E piesă de teatru mai mult decât film. Camera fixă m-a făcut să mă simt așa. Prima parte, prima oră, m-a șocat, m-a făcut să îmi revizuiesc tot ce credeam despre lume. După aceea, piesa de teatru s-a diluat pentru mine, dar finalul a încheiat miraculos opera testament al domnului Tarkovsky, un geniu al omenirii. O să revăd prima oră pentru că evident la o primă audiție mi-au scăpat multe elemente importante. Chiar o să revăd totul la o viteză de 0,5 ca să surprind detalii fine. E de muncă cu asemenea capodopere. Trebuie suspendată mintea bolnavă a omului înstrăinat de creație, iar conștiința va cerceta cu lupa. Trebuie să fim deschiși la orice posibilitate. Să văd ce mai descopăr. Adevărul e dincolo de limitele minții mele bolnave.
El_KaPpa
pe 01 Iunie 2020 18:14
Cred ca este cel mai lent film al lui Tarkovsky si din acest motiv pare pe alocuri usor plictisitor si pentru multi probabil greu de dus pana la final. Sunt momente in care si mie mi-a pus rabdarea la incercare, mai ales ca tematic ramane un film discutabil si deschis diverselor interpretari, dar per total experienta vizionarii este la fel de memorabila ca la majoritatea filmelor marelui regizor rus.
De la inceput si pana la final atmosfera este excelenta trecand prin diverse teme si stari, de la nemultumire, incertitudine si frica de necunoscut pana la meditare, speranta si redescoperire, intensificate excelent de miscarile camerei, de sunetele din fundal, de cinematografia superba a lui Nykvist, de multe replici care iti dau de gandit urmate de momente lungi in care linistea face legea, si , bineinteles, de prestatiile puternice ale actorilor.
In cea mai scurta si simpla descriere prosibila, as spune (si nu cred ca gresesc) ca-i un film testament al lui Tarkovsky in care indeamna generatia urmatoare sa puna mai mult pret pe spiritualitate.
Ideea sacrificiului apare în majoritatea filmelor lui Tarkovski: sacrificiul copilului pentru eliberarea ţării în "Copilăria lui Ivan", sacrificiul artistului de geniu în "Andrei Rubliov", sacrificiul cosmonautului pentru redobândirea fericirii pierdute în "Solaris" sau sacrificiul poetului exilat pentru realizarea comuniunii cu divinitatea în "Nostalgia". De fapt, însuşi Tarkovski afirma că "ideea sacrificiului, a jertfei, m-a preocupat mereu, devenind din ce în ce mai mult o parte a existenţei mele".
Exilat în străinătate, regizorul nu şi-a schimbat convingerile de viaţă, adaptându-le însă la modul de înţelegere al populaţiei vest-europene. Din acest motiv, "Nostalgia" şi "Sacrificiul" (filme realizate după ce Tarkovski a rămas în străinătate) sunt diferite de filmele sale anterioare pentru că nu se mai adresează de această dată unui popor cu un filon sufletesc profund religios (credinţa pravoslavnică) nestins în anii de ateism sovietic, căruia îi putea transmite un mesaj emoţional uşor de receptat. Cele două filme se adresează unei lumi secularizate, ateizate şi reticente la miracole şi la valorile spirituale tradiţionale.
Cărturarii occidentului sunt mult mai pragmatici, lipsiţi de emoţii şi cu o înţelegere precară a fenomenului religios. Relaţia lor cu Dumnezeu este rară şi de multe ori iscată din nevoie. Ei nu neagă existenţa lui Dumnezeu, dar nu-l includ în existenţa lor zilnică. Personajul principal al acestui film, criticul literar şi teatral Alexander (interpretat de actorul suedez Erland Josephson), afirmă că el nu are nicio relaţie cu Dumnezeu, deoarece nu-i simte prezenţa acestuia. Dumnezeu este pentru el o abstracţie filozofică şi nu un demiurg prezent în lumea actuală. "Dumnezeu a murit", afirma filozoful german Friedrich Nietzsche (1844-1900), o credinţă acceptată de un număr mare de filozofi (citiţi spre exemplu nuvela "O fotografie veche de 14 ani" a lui Mircea Eliade în care pastorul Dugay afirmă că „Dumnezeu s-a retras din lume, a dispărut. Pentru noi, oamenii, e ca și mort. Putem spune, fără urmă de nelegiuire, că Dumnezeu a murit, pur și simplu, pentru că nu mai e cu noi, nu ne mai este accesibil. S-a retras, s-a ascuns undeva”.).
Viaţa spirituală a lui Alexander este una stearpă şi lipsită de satisfacţii, filozoful simţind că civilizaţia omenească este una imperfectă din cauza dezechilibrului existent între evoluţia materială şi cea spirituală, ea întemeindu-se pe păcat şi pe neputinţa de a evolua. Bărbatul simte că existenţa sa a căpătat un sens superior abia după naşterea băiatului său. Anturajul său este format din oameni superficiali, singurul care reuşeşte să-l stimuleze intelectual fiind doar poştaşul Otto, un cercetător al fenomenelor paranormale.
