Opera (1987)

Deşi nu se poate spune că nu reia anumite teme şi obsesii ale sale din alte filme, Dario Argento ne oferă o mostră un pic diferită de thriller cu accente horror. Este un film elevat, bizar dar care te captivează, celebrul regizor italian nemizând atât de mult pe violenţă explicită (deşi aceasta nu lipseşte), cât pe atmosferă, pe suspans - şi acesta este un aspect care este pe gustul meu, cam genul acesta de filme îl apreciez. Decorul Operei este somptuos, fascinant, acţiunea nu trenează, iar identitatea criminalului, deşi nu este cu adevărat o surpriză, nu este nici una pe care s-o ghiceşti obligatoriu, fiindcă mai rămânea oricum o variantă de personaj pe care l-ai fi putut bănui, plus posibilitatea să fie cineva complet necunoscut. Aş spune chiar că dintre filmele lui Argento pe care le-am văzut ar intra pe lista de favorite (după Suspiria, desigur), dar are un lucru care îl strică: cam ultimele 10-12 minute din film sunt mult prea comerciale. (Nu spun în ce sens, ca să nu creez spoilere). Nu mă refer la scena de final (aceea e chiar reuşită şi potrivită), ci la momentele dinainte. Dar, per ansamblu, mi-a plăcut.

Un giallo reusit cu tensiune , suspance , dar cu un final previzibil.