Sinopsis

Consulul milionar Jonathan Reynold, aflat pe patul de moarte, îi cere răsfățatului său fiu, Tobias, să-i prezinte pe viitoarea lui soție. Gloria însă nu este de găsit și de adus în timp util. Apelează la garderobiera, dar și cântăreața Eva Schmidt care îl impresionează profund pe consul, iar spiritele "lucrează" în favoarea sa, aducându-l la viață. Aceasta începe să-i cânte cu vocea și la pian, atunci când rămâne singur cu acesta, fără Tobias, astfel că fără să vrea consulul "reînvie" și chiar se ridică din pat. Vrea să dea o petrecere în onoarea ei la vila lui somptuoasă, dar fiul se opune, neputând să-i spună adevărul. Până la urmă acesta se află, iar consulul o invită la restaurant pe frumoasa Eva, unde chiar dansează samba cu aceasta. Doctorul care îl trata aproape că face o cădere nervoasă când îl vede, dar finalul este unul fericit, fiindcă Tobias se îndrăgostise deja de Eva, iar Gloria a rămas doar în amintire.