,,Stii care e diferenta intre credinta ta si a mea? Tu crezi ca sa fii crestin inseamna sa te chinui, sa fii tot timpul mohorat. Eu cred ca sa fii crestin inseamna ca viata ta e una implinita. Credinta mea e despre bucuria vietii, a ta e despre dorul de moarte. Credinta mea e despre caldura vietii, a ta e despre raceala mortii,,.
,,Da, am mai auzit asta. Tu vorbesti despre un crestinism stralucitor si fericit in vreme ce noi vorbim despre intunericul mortii. Dar, din moment ce esti un crestin stralucitor si fericit, de ce arati mereu atat de nefericit cand te intalnesti cu cineva? Eu unul ma simt atat de liber si bucuros cand stiu ca exista un loc care ma asteapta in rai,,.
O investigare a dilemelor religioase din acele vremuri si nu numai, vazut acum, la aproape sapte decenii de la momentul premierei, filmul mi s-a parut la fel de actual, la fel de proaspat ca si atunci, acesta e apanajul capodoperelor, nu sunt afectate de trecerea timpului. Bineinteles ca nu e pentru oricine, e in primul rand pentru aceia care sunt atrasi de spectacolul ideilor, pentru aceia care cred cu tarie ca mai exista si altceva decat aici si acum, pentru cei preocupati sa caute in permanenta sa inteleaga. In cinematografia daneza inainte de Lars von Trier si Thomas Vinterberg a fost Carl Theodor Dreyer. Considerat pe scara larga ca fiind unul dintre cei mai mari cineasti ai tuturor timpurilor, exista voci care il considera ca fiind chiar cel mai mare. Vazand acest film e limpede ca au argumente solide.
lili22
pe 18 Octombrie 2019 13:37
Un film decent pentru anul 1955 , dar nimic iesit din comun.
blackmore
pe 14 Septembrie 2019 00:52
Un film , bine facut , bine jucat , dar care din pacatte e doar nutret pentru habotnici , asa cum "coruptia ucide "si "ciuma rosie"sunt nutret pt formele inferioare de viata din subspecia #rezist.Religia si capitalismul sunt cele mai mari calamitati .
Stephen2D
pe 16 Martie 2016 10:50
alali
pe 09 Ianuarie 2016 02:59
Filmat intr-o maniera impresionista, filmul este unul dintre cele mai curate exemple ale acestui mod de expunere. Cu o folosire a luminii atat de naturala, cu acele landscape-uri perfecte si mai ales in alb-negru, pelicula se invaluie inca de la inceput intr-o aura mistico-religioasa.
Din toata acea abundenta de vegetatie, (si nu orice vegetatie ci iarba care denota belsug), din tot acel soare luminos dar care este domolit permanent de vant, prin curatenia si contrastul perfect intre tonurile de alb si de negru, prin cadrele perfect incarcate si echilibrate, razbate o mana divina, o grija de netagaduit. Interesant este ca toata aceasta pronie, in niciun moment nu poate fi discutata si mai ales, prin modul de filmare, nimanui, indiferent de confesiune sau credinta, nu ii poate trece nici macar prin minte sa nege existenta unei divinitati care se ingrijeste de toate.
Genialitatea regizorala consta in libertatea pe care Dreyer, un luteran practicant, o lasa fiecarui privitor in a crede. El nu incearca, asa cum fac mai toti regizorii, cand e vorba sa atace anumite idei, cu atat mai mult credinte, sa influenteze in niciun fel receptorul. La fel cum este si obiceiul confirmarii credintei in cultul al carui membru este, renasterea lui spirituala prin imagine este sesizabila cu ochiul liber. Pare ca descopera impreuna cu publicul miracolul religios cu fiecare scena pe care o filmeaza, cu fiecare film pe care il regizeaza.
