Desi remake al filmului asa-zis "princeps", SI EL FOARTE BUN, si cu acelasi titlu, sub regia binecunoscutului Stanley Kramer si in interpretarea foarte buna in special a celebrilor Gregory Peck si Ava Gardner, dar si a lui Anthony Perkins si Fred Astaire, din anul 1959, consider ca aceasta SUPERBA realizare cinematografica efectuata dupa 41 de ani (in anul 2000), reprezinta una dintre foarte putinele dati cand remake-ul cinematografic depaseste in mod semnificativ de mult productia cinematografica initiala cu acelasi titlu si evident cu acelasi subiect, chiar pana la nivelul considerat de mine drept CAPOPODOPERA !
Consider scenariul, regia si intr-un cuvant realizarea de ansamblu a acestui film, ca fiind de o complexitate maxima, nepunand strict limitat accentul numai pe latura psihologica a personajelor fie ea dealtfel oricat de interesanta posibil in contextul tragediei umane de tip apocaliptic descrise ca si subiect al filmului.
Prin urmare, desi aceasta varianta cinematografica a anului 2000 este mult mai lunga, in fapt de peste 3 ore (aproape 200 de min.) fata de aceea initiala din anul 1959, ea nu plictiseste absolut deloc, ba chiar din contra, este extrem si din ce in ce mai captivanta pe masura derularii ei,incat practic nici nu-ti poti da seama la sfarsit cat de...rapid a trecut timpul vizionarii.
Complexitatea deosebita si practic maxim posibila a acestui film rezida in modul in care realizatorii ei au stiut sa asocieze scenariului de baza SUSPANSUL, momentele de MISTER maiastru amplificate, ambele elemente lipsind practic din varianta anului 1959. Chiar si pe plan psihologic uman ca si element considerat forte al vechii variante, acest film este dupa parerea mea superior deoarece reda intr-un mod profesionist SUPERB si extrem de interesant trecerea psihicului uman char in intervale scurte de timp de la DEZNADEJDE din ce in ce mai accentuata la o AGONIE PSIHICA vecina cu DISPERAREA, apoi la o explozie brusca de EUFORIE maxima generatoare de incredere si renastere la fel de brusca si la un nivel foarte ridicat de SPERANTA, pentru ca apoi intr-un interval la fel de scurt de timp sa se instaleze din nou DEZNADEJDEA si RESEMNAREA DEMNA finala.
In sfarsit filmului nu-i lipseste nici meritul de a evidentia in anumite secvente si anumite caracteristici morale desavarsit de inalte de caracter, in special, dar nu numai, ale comandantului Dwight Towers ( bine spre foarte bine interpretat de actorul Armand Assante) in secventele in care nu se dezlipeste de la capataiul muribundului sau secund loctiitor comandant de submarin pana cand acesta nu-si da obstescul sfarsit, desi nu mai avea deloc siguranta ca o va mai vedea inca in viata pe Moira Davidson, cea care facuse o mare pasiune erotica pentru el si pe care incepuse sa o iubeasca si el. Finalul este chiar deosebit de impresionant-emotionant-profund "miscator" spiritual prin evidentierea chiar cu lux de amanunte a modului totusi FOARTE DEMN si resemnat in care sfarseste in mod tragic fiecare dintre personajele de baza ale acestui superb film, mai toate cu unica exceptie a neintelesului Dr. Julian Osborne avand arzatoarea dorinta ca inexorabilul lor sfarsit comun sa se produca ALATURI dar si SIMULTAN cu acela a celei sau celor mai iubite (in cazul familiei locotenentului Peter Holmes) fiinte inca vii din viata lor ! IMPRESIONANT ! PROFUND MISCATOR SPIRITUAL ! ADEVARATA CAPODOPERA !
MirelaGrigore
pe 06 Aprilie 2015 19:18
Este unul dintre filmele care m-au marcat emotinal . Felul cum isi intrerupreau ei curentul si lasau usile deschise atunci cand urmau sa moara .
