Dulcegarii, istericale, ca de ce nu raman gravida, plansete, despartiri.Si niste actori mediocri.
Pac-Pac
pe 25 Iunie 2020 08:40
Am văzut filmul recent și tot recent am descoperit Cinemagia. Așa că: iată primul meu comentariu, sper să iasă bine.
El are 26 de ani, ea 29, apoi 32, ca în final să recunoască realitatea: 35. Nu, nu e povestea lui Macron. Și dacă mă întrebați pe mine, așa-ți trebuie dacă întrebi o doamnă câți ani are. El e cam ca Făt Frumos, e tânăr, arătos, e DJ și doctorand, nu prea bea nici nu prea fumează și e extrem de serios în dragoste: mulți din zece tineri ar fi pus pușca jos față în față cu cei aproape 10 ani de diferență. El nu, dom ’le, ba mai mult, înțelege perfect nevoia ei de maternitate și-i propune să facă un copil. Așa ceva nu „se” există, fără numai în filme! Dar e film, he he, atractiv și bine realizat. Ea arată foarte bine, mi se pare marea realizare a filmului, cum a fost aleasă actrița, cum a jucat și cum a fost aranjată de-a lungul poveștii, proaspătă-matură, ca un măr numai bun de cules ca mai pe la sfârșit să mai prezinte și câte un rid-două. Buun, deci copii! Pe lângă povestea de dragoste filmul descrie cu înțelegere și căldura drama prin care trec cuplurile cărora nu le iese din prima și nici din a doua sau a… treia încercare, speranțe năruite ca să fie din nou construite, toți prietenii care deja sunt împliniți cu copii, scena sensibila în care trebe făcut sex, musai acum!, mai apoi bombe hormonale cu fitil scurt și conflicte și in-vitro, apoi relaxare și hai sa nu ne mai forțăm, hai să ne trăim viața (daca era film american, asta era punctul în care trebuia să le iasă natural – așa cum se întâmplă în multe cazuri în realitate de fapt) – până la următorul in-vitro pe bani împrumutați de la babacul lui (dacă era la noi și daca el mai avea mamă precis îi trăgea un: ți-am zis eu!, din ăla cu năduf de soacră). Autoblamarea ei (nu sunt normală…) ajunge până la un punct în care cred eu, încearcă să se sacrifice pe ea ca să-i meargă lui bine, așa că-și dă foc la valiza și-l dă afară din apartament și din viață. Durere mare, reală, el nu și nu, dom’le! am zâs! (my name is Frumos. Făt Frumos!), ca apoi să se întâlnească și să pună de un final glicemic de film. Pentru cei cărora tot nu le e clar mesajul, unu’ bătrân bagă mura-n gură la finalului unui speech: vive l’amour. Un pic cam lung după opinia mea. Și n-am inteles unde era ea încadrată în câmpul muncii! L-am urmărit cu plăcere, am apreciat două melodii bine alese, una mai scotisch și alta mai spaniolă, normal. Cel mai mult mi-a plăcut cum dansau: cam alandalist, așa cum de fapt șade bine unui dans de drag.
danutza_cs
pe 20 Iunie 2020 16:38
Cele mai mari greseli in viata le faci atunci cand iti proiectezi toata energia pe ceva ce vrei sa obtii si nu vezi ceea ce ai deja, nu te bucuri si nu traiesti fiecare zi ca un dar. Frumos film, o lectie de viata!
marta.b
pe 18 Martie 2020 23:44
Cei doi protagoniști reușesc să transmită dramatic trăirile, strădaniile și chinurile lor de a concepe un copil, precum și deznădejdea ce îi cuprinde în urma încercărilor eșuate, pe fondul adaptării amândurora noului cuplu pe care-l formează și pe care încearcă din răsputeri să-l păstreze.
El are 26 de ani, ea 29, apoi 32, ca în final să recunoască realitatea: 35. Nu, nu e povestea lui Macron. Și dacă mă întrebați pe mine, așa-ți trebuie dacă întrebi o doamnă câți ani are. El e cam ca Făt Frumos, e tânăr, arătos, e DJ și doctorand, nu prea bea nici nu prea fumează și e extrem de serios în dragoste: mulți din zece tineri ar fi pus pușca jos față în față cu cei aproape 10 ani de diferență. El nu, dom ’le, ba mai mult, înțelege perfect nevoia ei de maternitate și-i propune să facă un copil. Așa ceva nu „se” există, fără numai în filme! Dar e film, he he, atractiv și bine realizat. Ea arată foarte bine, mi se pare marea realizare a filmului, cum a fost aleasă actrița, cum a jucat și cum a fost aranjată de-a lungul poveștii, proaspătă-matură, ca un măr numai bun de cules ca mai pe la sfârșit să mai prezinte și câte un rid-două. Buun, deci copii! Pe lângă povestea de dragoste filmul descrie cu înțelegere și căldura drama prin care trec cuplurile cărora nu le iese din prima și nici din a doua sau a… treia încercare, speranțe năruite ca să fie din nou construite, toți prietenii care deja sunt împliniți cu copii, scena sensibila în care trebe făcut sex, musai acum!, mai apoi bombe hormonale cu fitil scurt și conflicte și in-vitro, apoi relaxare și hai sa nu ne mai forțăm, hai să ne trăim viața (daca era film american, asta era punctul în care trebuia să le iasă natural – așa cum se întâmplă în multe cazuri în realitate de fapt) – până la următorul in-vitro pe bani împrumutați de la babacul lui (dacă era la noi și daca el mai avea mamă precis îi trăgea un: ți-am zis eu!, din ăla cu năduf de soacră). Autoblamarea ei (nu sunt normală…) ajunge până la un punct în care cred eu, încearcă să se sacrifice pe ea ca să-i meargă lui bine, așa că-și dă foc la valiza și-l dă afară din apartament și din viață. Durere mare, reală, el nu și nu, dom’le! am zâs! (my name is Frumos. Făt Frumos!), ca apoi să se întâlnească și să pună de un final glicemic de film. Pentru cei cărora tot nu le e clar mesajul, unu’ bătrân bagă mura-n gură la finalului unui speech: vive l’amour. Un pic cam lung după opinia mea. Și n-am inteles unde era ea încadrată în câmpul muncii! L-am urmărit cu plăcere, am apreciat două melodii bine alese, una mai scotisch și alta mai spaniolă, normal. Cel mai mult mi-a plăcut cum dansau: cam alandalist, așa cum de fapt șade bine unui dans de drag.