O plictiseala de moarte de la un cap la celalalt , ca un discurs al lui Ioh Anus sau ca un meci al lui Halep
Cretzulynne
pe 05 Iunie 2019 22:24
A 18-a propunere pentru Academia de Film Americană, la categoria de cel mai bun film străin, din partea Turciei.
Nu a fost nominalizat.
lili22
pe 17 Martie 2018 15:07
Un film extraordinar care isi merita premiul.Ai zice ca nu se intampla mare lucru in film dat lucrurile nu stau asa.Fragmente de concersatii configureaza portretele unor barbati coplesiti de probleme.E halucinanta scena manipularii cadavrului .Final foarte bun.
cosmin742000
pe 21 Octombrie 2017 00:16
O mizerie de film turcesc , groaznic de plictisitor..............................
klute
pe 11 Martie 2015 16:45
Grație unui kick-off voit ambiguu și lacunar la nivelul faptelor, dar limpede și complet din punct de vedere simbolic, angajînd una din mărcile stilistice ale regizorului turc (lătratul prevestitor de moarte al cîinilor), Once Upon a Time in Anatolia trasează o circularitate discretă, acțiunile și mai ales motivațiile lor precizîndu-se lent și obligînd spectatorul la permanente reevaluări ale datelor acumulate. Crima care declanșează intriga fals polițistă ajunge să se nuanțeze tot mai mult și, proiectată pe fondul culpelor (reale, deși nesancționabile penal) ale restului personajelor, aproape că își răstoarnă semnificația inițială. Căutarea nocturnă, prelungită neașteptat de mult, capătă cu timpul accente absurde și grotești, inflexiuni trist comice și melancolice, ceea ce trebuia să fie o simplă formalitate transformîndu-se în cu totul altceva decît încercarea prozaică de a localiza un cadavru.
Filmul frapează prin absența cvasi-totală a femeilor, prin ponderea scăzută (însă doar dintr-un punct de vedere strict cantitativ) a personajelor feminine, în ciuda faptului că substanța episodului anatolian gravitează în jurul femeii (și al raportării la ea). Astfel, grupul bărbaților care ocupă scena și avanscena, pe măsură ce ne afundăm în poveste și în bezna sălbatică a podișului, creează impresia deloc confortabilă a unui sistem solar din care a dispărut tocmai soarele - planete evoluînd nesigur în jurul unei absențe întunecate, atracția gravitațională a prezenței reale fiind înlocuită de forța remușcărilor, a regretelor și amintirilor dureroase, care debordează la suprafața unor conștiințe încărcate de vinovăție. Ceea ce treptat prinde contur în fața ochilor noștri este o lume a bărbaților (părăsiți de femei), un univers din care elementul feminin, dacă n-a făcut-o deja, este pe cale să se volatilizeze definitiv.
Atmosfera este stranie, aducînd pe alocuri cu cea a unui science-fiction filozofic sau cu aceea care poate fi întîlnită în vreo piesă din așa-numitul teatru al absurdului. Este, aici, deosebit de elocventă observarea minuțioasă a procedurilor și birocrației autorităților, care, prin rigiditatea și stupizenia lor alienante, se dovedesc cu totul insensibile la drama teribilă asupra căreia se aplică, neavînd deloc priză la viul dureros al vieții, nici la tragedia care îl însoțește. Personajele (masculine), cu diferențe totuși de la unul la altul, par niște ființe stinghere și rătăcite, compensîndu-și lipsa de spontaneitate prin impulsivitate, și lipsa de grație prin brutalitate. Vina lor, dincolo de culpe precise și punctuale, așa cum reiese din mărturisile la care îi invită ancheta trenantă, este una profundă și generală, vizînd triada viață-femeie-frumusețe.