Iar cu aceasta senzatie de libertate totala, ajungem la esenta acestei productii. CREDINTA. Marturisesc ca am apreciat dintotdeauna un film in care regizorul se joaca cu sentimentele mele, dar ca pana acum nu am mai intalnit pe cineva care sa imi manipuleze in acelasi fel si credinta. La inceput am fost ateu si martor la episoadele de nebunie ale lui Johannes. Apoi, odata cu evolutia povestii si a cresterii tensiunii, am devenit novice in a crede, ca spre final sa fiu convins si sa cred cu certitudine ca minunea se va produce. Urmeaza scena luciditatii cu acea replica "bine te-am gasit TATA". Acest TATA rade tot in calea lui si m-am trezit ca sunt mai necredincios decat eram la inceputul filmului. Iar jocul nu se opreste aici.
Minunata aceasta stiinta de a construi un om si de a-l demola printr-un singur cuvant. Cu siguranta este unica prin frumusetea ei in istoria cinematografiei.
Dupa tot acest periplu la care ne obliga pelicula, periplu prin noi insine, descoperim si semnificatia titlului "Ordet" adica "Cuvantul". Iar puterea este cu siguranta in cuvant. Doar prin cuvant stim ca in film exista o ferma de porci. Nu ii vedem ci doar ii auzim si asta e suficient. Tot prin cuvant "vedem" si masina care este doar o lumina ce se prelinge pe perete. Prezenta mortii este sesizata doar de o singura persoana si simpla rostire a acestei prezente ne da fiori desi noi nu vedem absolul nimic ingrozitor. Cuvantul este puterea si cuvantul este sublim reprezentat, sau nereprezentat, depinde de optica fiecaruia, in acest film.
Un film monument, o piatra de temelie a oricarei culturi cinematografice, o prezenta obligatorie in orice culegere de filme patrimoniu. Un 9,27!
Ps. Orice iubitor de film bun trebuie sa vada si sa identifice in acest film acea scena, unanim denumita de catre critici "probabil cea mai emotionanta scena din istoria cinematografiei". Si cu siguranta ca toti o vor repera cu usurinta.
cosmin_kedii
pe 24 Aprilie 2013 14:03
Capodoperă de o frumusete de nepretuit, unul dintre cele mai bune filme facute vreodata.
aayana
pe 07 Februarie 2011 00:10
Filmul vorbește despre puterea credinței, mai exact, despre puterea cuvântului. Bineînțeles, are o mulțime de trimiteri către Biblie și existența Lui Iisus pe pământ și-n sufletele oamenilor. Personajul însărcinat cu această datorie este nebun.
Este prezentat totodată un conflict vechi între două familii ale căror copii se iubesc dar religia stă obstacol între ei. E nevoie să se întâmple ceva radical pentru ca oamenii să înțeleagă până unde trebuie să meargă cu încăpățânarea și fixațiile? Se pare că da, însă regizorul alege o cale subtilă de a ne spune că suntem legați la ochi mare parte din timp.
Ordet este unul din filmele pe care merită să-l vezi de mai multe ori.
,,Da, am mai auzit asta. Tu vorbesti despre un crestinism stralucitor si fericit in vreme ce noi vorbim despre intunericul mortii. Dar, din moment ce esti un crestin stralucitor si fericit, de ce arati mereu atat de nefericit cand te intalnesti cu cineva? Eu unul ma simt atat de liber si bucuros cand stiu ca exista un loc care ma asteapta in rai,,.
O investigare a dilemelor religioase din acele vremuri si nu numai, vazut acum, la aproape sapte decenii de la momentul premierei, filmul mi s-a parut la fel de actual, la fel de proaspat ca si atunci, acesta e apanajul capodoperelor, nu sunt afectate de trecerea timpului. Bineinteles ca nu e pentru oricine, e in primul rand pentru aceia care sunt atrasi de spectacolul ideilor, pentru aceia care cred cu tarie ca mai exista si altceva decat aici si acum, pentru cei preocupati sa caute in permanenta sa inteleaga. In cinematografia daneza inainte de Lars von Trier si Thomas Vinterberg a fost Carl Theodor Dreyer. Considerat pe scara larga ca fiind unul dintre cei mai mari cineasti ai tuturor timpurilor, exista voci care il considera ca fiind chiar cel mai mare. Vazand acest film e limpede ca au argumente solide.
