Părerea criticului
O dramedie romantică de o sensibilitate aparte, Despre trup şi suflet are toate şansele să convingă amatorul de cinema mainstream că nu greşeşte când dă o şansă producţiilor de festival.
Primul lucru care surprinde la această revenire după aproape două decenii a regizoarei Ildikó Enyedi la filmul de ficţiune este faptul că a luat Ursul de Aur la festivalul de la Berlin, un festival care privilegiază cinema-ul angajat politic. Despre trup şi suflet nu are nicio legătură cu politicul, fiind preocupat să exploreze, dintr-un punct de vedere neaşteptat, modul cum doi oameni se pot apropia unul de celălalt. Un film imprevizibil, Despre trup şi suflet poate fi din plin lăudat şi pentru cei doi actori principali, care formează convingător unul dintre cele mai memorabile cupluri văzute în ultimii ani la cinema.
Géza Morcsányi este Endre, directorul unui abator, iar Alexandra Borbély este Maria, noul inspector al calităţii. Este clar din prima secundă că Maria suferă de o formă de autism şi că trăieşte într-o lume alb-negru, unde regulile sunt legi ineluctabile şi micile negocieri nu-şi au locul. Când i se spune că Maria este foarte exigentă cu evaluarea cărnii, Endre intră în vorbă cu ea şi rămâne intrigat de răspunsurile ei seci. O surpriză a scenariului îi aduce pe cei doi încă şi mai aproape.
Un film excentric, despre fragilitate şi vulnerabilitate, Despre trup şi suflet construieşte convingător pe ideea că noi toţi, cu toate defectele şi beteşugurile, tânjim spre acceptare şi comunicare. Unii suntem mai norocoşi, alţii nu. Unii ne resemnăm, alţii suntem preocupaţi că nu am simţit, niciodată în viaţă, ce înseamnă cu adevărat intimitatea. Regizoarea şi scenarista explorează aceste elemente şi pune totul în context în decorul aseptic, violent (asomarea explicită a unei vaci şi itinerariul ei pe linia de procesare nu sunt chiar pentru oricine) al abatorului, unde atenţie primeşte doar trupul, nu şi sufletul. Nu acelaşi lucru se poate spune despre film.
În interpretarea inspirată a Alexandrei Borbély, Maria devine unul dintre cele mai interesante personaje de văzut anul acesta la cinema. Camera îi urmăreşte cu atenţie faţa, iar scenariul îi explorează mintea fascinantă, complet lipsită de emoţie, dar conştientă că aceasta este necesară. În lupta ei pentru comunicare şi apropiere putem cu uşurinţă vedea o exagerare a propriilor noastre temeri în ce priveşte apropierea de o altă persoană şi riscurile ridicate de investirea încrederii în aceasta, iar evoluţia acestei lupte face filmul să evolueze neaşteptat, implicându-şi tot mai mult spectatorul.
Este foarte uşor să discuţi Despre trup şi suflet apropiindu-te de coloana sa vertebrală, misterioasele, picturalele scene în care un cerb şi o căprioară străbat o pădure îngheţată căutându-se reciproc, apropiindu-se şi îndepărtându-se unul de celălalt. Este un element mult prea important al poveştii pentru a-l dezvălui scurt, stricând surpriza spectatorului şi originalul artificiu scenaristic cu care acesta este atras într-o lume lipsită de prejudecăţi şi de o sensibilitate acaparatoare. Nu spunem decât că filmul merită din plin văzut la premiera din 30 iunie.
Primul lucru care surprinde la această revenire după aproape două decenii a regizoarei Ildikó Enyedi la filmul de ficţiune este faptul că a luat Ursul de Aur la festivalul de la Berlin, un festival care privilegiază cinema-ul angajat politic. Despre trup şi suflet nu are nicio legătură cu politicul, fiind preocupat să exploreze, dintr-un punct de vedere neaşteptat, modul cum doi oameni se pot apropia unul de celălalt. Un film imprevizibil, Despre trup şi suflet poate fi din plin lăudat şi pentru cei doi actori principali, care formează convingător unul dintre cele mai memorabile cupluri văzute în ultimii ani la cinema.
Géza Morcsányi este Endre, directorul unui abator, iar Alexandra Borbély este Maria, noul inspector al calităţii. Este clar din prima secundă că Maria suferă de o formă de autism şi că trăieşte într-o lume alb-negru, unde regulile sunt legi ineluctabile şi micile negocieri nu-şi au locul. Când i se spune că Maria este foarte exigentă cu evaluarea cărnii, Endre intră în vorbă cu ea şi rămâne intrigat de răspunsurile ei seci. O surpriză a scenariului îi aduce pe cei doi încă şi mai aproape.
Un film excentric, despre fragilitate şi vulnerabilitate, Despre trup şi suflet construieşte convingător pe ideea că noi toţi, cu toate defectele şi beteşugurile, tânjim spre acceptare şi comunicare. Unii suntem mai norocoşi, alţii nu. Unii ne resemnăm, alţii suntem preocupaţi că nu am simţit, niciodată în viaţă, ce înseamnă cu adevărat intimitatea. Regizoarea şi scenarista explorează aceste elemente şi pune totul în context în decorul aseptic, violent (asomarea explicită a unei vaci şi itinerariul ei pe linia de procesare nu sunt chiar pentru oricine) al abatorului, unde atenţie primeşte doar trupul, nu şi sufletul. Nu acelaşi lucru se poate spune despre film.
În interpretarea inspirată a Alexandrei Borbély, Maria devine unul dintre cele mai interesante personaje de văzut anul acesta la cinema. Camera îi urmăreşte cu atenţie faţa, iar scenariul îi explorează mintea fascinantă, complet lipsită de emoţie, dar conştientă că aceasta este necesară. În lupta ei pentru comunicare şi apropiere putem cu uşurinţă vedea o exagerare a propriilor noastre temeri în ce priveşte apropierea de o altă persoană şi riscurile ridicate de investirea încrederii în aceasta, iar evoluţia acestei lupte face filmul să evolueze neaşteptat, implicându-şi tot mai mult spectatorul.
Este foarte uşor să discuţi Despre trup şi suflet apropiindu-te de coloana sa vertebrală, misterioasele, picturalele scene în care un cerb şi o căprioară străbat o pădure îngheţată căutându-se reciproc, apropiindu-se şi îndepărtându-se unul de celălalt. Este un element mult prea important al poveştii pentru a-l dezvălui scurt, stricând surpriza spectatorului şi originalul artificiu scenaristic cu care acesta este atras într-o lume lipsită de prejudecăţi şi de o sensibilitate acaparatoare. Nu spunem decât că filmul merită din plin văzut la premiera din 30 iunie.