Nu mai știu cine spunea, odată ca niciodată, că frumusețea va salva lumea. Și nu știu dacă Ceylan va fi făcut acest film avînd în minte celebra sentință, dar lucrurile ar putea sta chiar așa. Totuși, nu impresionantele planuri de ansamblu cu peisajele anatoliene (desfășurînd sub geana zorilor o natură virginală, parcă abia ieșită din mîna lui Dumnezeu și trădînd nostalgii cosmogonice) sînt purtătoarele acestui mesaj, căci rolul lor este în primul rînd să arate micimea omenească - Ceylan alege să "plaseze" pe fondul lor măreț niște voci fără emițători, făcînd comerț cu crase trivialități. Pentru adevărata clipă a frumuseții trebuie să ne întoarcem într-un sat pierdut în noapte, în casa primarului. Scena e realist-mistică și se proiectează ca un fulger asupra materiei poveștii, iluminîndu-i geometria ascunsă și înscriind-o pe o nouă orbită. Curentul electric se întrerupe, iar Cemile, fiica primarului, după numeroase insistențe apare cu un felinar, luminată de jos în sus, și cu o tavă de ceaiuri. Revelația petrecută în bezna casei este stupefiantă. Tinerețea, puritatea și frumusețea Cemilei le provoacă bărbaților obosiți, plictisiți și încîinoșați o adevărată comoție. Manifestarea frumuseții nepămîntene nu îi mîngîie, ci îi rănește. Salvarea este încă departe și este incertă, dar totuși primul pas spre ea a fost făcut, căci vedenia îi determină pe toți să se (re)umanizeze și, în frunte cu criminalul, să se căiască. Cel mai puțin lezat de apariția fetei este medicul Cemal, care, măcinat de regrete și umbrit de melancolie, în sinea lui o așteptase de mult.
Frapat de asonanța dintre cele două nume, "Cemal" și "Cemile", am avut curiozitatea (pentru care mă felicit) de a întreprinde o scurtă investigație onomastică. Rezultatele au fost mai mult decît grăitoare și mi-au confirmat cu asupra de măsură intuiția că filmul lui Ceylan este în esență un imn închinat frumuseții (rănite, ignorate, pierdute dar și regretate și dorite). "Cemile" este forma turcească a numelui arab "Jamila" și înseamnă "frumoasă". "Cemal", fără să fie echivalentul masculin al lui "Cemile" (acela, în turcă, e "Cemil", iar în arabă, "Jamil"), provine la rîndul lui dintr-un nume arab (strîns înrudit cu primul), "Jamal", și înseamnă "frumusețe". Cred că nici nu se pune problema unei banale coincidențe, mai ales că, așa cum spuneam, Cemal este cel mai calificat să primească darul Cemilei. Meseria lui de medic legist, obligîndu-l la contactul frecvent cu cadavrele, este o metaforă a lucidității amare și a conștientizării că, lipsită de elementul haric și vivificator al femeii, lumea se deșertifică - așa cum depune mărturie și binecunoscutul proverb: casa fără femeie, corp fără suflet. Un creștin (pentru care prototipul frumuseții este Theotokos), fără să ignore doza de gratuitate a interpretării, ar putea să afirme că Once Upon a Time in Anatolia (cu personajele lui spectrale și ironia amară a titlului său) este stafia unui basm tînjind după prezența însuflețitoare și pacificatoare a Fecioarei.
artyonline
pe 21 Noiembrie 2014 11:22
Un film absolut încântător ! Cadre minunate și actori foarte buni. Roluri bine definite. O Turcie nostagică. Abia aștept să mi se facă dorul unei re-vizionări :)
sabinalin
pe 27 Mai 2014 16:48
Teoretic pe ecran nu se intampla mare lucru vreme de doua ore si jumatate. Practic insa se petrec lucruri pentru ca frumusestea filmului sta in amanunte, in cele mai mici detalii. Se asteapta foarte multe de la aceia care sunt pusi sa pazeasca societatea de raul existent in om. Se uita, cel mai adesea, ca si aceia sunt tot oameni, cu slabiciunile lor, cu momentele lor de angoasa, cu dramele lor, cu tragediile de care nu scapa nimeni oricat de mult si-ar dori. Politistul, procurorul, doctorul, trei personaje aflate in prim plan, trei presonaje "cu carne", trei personaje memorabile prin banalitatea lor, prin discutiile care par sa duca de niciunde spre nicaieri dar care, de fapt, dezvaluie foarte multe daca stai sa le analizezi cuvant cu cuvant. Auzisem de Ceylan, l-am descoperit abia acum pe acest mare regizor incununat acum trei zile cu Palme d'Or la Cannes. Abia astept sa vizionez "Winter sleep"!
ciprianionut
pe 17 Ianuarie 2014 06:45
Un film exceptional din punct de vedere regizoral.Intradevar recomand acest film cinefililor .
