Părerea criticului
Asa este personajul principal al filmului “Diabolicul”, regizat de Mikael Hafstrom. Ca si “Reconstituirea unei iubiri”, debutul danezului Christopher Boe, filmul suedezului Hafstrom a fost prezentat la Festivalul Transilvania 2004 – si tineti-va respiratia: mai vedem filme de la TIFF, pana la sfirsitul anului!
Titlul englezesc este “Evil” („Rautate”), ceea ce-nseamna ca titlul romanesc este (inca o data) aiurea: caci „diabolici” sunt mai degraba elevii care fac legea intr-un internat suedez, prin anii ’50, si nu Erik (Andreas Wilson), care nu e decat rau.
Mic & rau – pentru ca e la varsta la care, pentru ca maica-sa e combinata cu un chelner vulgar si violent si pentru ca acesta il bate cu cureaua una-doua, cu sau fara motiv; Erik o ia pe coaja acasa, asa ca simte nevoia sa care la pumni in scoala. La un moment dat, e exmatriculat; din micul laborator de cafturi, unde-si facuse mana, nimereste intr-un internat ca un fel de fabrica a rautatilor – un experiment, rafinat si pervers, de umilire si sadism.
Elevii mai mari se comporta ca niste fascisti si nimeni (nici directiunea scolii, nici profesorii, nici – evident – elevii mai mici) nu le cere socoteala. La adapostul ochilor inchisi, din lasitate sau prudenta, faptele cele mai revoltatoare se desfasoara nestingherit. Singurul care se revolta e Erik. Revolta sa ia – la-nceput – forma nesupunerii la reguli, apoi a infruntarii fatise. Spectatorul e-alaturi de el.
„Diabolicul” nu da pe-afara la capitolul profunzime sau subtilitate: este ca un western scolar, cu personaje bune & personaje rele, cu personajul rau care devine bun si-apoi redevine rau – pentru a-i pedepsi pe cei inca si mai rai – si, la sfarsit, bun la loc... Daca merita vazut, e mai mult pentru tanarul Andreas Wilson, care e bun. Bun rau!
Titlul englezesc este “Evil” („Rautate”), ceea ce-nseamna ca titlul romanesc este (inca o data) aiurea: caci „diabolici” sunt mai degraba elevii care fac legea intr-un internat suedez, prin anii ’50, si nu Erik (Andreas Wilson), care nu e decat rau.
Mic & rau – pentru ca e la varsta la care, pentru ca maica-sa e combinata cu un chelner vulgar si violent si pentru ca acesta il bate cu cureaua una-doua, cu sau fara motiv; Erik o ia pe coaja acasa, asa ca simte nevoia sa care la pumni in scoala. La un moment dat, e exmatriculat; din micul laborator de cafturi, unde-si facuse mana, nimereste intr-un internat ca un fel de fabrica a rautatilor – un experiment, rafinat si pervers, de umilire si sadism.
Elevii mai mari se comporta ca niste fascisti si nimeni (nici directiunea scolii, nici profesorii, nici – evident – elevii mai mici) nu le cere socoteala. La adapostul ochilor inchisi, din lasitate sau prudenta, faptele cele mai revoltatoare se desfasoara nestingherit. Singurul care se revolta e Erik. Revolta sa ia – la-nceput – forma nesupunerii la reguli, apoi a infruntarii fatise. Spectatorul e-alaturi de el.
„Diabolicul” nu da pe-afara la capitolul profunzime sau subtilitate: este ca un western scolar, cu personaje bune & personaje rele, cu personajul rau care devine bun si-apoi redevine rau – pentru a-i pedepsi pe cei inca si mai rai – si, la sfarsit, bun la loc... Daca merita vazut, e mai mult pentru tanarul Andreas Wilson, care e bun. Bun rau!