Cum stateau la coada sa primeasca pastile letale ...... cum fiecare se gandea sa isi faca un "final" mai lin si mai frumos :( :( :(
pst35
pe 22 Iulie 2013 00:01
Destul de greu de urmarit la final si nu ma refer la drama generala ci la dramele individuale...cam greu sa-ti inchipui cum ar fi intr-o asemenea situatie...3 ore si ceva au trecut destul de repede...
cosmin742000
pe 10 August 2012 08:24
Remake al filmului din 59 cu Gregory Peck , Ava Gardner , Fred Astaire si Anthony Perkins. Diferenta e ca intre timp filmele post-apocaliptice s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie si cu aceeasi intensitate au scazut si in calitate.
sebybog
pe 22 August 2011 17:57
Am vazut ambele variante. Acesta mi se pare mult mai bun. Primul e prea curat, in 2000 au fost mai realisti si , in plus, au redat mai bine trairile personajelor. Jocul lui A nthony Perkins in 1959 mi s-a parut, pe alocuri, fortat si patetic, "zgaria". Dar Assante, Brown, Ward si colegul australian din rolul Peter s-au completat de minune. De felul meu, sunt un cinic, dar multe scene m-au emotionat, iar finalul a adus liniste de mormant in casa mea.
Un plus, fata de 1959, e si muzica, mult mai potrivita.
White.Lily
pe 09 Mai 2011 13:32
Deloc de neglijat este si filmul original dupa care s-a facut, din 1959 cu Ava Gardner si Gregory Peck.
defav
pe 06 Ianuarie 2011 13:02
Acest film este obligatoriu de vazut , chit ca e cam lung , din doua parti, dar e foarte interesant si atmosfera pe are o creeaza - vremea post-apocaliptica, dupa razboil nuclear -e foarte veridica .
Desertaciunea peisajului, a lumii aceleia , se razboieste cu moralul ultimelor personaje ale unei lumi ce sta sa apuna . Sentimentul descurajarii . al implacabilului e redat mai bine ca in orice film, avem de-a face cu o drama SF remarcabila .
pssst
pe 21 Aprilie 2004 10:37
un alt mesaj inaintea acestuia, care sfatuieste cinefilii sa nu-l rateze... un sfat inteligent.
Armand Assante: sa zicem ca este doar un Actor. sa zicem ca si Rachel Ward, amintindu-ne de ea din the Thorn Bird, este doar o Actrita. dar un film care ii reuneste pe ei cu Brian Brown nu este un simplu Film.
lasind la o parte ideea care imi repugna total, de a imparti filmul in doua parti, filmul reuseste sa aduca nu un suflu nou fata de varianta din '59, dar reuseste sa transforme tema din una specifica Razboiului Rece intr-una actuala. e de ajuns o apasare de buton...
jocul actorilor nu este sprijinit de muzica. muzica nu se aude. ea invaluieste personajele si sfarima granita invizibila dintre spectatori si personaje, iar asta nu face decit sa accentueze mesajul dramatic.
plimbarea lui BB cu un Ferrari pe strazile deznadejdii, ultimul cadru al filmului, scena in care submarinul iese la spurafata, considerindu-se ca nivelul radiatiilor este acceptabil sunt doar trei exemple de scene lucrate magistral, care transforma acest film intr-o reusita.
nu trebuie sa il vedeti. nu trebuie sa va placa. nu trebuie sa vedeti personajele ca pe unele foarte realist conturate. dar ce bine ar fi daca ati face-o...!
pe 18 Decembrie 2003 03:01
un film inteligent realizat...o poveste violenta in care ...nu intalnim scene violente...dar ideea ne ingrozeste...suntem oameni si a trai cu gandul ca poate vom muri peste 20..30..50 de zile nu este cel mai fericit mod de viata...Ultimul tarm este un film pe care l-as recomanda tuturor celor care au posibilitatea sa il vada
Consider scenariul, regia si intr-un cuvant realizarea de ansamblu a acestui film, ca fiind de o complexitate maxima, nepunand strict limitat accentul numai pe latura psihologica a personajelor fie ea dealtfel oricat de interesanta posibil in contextul tragediei umane de tip apocaliptic descrise ca si subiect al filmului.
Prin urmare, desi aceasta varianta cinematografica a anului 2000 este mult mai lunga, in fapt de peste 3 ore (aproape 200 de min.) fata de aceea initiala din anul 1959, ea nu plictiseste absolut deloc, ba chiar din contra, este extrem si din ce in ce mai captivanta pe masura derularii ei,incat practic nici nu-ti poti da seama la sfarsit cat de...rapid a trecut timpul vizionarii.