Oare toti stiu sa aprecieze o cafea buna?aroma ?
Nu ai ce sa reprosezi acestui film sincer.
Sunt filme cu bugete infernale care sunt praf fata de Once Upon a Time in Anatolia.
Eu l-am vizionat la orele 03:00 am si culmea nu m-a luat somnul de loc eram nedormit si m-a tinut pe loc prin felul cum a fost realizat prin tot.
Filmele nu se deruleaza sa vedem noi daca sare sange sau e vre-una izbita cu capu de pereti eventual sex sau stiu eu?Filmele trebuie vizionate nu derulate .
Un film e ca si o viata de om.Crezi ca daca intalnesti un om si stai de vorba 5 ore cu el ii stii viata ?Te inseli! stii tu dramele prin care a trecut?trairile ?durerile fizice?sacrificiile ?Acestea necesita timp pentru a ti le putea povesti ca tu sa poti trai o mica parte din viata lui.
Asa e si cu filmul ..necesita timp pentru a te putea face sa simti sau sa intelegi .
Celor care aprecieaza arta filmului le recomand acest film ,celorlalti pot vedea linistiti Suleyman Magnificul...
hreniuk
pe 02 Ianuarie 2013 19:21
nu gasesc va rog sa ma ajuta-ti cum sa vad filmul unde sa deschid cum sa-l vad ....am deja un car de stres tot dau si clik peste tot dar nimic etc
astept rasp
multumesc
Gabbella
pe 15 Octombrie 2012 19:42
Cu parere de rau nu am rezistat sa vizionez filmul cap-coada. Imi plac filmele turcesti dar pe acesta nu l-am putut urmari, am tot derulat dar degeaba, nu se intampla nimic. Filmul este foarte static, nu am avut rabdare.
myrrkhoos
pe 14 Mai 2012 10:46
Nu găsesc nimic teatral în acest film, a spune acest lucru trădează o înțelegere superficială atât a teatrului , cât și a cinema-ului.
Filmul se situează pe tradiția realismului european, îmbinând simbolismul cu un realism de tip proces verbal. Un film cât se poate de mișcător despre niște oameni care caută un cadavru, și fiecare personaje e o încâlceală de idei și sentimente. Epurarea de intrigă servește tocmai conceptului filmului, de a prezenta o lume care ni se revelează translucid, neclar.
Recomand cronica lui Andrei Gorzo din Dilema Veche pentru o opinie mult mai în cunoștință de cauză decât a mea.
Kul
pe 13 Aprilie 2012 01:01
Bir zamanlar Anadolu’da (2011)
- misto, lent, pe indelete
- nopti de vara-toamna tarzie calde cu vant puternic :)
- cutume & cultura
- foarte! teatru like
- artsy e fortat, nu se se intampla organic => pretentii degeaba. iar subtilitatile, care sunt, depasesc binisor cinematografia in sine.
- chiar indoielnic de Grand Prix
- si kind of poor script, totusi. muuuult mai multa intriga plz. pai ‘Dogville’ plezeneste pe final de nu se poate… nu asa, sifoneala: o lipsa chilot si niste pamant in plaman, nu – nu tine apa. si nici niste povesti triste & personale colaterale. poate pt simbolisme?
- buna imagistica, jucat binisor, filmat cinstit fara cine stie ce inflorituri
- trailerul pacaleste, e mult mai sexy decat filmul in sine.
- s-au chinuit ceva la machiaj la cadavru, le-a iesit
- mi-a placut povestea “umana” a inghesuiri cadavrului in portbagajul ocupat deja de butelia de GPL. + bostanii, foarte “românească” faza.
- la fel, ca si in “noul cinema .ro” comentariul social este foarte reusit.
