Sinopsis

Desfășurându-și evenimentele în perioada când germanii au ocupat Olanda, filmul prezintă războiul văzut prin ochii a doi băieți. Tuur este fiul inteligent, dar indisciplinat al unei familii de liberali care își țin capetele plecate și susțin rezistența în secret; cel mai bun prieten al său este Lambert, un băiat care provine dintr-o familie de colaboratori. Pe lângă diferențele de viziune politică pe care le au familiile, relația lor de prietenie este încurcată și mai tare atunci când în ecuație intervine o fetiță misterioasă pe nume Maartje. Aceasta se împrietenește cu amândoi, însă alege să spună un secret doar unuia dintre ei. Care este secretul ei și de ce-l mărturisește doar unuia? Acest lucru amenință să le distrugă prietenia.