Părerea criticului
Povestea este a fraților Ian și Barley. Ian Lightfoot este mezinul, un elf nesigur pe el, de 16 ani, care tânjește după prezența tatălui pe care nu a avut ocazia să îl cunoască. Ian tânjește să fie încrezător și puternic și trăiește cu impresia că ar fi avut ambele calități dacă ar fi crescut alături de tatăl său. Barley este fratele cel mare, cu propria dramă legată de dispariția tatălui, fundalul poveștii fiind de factură magică.

Dincolo de lumea fantastică imaginată și aventura previzibilă a celor doi frați, ceea ce e demn de reținut este mesajul. Filmul reușește să ne spună atât de multe despre dragostea fraternă, despre pierdere, despre durerea provocată de faptul că nu am reușit la timp să spunem ce aveam de zis celor pe care nu îi vom revedea niciodată... Sunt mesaje cu atâta greutate, spuse prin intermediul unei colorate animații de familie, și a doi adolescenți - unul nesigur pe el, introvertit și altul hiperactiv și trăsnit.

Amândoi fraţii poartă în suflete o durere sfâşietoare. Și chiar dacă finalul nu e de tipul „happily lived ever after”, în mod cert este cathartic pentru personaje și terapeutic pentru spectatori. Factorul dramatic e, așadar, foarte bine construit. Personajul negativ apare abia la final, dar crește mult tensiunea și miza filmului.

Animația ne propune o desfășurare de personaje fantastice - elfi, spiriduși recalcitranți, satiri, ciclopi, centauri, gnomi, troli și alte multe creaturi din mitologie, folclor, fabule și literatură fantastică, mai toate cu elemente de umanitate.

Povestea e plasată într-un moment din timp în care magia a dispărut din lume - e aproape uitată. Așa că redescoperirea ei de către cei doi frați protagoniști e surpriza mult așteptată de spectatori.

Ce surprinde este că protagoniștilor, deși sunt elfi, nu le e exploatată această trăsătură magică în niciun fel, ei acționând ca niște adolescenți obișnuiți, umani. Spiridușii din animație, pe de altă parte, își redescoperă în această lume capacitatea de a zbura, demult uitată.

Povestea se dezamorsează atunci când mama le oferă celor doi frați un dar lăsat moștenire de tatăl defunct - o scrisoare, cu o vrajă misterioasă, o piatră magică și un toiag pentru vrăji. Barley intră imediat în joc, mai ales că este un mare fan al istoriei lumii lor și al ideii de magie. Însă vraja nu merge așa cum ar fi trebuit și băieții distrug piatra până să fie încheiat procesul. Nu reușesc să recheme decât picioarele tatălui lor, care sunt foarte vii și mișcătoare. Și mai au doar 24 de ore să găsească o altă piatră prețioasă și să îl readucă cu totul la viață, altfel pierd unica șansă de a-l cunoaște...