Sinopsis

Într-un orășel din California, un tânăr bucătar pe nume Odd Thomas este abordat de fantoma unei tinere fete care a fost violată și ucisă cu brutalitate. Prin capacitatea sa unică de a-i înțelege pe cei morți, acesta este condus la criminalul fetei, un fost coleg de școală.

După rezolvarea acestui caz, într-o zi, la locul de muncă, Odd întâlnește un individ suspect care este urmărit de o armată de "bodachs", așa-numitele creaturi spirituale, întunecate, care apar numai în timpul unui dezastru, hrănindu-se cu suferința celor răniți sau uciși. De aici începe adevăratul joc în care tânărul erou se folosește de intuiția sa supranaturală pentru a afla ce pune la cale acel individ, fiind ferm convins că acest om este conectat la o catastrofă care este pe cale să se petreacă.