O coproducție dirigată de Marcel Camus, pe fundalul muzicii și dansului brazilian, care e trecută pe lista Oscarului la categoria Cel mai bun film străin al anului 1959...
cezarika21
pe 09 Ianuarie 2016 16:28
Desfășurată pe ritmuri de samba și de bossa nova în timpul renumitului carnaval brazilian, acțiunea filmului ”Orfeu Negro” își poartă spectatorii prin favelele sărace și exotice ale metropolei Rio de Janeiro, într-o încercare de a adapta mitul lui Orfeu epocii contemporane. Senzualitatea imaginilor și a muzicii te cuprinde tot mai mult, făcându-ți să fiarbă sângele și să simți magia iubirii. Tot filmul este, de fapt, o odă adusă dragostei, care te ridică din punct de vedere spiritual într-un spațiu sacru și te apropie de absolut.
Filmul a fost realizat într-o perioadă în care mișcările anticoloniale și antirasiste începeau să câștige tot mai mult avânt, putând fi văzut ca o contrapondere artistică la clișeele colonialiste despre inferioritatea rasei negre. Este o explozie de euforie colectivă și de veselie într-un paradis ce nu a fost distrus încă de mâna omului. Finalul tragic al poveștii (similar într-o oarecare măsură cu cel al mitului grecesc) nu reușește însă să producă o stare de tristețe, deoarece Orfeu este un personaj nemuritor, ce face zilnic soarele să răsară. Și dacă Orfeu va muri cândva, un alt Orfeu îi va lua locul, cântându-și dragostea cu aceeași pasiune.
Deși au trecut mai mult de 50 de ani de la producerea sa, ”Orfeu Negro” nu s-a demodat câtuși de puțin, iar senzualitatea sa este intactă. Povestea memorabilă, interpretările vibrante, imaginile exotice pline de culoare și muzica superbă sunt atuurile permanente ale unui film de neuitat. Nota mea: 8,5.
Filmul a fost realizat într-o perioadă în care mișcările anticoloniale și antirasiste începeau să câștige tot mai mult avânt, putând fi văzut ca o contrapondere artistică la clișeele colonialiste despre inferioritatea rasei negre. Este o explozie de euforie colectivă și de veselie într-un paradis ce nu a fost distrus încă de mâna omului. Finalul tragic al poveștii (similar într-o oarecare măsură cu cel al mitului grecesc) nu reușește însă să producă o stare de tristețe, deoarece Orfeu este un personaj nemuritor, ce face zilnic soarele să răsară. Și dacă Orfeu va muri cândva, un alt Orfeu îi va lua locul, cântându-și dragostea cu aceeași pasiune.
Deși au trecut mai mult de 50 de ani de la producerea sa, ”Orfeu Negro” nu s-a demodat câtuși de puțin, iar senzualitatea sa este intactă. Povestea memorabilă, interpretările vibrante, imaginile exotice pline de culoare și muzica superbă sunt atuurile permanente ale unui film de neuitat. Nota mea: 8,5.