Complexitatea deosebita si practic maxim posibila a acestui film rezida in modul in care realizatorii ei au stiut sa asocieze scenariului de baza SUSPANSUL, momentele de MISTER maiastru amplificate, ambele elemente lipsind practic din varianta anului 1959. Chiar si pe plan psihologic uman ca si element considerat forte al vechii variante, acest film este dupa parerea mea superior deoarece reda intr-un mod profesionist SUPERB si extrem de interesant trecerea psihicului uman char in intervale scurte de timp de la DEZNADEJDE din ce in ce mai accentuata la o AGONIE PSIHICA vecina cu DISPERAREA, apoi la o explozie brusca de EUFORIE maxima generatoare de incredere si renastere la fel de brusca si la un nivel foarte ridicat de SPERANTA, pentru ca apoi intr-un interval la fel de scurt de timp sa se instaleze din nou DEZNADEJDEA si RESEMNAREA DEMNA finala.
In sfarsit filmului nu-i lipseste nici meritul de a evidentia in anumite secvente si anumite caracteristici morale desavarsit de inalte de caracter, in special, dar nu numai, ale comandantului Dwight Towers ( bine spre foarte bine interpretat de actorul Armand Assante) in secventele in care nu se dezlipeste de la capataiul muribundului sau secund loctiitor comandant de submarin pana cand acesta nu-si da obstescul sfarsit, desi nu mai avea deloc siguranta ca o va mai vedea inca in viata pe Moira Davidson, cea care facuse o mare pasiune erotica pentru el si pe care incepuse sa o iubeasca si el. Finalul este chiar deosebit de impresionant-emotionant-profund "miscator" spiritual prin evidentierea chiar cu lux de amanunte a modului totusi FOARTE DEMN si resemnat in care sfarseste in mod tragic fiecare dintre personajele de baza ale acestui superb film, mai toate cu unica exceptie a neintelesului Dr. Julian Osborne avand arzatoarea dorinta ca inexorabilul lor sfarsit comun sa se produca ALATURI dar si SIMULTAN cu acela a celei sau celor mai iubite (in cazul familiei locotenentului Peter Holmes) fiinte inca vii din viata lor ! IMPRESIONANT ! PROFUND MISCATOR SPIRITUAL ! ADEVARATA CAPODOPERA !
Cum stateau la coada sa primeasca pastile letale ...... cum fiecare se gandea sa isi faca un "final" mai lin si mai frumos :( :( :(
Un plus, fata de 1959, e si muzica, mult mai potrivita.
Desertaciunea peisajului, a lumii aceleia , se razboieste cu moralul ultimelor personaje ale unei lumi ce sta sa apuna . Sentimentul descurajarii . al implacabilului e redat mai bine ca in orice film, avem de-a face cu o drama SF remarcabila .
Armand Assante: sa zicem ca este doar un Actor. sa zicem ca si Rachel Ward, amintindu-ne de ea din the Thorn Bird, este doar o Actrita. dar un film care ii reuneste pe ei cu Brian Brown nu este un simplu Film.
lasind la o parte ideea care imi repugna total, de a imparti filmul in doua parti, filmul reuseste sa aduca nu un suflu nou fata de varianta din '59, dar reuseste sa transforme tema din una specifica Razboiului Rece intr-una actuala. e de ajuns o apasare de buton...
jocul actorilor nu este sprijinit de muzica. muzica nu se aude. ea invaluieste personajele si sfarima granita invizibila dintre spectatori si personaje, iar asta nu face decit sa accentueze mesajul dramatic.
plimbarea lui BB cu un Ferrari pe strazile deznadejdii, ultimul cadru al filmului, scena in care submarinul iese la spurafata, considerindu-se ca nivelul radiatiilor este acceptabil sunt doar trei exemple de scene lucrate magistral, care transforma acest film intr-o reusita.
nu trebuie sa il vedeti. nu trebuie sa va placa. nu trebuie sa vedeti personajele ca pe unele foarte realist conturate. dar ce bine ar fi daca ati face-o...!