Lumea superficială a lui Alexander se prăbuşeşte odată cu apariţia ameninţării apocaliptice a distrugerii lumii într-un război nimicitor. În timp ce membrii familiei sale şi prietenii săi tratează pericolul cu preocupare şi cu isterie, Alexander găseşte calea către Dumnezeu. Rugăciunea sa stângace, formată doar din vorbe, nu este suficientă, cât timp nu este însoțită şi de fapte. Alexander acceptă să se sacrifice pentru ca lumea să fie salvată, aducându-se pe sine ca ofrandă lui Dumnezeu într-un mod asemănător cu ofranda adusă Mântuitorului de cei trei magi (reprezentată de mai multe ori în film prin tabloul "Închinarea magilor" al lui Leonardo da Vinci). Sacrificiul său nu este înţeles de oameni, dar este acceptat de Dumnezeu.
Finalul filmului îl arată pe micuţul Tommy, fiul lui Alexander, care rosteşte prima propoziţie din Evanghelia după Ioan: "La început a fost cuvântul", acest lucru semnificând faptul că primul pas către dobândirea credinţei îl reprezintă rugăciunea (cuvântul). "Sacrificiul" este ultimul film al lui Tarkovski (bolnav de cancer în fază terminală, probabil în urma iradierii), un veritabil testament artistic în care regizorul îşi sfătuieşte urmaşii să aibă speranţă şi încredere în Dumnezeu.
Alkahest
pe 09 Martie 2014 19:12
Film enigmatic, dominat de relationarea directa a personajului principal cu divinitatea, initial intr-o sfera abstracta, apoi intr-o avraamica incercare de a salva umanitatea de la un spectacol in care amfitrionii sunt hazardul si moartea. Simbolurile religioase directe - icoanele, crucii, imaginile sfintilor din album, citatul din Geneza ca si cele indirecte - pomului vietii, cocosul alb - mesagerul divin, trimit catre o relationare aparte cu Divinul, de la nedefinire ( Alexander dialogand cu Otto ), la salvare ( ruga fierbinte catre Dumnezeu si acceptatarea sacrificiului ).
Salvarea lumii, sacrificarea proprei constiinte, se vor face printr-o noapte de iubire intre Alexander si Maria, una din slujnice ; actul sexual este reprezentat printr-o levitare, deasupra materialismului lumii, transcendent acesteia si soteriologic in aceeasi masura...
Ridicarea rugului ritualic si arderea casei, au definitivat opera salvarii lumii, dar, in ochii familiei el este un nebun care trebuie salvat de el insusi...
alin.cristian
pe 26 Martie 2013 20:12
Offret este un exemplu al superioritatii cinematografiei europene, un film liric, filosofic, cu peisaje ale unei lumi straine, rustice. Despre dumnezeire, poate, dar si despre conditia umana, frumusetea fiintei acesteia, slabiciunea ei, cu scene pline de viata si sentimente, ale caror paroxism este atins in scena "sacrificiului", una cu adevarat tulburatoare. Finalul este, de asemenea, extrem de puternic si sugestiv, o trecere fulguranta la Inceputuri. Un film fantastic, o capodopera europeana.
stalex
pe 31 Decembrie 2012 19:02
In timpul filmarilor la Sacrificiul, Tarkovski a aflat ca are cancer. Asadar, avem intrucatva de a face cu testamentul regizorului; inteles astfel, finalul este, poate, cel mai tulburator dintre toate cele pe care le-am vazut. Copilul culcat la poalele arbustului si punand la indoiala chiar temelia culturii noastre (la inceput a fost Cuvantul) este un semn al sperantei, al unei benefice rupturi de trecut, un mesaj optimist de adio trimis de unul dintre cei mai mari creatori din istorie.
ciprian34
pe 25 Decembrie 2012 18:16
Un film greu de inteles cum sunt toate filmele lui Tarkovski,dar acesta e farmecul unui film care te obliga sa il vezi a doua oara
pe 23 Ianuarie 2005 05:12
Un film minunat despre om, conditia umana si sensul existentei.
Ca intreaga creatie a sa, filmul este o opera de arta care ne face / pune sa meditam. Imi place sa cred ca nu sunt o leguma in fata ecranului; iar asemenea filme ne deschid mintea si sufletul spre sensurile profunde ale relatiei cu divinitatea.
De la inceput si pana la final atmosfera este excelenta trecand prin diverse teme si stari, de la nemultumire, incertitudine si frica de necunoscut pana la meditare, speranta si redescoperire, intensificate excelent de miscarile camerei, de sunetele din fundal, de cinematografia superba a lui Nykvist, de multe replici care iti dau de gandit urmate de momente lungi in care linistea face legea, si , bineinteles, de prestatiile puternice ale actorilor.