Nu a fost nominalizat.
Filmul frapează prin absența cvasi-totală a femeilor, prin ponderea scăzută (însă doar dintr-un punct de vedere strict cantitativ) a personajelor feminine, în ciuda faptului că substanța episodului anatolian gravitează în jurul femeii (și al raportării la ea). Astfel, grupul bărbaților care ocupă scena și avanscena, pe măsură ce ne afundăm în poveste și în bezna sălbatică a podișului, creează impresia deloc confortabilă a unui sistem solar din care a dispărut tocmai soarele - planete evoluînd nesigur în jurul unei absențe întunecate, atracția gravitațională a prezenței reale fiind înlocuită de forța remușcărilor, a regretelor și amintirilor dureroase, care debordează la suprafața unor conștiințe încărcate de vinovăție. Ceea ce treptat prinde contur în fața ochilor noștri este o lume a bărbaților (părăsiți de femei), un univers din care elementul feminin, dacă n-a făcut-o deja, este pe cale să se volatilizeze definitiv.
Atmosfera este stranie, aducînd pe alocuri cu cea a unui science-fiction filozofic sau cu aceea care poate fi întîlnită în vreo piesă din așa-numitul teatru al absurdului. Este, aici, deosebit de elocventă observarea minuțioasă a procedurilor și birocrației autorităților, care, prin rigiditatea și stupizenia lor alienante, se dovedesc cu totul insensibile la drama teribilă asupra căreia se aplică, neavînd deloc priză la viul dureros al vieții, nici la tragedia care îl însoțește. Personajele (masculine), cu diferențe totuși de la unul la altul, par niște ființe stinghere și rătăcite, compensîndu-și lipsa de spontaneitate prin impulsivitate, și lipsa de grație prin brutalitate. Vina lor, dincolo de culpe precise și punctuale, așa cum reiese din mărturisile la care îi invită ancheta trenantă, este una profundă și generală, vizînd triada viață-femeie-frumusețe.
Nu mai știu cine spunea, odată ca niciodată, că frumusețea va salva lumea. Și nu știu dacă Ceylan va fi făcut acest film avînd în minte celebra sentință, dar lucrurile ar putea sta chiar așa. Totuși, nu impresionantele planuri de ansamblu cu peisajele anatoliene (desfășurînd sub geana zorilor o natură virginală, parcă abia ieșită din mîna lui Dumnezeu și trădînd nostalgii cosmogonice) sînt purtătoarele acestui mesaj, căci rolul lor este în primul rînd să arate micimea omenească - Ceylan alege să "plaseze" pe fondul lor măreț niște voci fără emițători, făcînd comerț cu crase trivialități. Pentru adevărata clipă a frumuseții trebuie să ne întoarcem într-un sat pierdut în noapte, în casa primarului. Scena e realist-mistică și se proiectează ca un fulger asupra materiei poveștii, iluminîndu-i geometria ascunsă și înscriind-o pe o nouă orbită. Curentul electric se întrerupe, iar Cemile, fiica primarului, după numeroase insistențe apare cu un felinar, luminată de jos în sus, și cu o tavă de ceaiuri. Revelația petrecută în bezna casei este stupefiantă. Tinerețea, puritatea și frumusețea Cemilei le provoacă bărbaților obosiți, plictisiți și încîinoșați o adevărată comoție. Manifestarea frumuseții nepămîntene nu îi mîngîie, ci îi rănește. Salvarea este încă departe și este incertă, dar totuși primul pas spre ea a fost făcut, căci vedenia îi determină pe toți să se (re)umanizeze și, în frunte cu criminalul, să se căiască. Cel mai puțin lezat de apariția fetei este medicul Cemal, care, măcinat de regrete și umbrit de melancolie, în sinea lui o așteptase de mult.