Din toata acea abundenta de vegetatie, (si nu orice vegetatie ci iarba care denota belsug), din tot acel soare luminos dar care este domolit permanent de vant, prin curatenia si contrastul perfect intre tonurile de alb si de negru, prin cadrele perfect incarcate si echilibrate, razbate o mana divina, o grija de netagaduit. Interesant este ca toata aceasta pronie, in niciun moment nu poate fi discutata si mai ales, prin modul de filmare, nimanui, indiferent de confesiune sau credinta, nu ii poate trece nici macar prin minte sa nege existenta unei divinitati care se ingrijeste de toate.
Genialitatea regizorala consta in libertatea pe care Dreyer, un luteran practicant, o lasa fiecarui privitor in a crede. El nu incearca, asa cum fac mai toti regizorii, cand e vorba sa atace anumite idei, cu atat mai mult credinte, sa influenteze in niciun fel receptorul. La fel cum este si obiceiul confirmarii credintei in cultul al carui membru este, renasterea lui spirituala prin imagine este sesizabila cu ochiul liber. Pare ca descopera impreuna cu publicul miracolul religios cu fiecare scena pe care o filmeaza, cu fiecare film pe care il regizeaza.
Iar cu aceasta senzatie de libertate totala, ajungem la esenta acestei productii. CREDINTA. Marturisesc ca am apreciat dintotdeauna un film in care regizorul se joaca cu sentimentele mele, dar ca pana acum nu am mai intalnit pe cineva care sa imi manipuleze in acelasi fel si credinta. La inceput am fost ateu si martor la episoadele de nebunie ale lui Johannes. Apoi, odata cu evolutia povestii si a cresterii tensiunii, am devenit novice in a crede, ca spre final sa fiu convins si sa cred cu certitudine ca minunea se va produce. Urmeaza scena luciditatii cu acea replica "bine te-am gasit TATA". Acest TATA rade tot in calea lui si m-am trezit ca sunt mai necredincios decat eram la inceputul filmului. Iar jocul nu se opreste aici.
Minunata aceasta stiinta de a construi un om si de a-l demola printr-un singur cuvant. Cu siguranta este unica prin frumusetea ei in istoria cinematografiei.
Dupa tot acest periplu la care ne obliga pelicula, periplu prin noi insine, descoperim si semnificatia titlului "Ordet" adica "Cuvantul". Iar puterea este cu siguranta in cuvant. Doar prin cuvant stim ca in film exista o ferma de porci. Nu ii vedem ci doar ii auzim si asta e suficient. Tot prin cuvant "vedem" si masina care este doar o lumina ce se prelinge pe perete. Prezenta mortii este sesizata doar de o singura persoana si simpla rostire a acestei prezente ne da fiori desi noi nu vedem absolul nimic ingrozitor. Cuvantul este puterea si cuvantul este sublim reprezentat, sau nereprezentat, depinde de optica fiecaruia, in acest film.
Un film monument, o piatra de temelie a oricarei culturi cinematografice, o prezenta obligatorie in orice culegere de filme patrimoniu. Un 9,27!
Ps. Orice iubitor de film bun trebuie sa vada si sa identifice in acest film acea scena, unanim denumita de catre critici "probabil cea mai emotionanta scena din istoria cinematografiei". Si cu siguranta ca toti o vor repera cu usurinta.
Este prezentat totodată un conflict vechi între două familii ale căror copii se iubesc dar religia stă obstacol între ei. E nevoie să se întâmple ceva radical pentru ca oamenii să înțeleagă până unde trebuie să meargă cu încăpățânarea și fixațiile? Se pare că da, însă regizorul alege o cale subtilă de a ne spune că suntem legați la ochi mare parte din timp.
Ordet este unul din filmele pe care merită să-l vezi de mai multe ori.