In cea mai scurta si simpla descriere prosibila, as spune (si nu cred ca gresesc) ca-i un film testament al lui Tarkovsky in care indeamna generatia urmatoare sa puna mai mult pret pe spiritualitate.
Exilat în străinătate, regizorul nu şi-a schimbat convingerile de viaţă, adaptându-le însă la modul de înţelegere al populaţiei vest-europene. Din acest motiv, "Nostalgia" şi "Sacrificiul" (filme realizate după ce Tarkovski a rămas în străinătate) sunt diferite de filmele sale anterioare pentru că nu se mai adresează de această dată unui popor cu un filon sufletesc profund religios (credinţa pravoslavnică) nestins în anii de ateism sovietic, căruia îi putea transmite un mesaj emoţional uşor de receptat. Cele două filme se adresează unei lumi secularizate, ateizate şi reticente la miracole şi la valorile spirituale tradiţionale.
Cărturarii occidentului sunt mult mai pragmatici, lipsiţi de emoţii şi cu o înţelegere precară a fenomenului religios. Relaţia lor cu Dumnezeu este rară şi de multe ori iscată din nevoie. Ei nu neagă existenţa lui Dumnezeu, dar nu-l includ în existenţa lor zilnică. Personajul principal al acestui film, criticul literar şi teatral Alexander (interpretat de actorul suedez Erland Josephson), afirmă că el nu are nicio relaţie cu Dumnezeu, deoarece nu-i simte prezenţa acestuia. Dumnezeu este pentru el o abstracţie filozofică şi nu un demiurg prezent în lumea actuală. "Dumnezeu a murit", afirma filozoful german Friedrich Nietzsche (1844-1900), o credinţă acceptată de un număr mare de filozofi (citiţi spre exemplu nuvela "O fotografie veche de 14 ani" a lui Mircea Eliade în care pastorul Dugay afirmă că „Dumnezeu s-a retras din lume, a dispărut. Pentru noi, oamenii, e ca și mort. Putem spune, fără urmă de nelegiuire, că Dumnezeu a murit, pur și simplu, pentru că nu mai e cu noi, nu ne mai este accesibil. S-a retras, s-a ascuns undeva”.).
Viaţa spirituală a lui Alexander este una stearpă şi lipsită de satisfacţii, filozoful simţind că civilizaţia omenească este una imperfectă din cauza dezechilibrului existent între evoluţia materială şi cea spirituală, ea întemeindu-se pe păcat şi pe neputinţa de a evolua. Bărbatul simte că existenţa sa a căpătat un sens superior abia după naşterea băiatului său. Anturajul său este format din oameni superficiali, singurul care reuşeşte să-l stimuleze intelectual fiind doar poştaşul Otto, un cercetător al fenomenelor paranormale.
Lumea superficială a lui Alexander se prăbuşeşte odată cu apariţia ameninţării apocaliptice a distrugerii lumii într-un război nimicitor. În timp ce membrii familiei sale şi prietenii săi tratează pericolul cu preocupare şi cu isterie, Alexander găseşte calea către Dumnezeu. Rugăciunea sa stângace, formată doar din vorbe, nu este suficientă, cât timp nu este însoțită şi de fapte. Alexander acceptă să se sacrifice pentru ca lumea să fie salvată, aducându-se pe sine ca ofrandă lui Dumnezeu într-un mod asemănător cu ofranda adusă Mântuitorului de cei trei magi (reprezentată de mai multe ori în film prin tabloul "Închinarea magilor" al lui Leonardo da Vinci). Sacrificiul său nu este înţeles de oameni, dar este acceptat de Dumnezeu.
Finalul filmului îl arată pe micuţul Tommy, fiul lui Alexander, care rosteşte prima propoziţie din Evanghelia după Ioan: "La început a fost cuvântul", acest lucru semnificând faptul că primul pas către dobândirea credinţei îl reprezintă rugăciunea (cuvântul). "Sacrificiul" este ultimul film al lui Tarkovski (bolnav de cancer în fază terminală, probabil în urma iradierii), un veritabil testament artistic în care regizorul îşi sfătuieşte urmaşii să aibă speranţă şi încredere în Dumnezeu.
Salvarea lumii, sacrificarea proprei constiinte, se vor face printr-o noapte de iubire intre Alexander si Maria, una din slujnice ; actul sexual este reprezentat printr-o levitare, deasupra materialismului lumii, transcendent acesteia si soteriologic in aceeasi masura...
Ridicarea rugului ritualic si arderea casei, au definitivat opera salvarii lumii, dar, in ochii familiei el este un nebun care trebuie salvat de el insusi...
Ca intreaga creatie a sa, filmul este o opera de arta care ne face / pune sa meditam. Imi place sa cred ca nu sunt o leguma in fata ecranului; iar asemenea filme ne deschid mintea si sufletul spre sensurile profunde ale relatiei cu divinitatea.