"Primit ca o etapa spre o arta noua, filmul lui Eisenstein propune un nou episod al istoriei apropiate, realizand un montaj si indeosebi o imagine pornite din gandirea senzoriala si psihologica; o opera monumentala, etern umana ce trece dincolo de tema propusa" - R. Iurenev
In 1926, Serghei M. Eisenstein a calatorit in Germania pentru a-si prezenta noul film, “Crucisatorul Potiomkin”. A plecat ca tanar cineast promitator, dar s-a intors ca superstar cultural international. Pentru a comemora a zecea aniversare a victoriei bolsevice, au fost programate o serie de productii cinematografice majore. Eisenstein a acceptat nerabdator provocarea de a prezenta pe ecran procesul revolutionar din Rusia – de fapt, tranzitia de la „guvernul provizoriu” al lui Aleksandr Kerenski, instaurat dupa abdicarea tarului, la victoriile lui Lenin si ale sustinatorilor sai.
Nu au fost facute economii. S-au organizat scene cu uriase mase de oameni, iar traficul din oras a fost deviat astfel incat Eisenstein sa poata filma exact in locurile in care avusesera loc incidentele descrise. Contrar opiniei curente, filmul nu contine nici macar un metru de secventa documentara. Fiecare scena a fost o recreare. Muncind frenetic, Eisenstein a terminat filmarile la timp pentru aniversare, dar reactiile, oficiale si neoficiale, nu au fost foarte entuziaste. Multi au gasit filmul confuz si greu de urmarit. Altii s-au intrebat de ce rolul lui Lenin a lost diminuat atat de drastic (actorul care il interpreta, Vasili Nikandrov, avand doar cateva aparitii pe ecran). 0 serie de critici care sprijinisera “Potiomkin” i-au sugerat lui Eisenstein sa se intoarca in cabina de montaj si sa revina asupra peliculei.
“Octombrie” reprezinta, in felul sau, o capodopera, dar e foarte greu sa ne dam seama ce gen de capodopera este. Ca instrument didactic, ca mijloc de „explicare” a revolutiei maselor din Rusia si aiurea, filmul este pur si simplu ineficient. Pentru multi spectatori, vizionarea era o adevarata corvoada. Portretizarile sunt lipsite de consistenta, oricine inzestrat cu o doza minima de informatie istorica nu poate fi inselat de propaganda sa rudimentara. Insa, ceea ce da forta si trairea deosebita a acestei productii este tocmai ambitia proiectului ca atare. Eisenstein a fost incontestabil cea mai remarcabila personalitate a cinematografului din prima jumatate de secol a existentei acestuia, extrem de erudit si cu o credinta incomensurabila in potentialul acestei arte. El isi imagina ca cinematograful ar putea reprezenta „gandirea vizuala” – nu numai concepte, dar si procesul prin care mintea construieste concepte. Imaginile fotografice, materialul brut al cinematografiei, trebuiau „neutralizate” in senzatii si stimuli, astfel incat filmul sa poata revela concepte, si nu numai prezenta oamenilor si lucrurilor. In opinia lui Eisenstein, adevaratul motor care putea avansa masinaria cinematografica era montajul: interactiunea „mistica” rezultata cand sunt unite doua secvente de film separate.
“Octombrie” este cel mai pur si cel mai convingator exemplu al teoriei si practicii cinematografice a lui Eisenstein. Exista cateva secvente care iti taie rasuflarea: daramarea statuii tarului, ridicarea podului si mai ales secventa „Pentru Dumnezeu si pentru tara”, adesea citata. Prin complexitatea montajului, putem observa ca Eisenstein initial se pregatise pentru a deveni inginer. Cu toate acestea, o privire aruncata in spatele fatadei ne poate face sa simtim voiosia – nebunia – unui artist care sta in pragul a ceea ce el crede ca va fi o curajoasa lume noua.
