Comentarii Comentează
  • cosmin742000
    pe 19 Septembrie 2015 11:11
    Un thriller palestinian excelent , cu suspance , cu final in coada de peste , cum imi place mie.O faza memorabila din film este cand o fetita de 10 ani isi da seama ca Mourinho nu are nicio legatura cu meseria de antrenor.Daca pana si ea...
  • narcisson
    pe 09 Noiembrie 2014 22:36
    Un film foarte bun prin prisma faptului ca evoca viata de zi cu zi a palestinienilor si razboiul in care sunt prinsi, insa nota mea scade pentru ca desi pare un film destul de light la inceput, pe parcurs se intortocheaza destul de tare. Avem parte de scene din viata cotidiana, ca de exemplu scoala, servirea unei cafele/unui ceai, jocul cu pisicuta, dar pe de alta parte regizorul nu se fereste sa foloseasca violenta explicita; unele scene sunt foarte puternice. Interpretarile protagonistilor sunt foarte bune, iar finalul dupa parerea mea nu este cel mai potrivit si lasa loc de interpretari. Prin gestul final, protagonistul nu a rezolvat nimic, ba dimpotriva si-a complicat viata si mai tare (de parca nu era deja destul de amarata).
    In final, mai ramane contextul socio-politic in care este incadrat filmul, unul deloc favorabil de altfel. Nu imi ramane decat sa ii compatimesc pe saracii palestinieni, dar sa sper ca pe viitor vor mai aparea cu asemenea filme. Acesta putea fi o capodopera cinematografica macar pentru zona de acolo, insa finalul si faptul ca se intra prea tare in detalii iar actiunea este destul de incurcata, ii scad putin din nota filmului.
    P.S: SPOILER: Am fost destul de uimit cand intr-o scena destul de insignifianta s-a pomenit despre Real Madrid CF si jucatorii acestuia. Se pare ca fotbalul ajunge chiar si in zonele greu incercate de razboi.
    Per total, mi-a placut si il recomand pentru cine doreste ceva mai ''exotic'', insa de actualitate; o actualitate crunta de altfel. Nota mea este 7-Bun, cu mentiunea ca pe viitor am mari asteptari de la cinematografia palestiniana.
  • klute
    pe 23 Septembrie 2014 23:23
    O dramă tăioasă ca o lamă de cuțit, brutală ca un pat de pușcă încasat în plină figură. Acțiunea, foarte prezentă, depășește atletismul decerebrat, fiind totodată o sursă de indicii și detalii semnificative pentru condiția de palestinian - una marcată de aspectele complexe ale unui context socio-politic puțin spus ingrat. E o lume care nu prea le dă de ales celor ce au avut ghinionul să se nască în ea, în orice caz, "obișnuitul", "banalul" lipsesc de pe lista opțiunilor viabile. Pericolele vin de peste tot, inclusiv din propria tabără, fie și numai dacă, pe nedrept, ești bănuit de trădare.

    Pe acest fond de violență, de viață pe fugă, în acest climat de suspiciune și teroare, imaginile normalității (forfota unui bazar, interiorul elegant al unui magazin de haine, o ceașcă de cafea băută cu prietenii, curtea unei școli, activitatea zilnică dintr-o prăvălie de lipii, o pisicuță alergînd un ciucure), deși filmate cît se poate de realist, țin parcă de datele unei alte lumi, sau de ispitirile unui vis imposibil. Însă contrastul cel mai dureros cu realitatea implacabilă este dat de întîlnirile dintre Omar și Nadia, a căror iubire (încă) nealterată oscilează emoționant între inocența copilăriei și pulsiunea erotică. Oaze în deșert, luminișuri într-o pădure sălbatică, enclave de acalmie, cînd amenințarea se dă un pas înapoi, dar nu dispare nici o secundă.

    Filmul e mai puțin interesat să demonstreze cine are sau nu dreptate în conflictul dintre evrei și palestinieni, decît să arate consecințele dramatice pe care acest conflict le are asupra vieților celor care nu i se pot sustrage. În acest sens, problema cea mai arzătoare pe care ne-o supune atenției este cea a discernămîntului: capacitatea (sau incapacitatea!) de a distinge între adevăr și minciună, între loialitate și trădare, între iubire și cochetărie impură. Mai dureroasă decît schingiuirea trupului se dovedește mutilarea sufletească, iar adevărata tragedie a lui Omar (însă e valabil și pentru Nadia), dincolo de gloanțe, frică, tortură, închisoare, este aceea de a-și fi trădat iubirea, prin pierderea libertății interioare și a încrederii în persoana iubită.
  • lili22
    pe 22 Septembrie 2014 14:43
    Cu o interpretare extraordinara, un scenariu inteligent.L-am urmarit fara sa clipesc, iar finalul ...e unul exceptional.De vazut neaparat.
  • marta.b
    pe 21 Septembrie 2014 22:35
    Bun filmul, nu zic nu! Dar ce final a fost asta? Bine ca nu traim acolo, fratilor!
  • sorina.iftimie
    pe 03 Septembrie 2014 01:28
    O poveste care pare extrem de simpla, dar care se dovedeste a fi foarte incalcita. Filmul transmite, in opinia mea, sentimente puternice de dragoste, compasiune, dispret si ura. Este cu siguranta unul dintre acelea care nu se uita usor, poate niciodata, dupa ce a fost vizionat.