Părerea criticului
Lansat pe 23 ianuarie pe platforma Netflix, serialul October Faction le va satisface gusturile celor care aşteaptă o distracţie simplă, de weekend, cu elemente supranaturale şi provocări familiale. Nu o face chiar de la început (primele episoade chiar îţi pun răbdarea la încercare), dar o dată ce te-ai obişnuit cu problemele familiei Allen, s-ar putea ca răsturnările de situaţie, excesele vizuale, dar şi mesajul încurajator să te ţină atent. Iată ce ne-a plăcut nouă şi ce nu la acest serial Netflix.
Acţiunea are loc în zilele noastre, când Fred (J.C. MacKenzie) şi Deloris (Tamara Taylor) Allen primesc vestea că tatăl lui Fred şi-a aflat sfârşitul pe neaşteptate în conacul familiei dintr-un orăşel american. Cei doi stabiliţi în Japonia îşi iau progeniturile adolescente, Viv (Aurora Burghart) şi Geoff (Gabriel Darku), şi se întorc acasă, unde aflăm repede mai multe lucruri. Mai întâi, că Fred şi Deloris nu sunt experţi contabili, ci vânători de monştri afiliaţi unei puteri globale, Presidio, al cărei ţel este stârpirea monştrilor de orice fel. Apoi că, deşi Viv şi Geoff par normali la prima vedere, au şi ei puterile lor.
Ce îndepărtează foarte mult publicul de la povestea serialului (acesta e bazat pe seria de benzi desenate omonimă creată de Steve Niles şi Damien Worm) sunt dialogurile doldora de platitudini pronunţate cu emfază şi de sarcasme puerile. Aceste dialoguri sunt şi principala problemă a personajelor, care au nevoie de surprinzător de mult timp ca să ţi se bage pe sub piele (măcar reuşesc până la urmă, spre deosebire de personajele din The Witcher - cronica noastră aici). Viv şi Geoff, de exemplu, atât de blazaţi şi "entitled", se plâng la nesfârşit cât de "entitled" sunt colegii de la noul liceu... Ei bine, pentru astfel de conversaţii avem butonul "10 secunde înainte" (apropo, nu e nevoie de mouse pentru asta, acelaşi efect îl obţii cu Săgeată dreapta)!
Dar... o dată ce ţi-ai antrenat răbdarea cu platitudinile şi conversaţiile nesfârşite şi momentele moarte şi monştrii cu aspect cumplit de ieftin şi câteva exemple de cretinism (la un moment se sugerează că sângele unei persoane e suficient să umple o cadă, de exemplu) şi ai aşteptat ca toate elementele să-şi găsească în sfârşit locul pe tabla de şah a poveştii, iată că vine şi recompensa, anume mesajul că nu este niciodată prea târziu să devenim mai buni, să ne recunoaştem greşelile şi să procedăm în consecinţă. Acest mesaj este ajutat de câteva răsturnări de situaţie imprevizibile şi cu faptul că eroii se maturizează (inclusiv eroii maturi) şi fac în sfârşit alegerile potrivite. Nu discutăm mai mult acest aspect, ca să nu dăm spoilere.
Poate că suntem noi prea generoşi cu aşteptările pe care le avem de la un nou serial şi poate că publicul îşi doreşte doar o poveste lejeră, care să nu-l provoace prea tare, cu actori cât de cât arătoşi, mici surprize şi o sperietură ici-colo. October Faction exact asta este, de unde şi această cronică scurtă şi nota 6 dată serialului pe pagina sa de pe Cinemagia.
Acţiunea are loc în zilele noastre, când Fred (J.C. MacKenzie) şi Deloris (Tamara Taylor) Allen primesc vestea că tatăl lui Fred şi-a aflat sfârşitul pe neaşteptate în conacul familiei dintr-un orăşel american. Cei doi stabiliţi în Japonia îşi iau progeniturile adolescente, Viv (Aurora Burghart) şi Geoff (Gabriel Darku), şi se întorc acasă, unde aflăm repede mai multe lucruri. Mai întâi, că Fred şi Deloris nu sunt experţi contabili, ci vânători de monştri afiliaţi unei puteri globale, Presidio, al cărei ţel este stârpirea monştrilor de orice fel. Apoi că, deşi Viv şi Geoff par normali la prima vedere, au şi ei puterile lor.
Ce îndepărtează foarte mult publicul de la povestea serialului (acesta e bazat pe seria de benzi desenate omonimă creată de Steve Niles şi Damien Worm) sunt dialogurile doldora de platitudini pronunţate cu emfază şi de sarcasme puerile. Aceste dialoguri sunt şi principala problemă a personajelor, care au nevoie de surprinzător de mult timp ca să ţi se bage pe sub piele (măcar reuşesc până la urmă, spre deosebire de personajele din The Witcher - cronica noastră aici). Viv şi Geoff, de exemplu, atât de blazaţi şi "entitled", se plâng la nesfârşit cât de "entitled" sunt colegii de la noul liceu... Ei bine, pentru astfel de conversaţii avem butonul "10 secunde înainte" (apropo, nu e nevoie de mouse pentru asta, acelaşi efect îl obţii cu Săgeată dreapta)!
Dar... o dată ce ţi-ai antrenat răbdarea cu platitudinile şi conversaţiile nesfârşite şi momentele moarte şi monştrii cu aspect cumplit de ieftin şi câteva exemple de cretinism (la un moment se sugerează că sângele unei persoane e suficient să umple o cadă, de exemplu) şi ai aşteptat ca toate elementele să-şi găsească în sfârşit locul pe tabla de şah a poveştii, iată că vine şi recompensa, anume mesajul că nu este niciodată prea târziu să devenim mai buni, să ne recunoaştem greşelile şi să procedăm în consecinţă. Acest mesaj este ajutat de câteva răsturnări de situaţie imprevizibile şi cu faptul că eroii se maturizează (inclusiv eroii maturi) şi fac în sfârşit alegerile potrivite. Nu discutăm mai mult acest aspect, ca să nu dăm spoilere.
Poate că suntem noi prea generoşi cu aşteptările pe care le avem de la un nou serial şi poate că publicul îşi doreşte doar o poveste lejeră, care să nu-l provoace prea tare, cu actori cât de cât arătoşi, mici surprize şi o sperietură ici-colo. October Faction exact asta este, de unde şi această cronică scurtă şi nota 6 dată serialului pe pagina sa de pe Cinemagia.