Frapat de asonanța dintre cele două nume, "Cemal" și "Cemile", am avut curiozitatea (pentru care mă felicit) de a întreprinde o scurtă investigație onomastică. Rezultatele au fost mai mult decît grăitoare și mi-au confirmat cu asupra de măsură intuiția că filmul lui Ceylan este în esență un imn închinat frumuseții (rănite, ignorate, pierdute dar și regretate și dorite). "Cemile" este forma turcească a numelui arab "Jamila" și înseamnă "frumoasă". "Cemal", fără să fie echivalentul masculin al lui "Cemile" (acela, în turcă, e "Cemil", iar în arabă, "Jamil"), provine la rîndul lui dintr-un nume arab (strîns înrudit cu primul), "Jamal", și înseamnă "frumusețe". Cred că nici nu se pune problema unei banale coincidențe, mai ales că, așa cum spuneam, Cemal este cel mai calificat să primească darul Cemilei. Meseria lui de medic legist, obligîndu-l la contactul frecvent cu cadavrele, este o metaforă a lucidității amare și a conștientizării că, lipsită de elementul haric și vivificator al femeii, lumea se deșertifică - așa cum depune mărturie și binecunoscutul proverb: casa fără femeie, corp fără suflet. Un creștin (pentru care prototipul frumuseții este Theotokos), fără să ignore doza de gratuitate a interpretării, ar putea să afirme că Once Upon a Time in Anatolia (cu personajele lui spectrale și ironia amară a titlului său) este stafia unui basm tînjind după prezența însuflețitoare și pacificatoare a Fecioarei.
Oare toti stiu sa aprecieze o cafea buna?aroma ?
Nu ai ce sa reprosezi acestui film sincer.
Sunt filme cu bugete infernale care sunt praf fata de Once Upon a Time in Anatolia.
Eu l-am vizionat la orele 03:00 am si culmea nu m-a luat somnul de loc eram nedormit si m-a tinut pe loc prin felul cum a fost realizat prin tot.
Filmele nu se deruleaza sa vedem noi daca sare sange sau e vre-una izbita cu capu de pereti eventual sex sau stiu eu?Filmele trebuie vizionate nu derulate .
Un film e ca si o viata de om.Crezi ca daca intalnesti un om si stai de vorba 5 ore cu el ii stii viata ?Te inseli! stii tu dramele prin care a trecut?trairile ?durerile fizice?sacrificiile ?Acestea necesita timp pentru a ti le putea povesti ca tu sa poti trai o mica parte din viata lui.
Asa e si cu filmul ..necesita timp pentru a te putea face sa simti sau sa intelegi .
Celor care aprecieaza arta filmului le recomand acest film ,celorlalti pot vedea linistiti Suleyman Magnificul...
astept rasp
multumesc
Filmul se situează pe tradiția realismului european, îmbinând simbolismul cu un realism de tip proces verbal. Un film cât se poate de mișcător despre niște oameni care caută un cadavru, și fiecare personaje e o încâlceală de idei și sentimente. Epurarea de intrigă servește tocmai conceptului filmului, de a prezenta o lume care ni se revelează translucid, neclar.
Recomand cronica lui Andrei Gorzo din Dilema Veche pentru o opinie mult mai în cunoștință de cauză decât a mea.
- misto, lent, pe indelete
- nopti de vara-toamna tarzie calde cu vant puternic :)
- cutume & cultura
- foarte! teatru like
- artsy e fortat, nu se se intampla organic => pretentii degeaba. iar subtilitatile, care sunt, depasesc binisor cinematografia in sine.
- chiar indoielnic de Grand Prix
- si kind of poor script, totusi. muuuult mai multa intriga plz. pai ‘Dogville’ plezeneste pe final de nu se poate… nu asa, sifoneala: o lipsa chilot si niste pamant in plaman, nu – nu tine apa. si nici niste povesti triste & personale colaterale. poate pt simbolisme?
- buna imagistica, jucat binisor, filmat cinstit fara cine stie ce inflorituri
- trailerul pacaleste, e mult mai sexy decat filmul in sine.
- s-au chinuit ceva la machiaj la cadavru, le-a iesit
- mi-a placut povestea “umana” a inghesuiri cadavrului in portbagajul ocupat deja de butelia de GPL. + bostanii, foarte “românească” faza.
- la fel, ca si in “noul cinema .ro” comentariul social este foarte reusit.