordul Spaniei. Amintirile oamenilor de aici devin elementul central al filmului, timpul prezent aducand doar indicii care fac trimiteri la aspecte din trecut- in detaliu dezvoltate pe parcursul firului narativ. Odata ajunsa in localitate, Lourdes incepe sa filmeze locurile, iar oamenii se obisnuiesc cu ea si- si deschid sufletul fata de aceasta straina; isi povestesc copilaria in sanul comunitatii. Traind o perioada alaturi de acesti oameni si ascultandu-le povestile despre trecut, Lourdes incepe sa se simta parte integranta a acestei lumi, alegand in final sa ramana la Obaba.
Pentru ca documentarul inseamna sa ghidezi spre un sens ceea ce ai filmat, dandu-i o orientare dincolo de semnificatia intrinseca a intamplarilor si locurilor, Lourdes isi incepe proiectul pentru cursul de arte vizuale cu un testimonial; marturiseste in fata propriei camere ca “experienta Obaba” i-a marcat viata intr-un mod inexplicabil.
Un laitmotiv al filmului pare sa fie obsesia locuitorilor din Obaba fata de numarat: ei masoara distantele prin numar de pasi facuti, prin numar de curbe existente pe sosea intre localitati, prin numar de trepte urcate; un alt laitmotiv sunt, in acest film, soparlele; prezenta lor si influenta pe care o au asupra cursului narativ sunt apasatoare, generand o atmosfera stranie. Lourdes, interpretata de Bárbara Lennie, pare sa fie marcata in alegerea ei de a ramane la Obaba mai degraba de soparle decat de povestile acestor oameni sau de Miguel, tanarul de care se indragosteste. Oricum, acest element de mister adus in film de prezenta soparlelor este inconsistent construit si, pana la urma, gratuit. Si asta pentru ca amintirile insele, destainuite in fata camerei de filmat de catre localnici, creeaza aura de poveste si mister ce invaluie filmul. Nu mai era nevoie de o alta intriga.
Desi intamplarile din trecutul acestor oameni le poti gasi oriunde, filmul e captivant. Imaginile care le evoca sunt prezentate in culori mai calde, mai luminoase, nostalgice.
Trecutul este impregnat prezentului la Obaba mai mult decat in oricare alta parte, iar timpul curge mai lent aici.
Lourdes, personajul principal, studenta la arte vizuale, realizeaza un documentar despre comunitatea basca din localitatea Obaba, aflata in nordul Spaniei. Amintirile oamenilor de aici devin elementul central al filmului, timpul prezent aducand doar indicii care fac trimiteri la aspecte din trecut- in detaliu dezvoltate pe parcursul firului narativ. Odata ajunsa in localitate, Lourdes incepe sa filmeze locurile, iar oamenii se obisnuiesc cu ea si- si deschid sufletul fata de aceasta straina; isi povestesc copilaria in sanul comunitatii. Traind o perioada alaturi de acesti oameni si ascultandu-le povestile despre trecut, Lourdes incepe sa se simta parte integranta a acestei lumi, alegand in final sa ramana la Obaba.
Pentru ca documentarul inseamna sa ghidezi spre un sens ceea ce ai filmat, dandu-i o orientare dincolo de semnificatia intrinseca a intamplarilor si locurilor, Lourdes isi incepe proiectul pentru cursul de arte vizuale cu un testimonial; marturiseste in fata propriei camere ca “experienta Obaba” i-a marcat viata intr-un mod inexplicabil.
Un laitmotiv al filmului pare sa fie obsesia locuitorilor din Obaba fata de numarat: ei masoara distantele prin numar de pasi facuti, prin numar de curbe existente pe sosea intre localitati, prin numar de trepte urcate; un alt laitmotiv sunt, in acest film, soparlele; prezenta lor si influenta pe care o au asupra cursului narativ sunt apasatoare, generand o atmosfera stranie. Lourdes, interpretata de Bárbara Lennie, pare sa fie marcata in alegerea ei de a ramane la Obaba mai degraba de soparle decat de povestile acestor oameni sau de Miguel, tanarul de care se indragosteste. Oricum, acest element de mister adus in film de prezenta soparlelor este inconsistent construit si, pana la urma, gratuit. Si asta pentru ca amintirile insele, destainuite in fata camerei de filmat de catre localnici, creeaza aura de poveste si mister ce invaluie filmul. Nu mai era nevoie de o alta intriga.
Desi intamplarile din trecutul acestor oameni le poti gasi oriunde, filmul e captivant. Imaginile care le evoca sunt prezentate in culori mai calde, mai luminoase, nostalgice.
Trecutul este impregnat prezentului la Obaba mai mult decat in oricare alta parte, iar timpul curge mai lent aici.
