Sinopsis

Coreea secolului XVI, în timpul dinastiei Joseon. O femeie însărcinată, victimă a unui complot politic, ajunge în temniţă, după ce soţul ei a fost deja ucis de un grup de asasini plătiţi. Înainte să-şi dea şi ea sfârşitul, aduce pe lume o fetiţă, pe drăgălaşa Ok-Nyeo ("Fata din temniţă").

Copila creşte printre deţinuţi, ocrotită de administratorul închisorii, şi, sub îndrumarea unui filosof adesea certat cu legea, se transformă într-o tânără cu o minte strălucită. Dornică să apere drepturile oamenilor simpli, pe care sistemul de justiţie incorect nu pune preţ, Ok-Nyeo devine o adevărată războinică în slujba dreptăţii.

Intrigile politice de la palat n-o ocolesc: tânăra luptătoare va trebui să depăşească piedicile pe care i le pun în cale regina-mamă şi fratele ei fără scrupule, fără să ştie că destinul ei este pe veci legat de cel al familiei regale.