Părerea criticului
În Orphan, contrar aparenţelor, nu este vorba de un copil posedat - cel puţin nu în sensul ocult al termenului, aşa cum ne-am obişnuit în filmele de gen şi aşa cum am fi tentaţi să credem din trailer.
La întrebarea "Ce-i cu această Esther care face o groază de lucruri malefice?", întrebare pe care spectatorul sigur şi-o va pune de mai multe ori pe parcursul filmului, scenariştii răspund printr-o găselniţă, spre finalul producţiei. Găselniţa e de ordin medical, mai exact o maladie de care suferă Esther (Isabelle Fuhrman), dar nu intrăm în detalii, ca să nu stricăm surpriza filmului. Cert e că personajele au o istorie personală în spate bine conturată. Cuplul jucat de Vera Farmiga-Peter Sarsgaard o adoptă pe Esther pentru a vindeca rănile unei sarcini pierdute şi a transfera iubirea pentru copilul pierdut asupra unui suflet care are nevoie de afecţiune.
Dar Esther nu este cine pare a fi, astfel încât, odată intrată în casa familiei, o distruge... Doar cu expresia feţei, fără machiaje sau efecte speciale care să potenţeze sugestia maleficului, actriţa de numai 12 ani Isabelle Fuhrman este foarte convingătoare în rol. Afişează alternativ inocenţa şi răutatea cu uşurinţa cu care ai schimba măştile.
Peter Sarsgaard, dar mai ales Vera Farmiga compun credibil personajele. Farmiga trebuie să facă faţă unui personaj care se luptă cu dependenţa de alcool şi cu două vini sfârşietoare - fetiţa lor, Max, e hipoacuzică din cauza unui accident survenit pe când ea bea. Apoi, a doua vină care macină stabilitatea emoţională a lui Kate (Farmiga), e faptul că a pierdut o sarcină.
John (Sarsgaard) îşi reprimă cu greu tendinţa de a o acuza pe Kate pentru ceea ce s-a întâmplat cu fiica lor Max (jucată de Aryana Engineer, în realitate tot hipoacuzică). Chiar dacă rana s-a cicatrizat, vinovăţia şi lipsa de încredere între cei doi soţi au deschis o prăpastie între ei, iar aceasta s-a adâncit după venirea lui Esther, care ştie să exploateze slăbiciunile lui Kate şi îndoielile lui John.
Suspans creat tocmai prin nedezvăluirea decât foarte târziu a adevărului despre Esther, sperieturi create mai ales prin efectele sonore, o poveste bine articulată şi credibilă numai după ce înţelegi care-i treaba cu Esther şi cum de reuşeşte căpuşorul ăla mic al ei să aşeze lucrurile mereu în favoarea sa.
Un film care merită văzut, mai ales de către cei ferm convinţi că genul horror nu mai poate aduce nimic nou.
La întrebarea "Ce-i cu această Esther care face o groază de lucruri malefice?", întrebare pe care spectatorul sigur şi-o va pune de mai multe ori pe parcursul filmului, scenariştii răspund printr-o găselniţă, spre finalul producţiei. Găselniţa e de ordin medical, mai exact o maladie de care suferă Esther (Isabelle Fuhrman), dar nu intrăm în detalii, ca să nu stricăm surpriza filmului. Cert e că personajele au o istorie personală în spate bine conturată. Cuplul jucat de Vera Farmiga-Peter Sarsgaard o adoptă pe Esther pentru a vindeca rănile unei sarcini pierdute şi a transfera iubirea pentru copilul pierdut asupra unui suflet care are nevoie de afecţiune.
Dar Esther nu este cine pare a fi, astfel încât, odată intrată în casa familiei, o distruge... Doar cu expresia feţei, fără machiaje sau efecte speciale care să potenţeze sugestia maleficului, actriţa de numai 12 ani Isabelle Fuhrman este foarte convingătoare în rol. Afişează alternativ inocenţa şi răutatea cu uşurinţa cu care ai schimba măştile.
Peter Sarsgaard, dar mai ales Vera Farmiga compun credibil personajele. Farmiga trebuie să facă faţă unui personaj care se luptă cu dependenţa de alcool şi cu două vini sfârşietoare - fetiţa lor, Max, e hipoacuzică din cauza unui accident survenit pe când ea bea. Apoi, a doua vină care macină stabilitatea emoţională a lui Kate (Farmiga), e faptul că a pierdut o sarcină.
John (Sarsgaard) îşi reprimă cu greu tendinţa de a o acuza pe Kate pentru ceea ce s-a întâmplat cu fiica lor Max (jucată de Aryana Engineer, în realitate tot hipoacuzică). Chiar dacă rana s-a cicatrizat, vinovăţia şi lipsa de încredere între cei doi soţi au deschis o prăpastie între ei, iar aceasta s-a adâncit după venirea lui Esther, care ştie să exploateze slăbiciunile lui Kate şi îndoielile lui John.
Suspans creat tocmai prin nedezvăluirea decât foarte târziu a adevărului despre Esther, sperieturi create mai ales prin efectele sonore, o poveste bine articulată şi credibilă numai după ce înţelegi care-i treaba cu Esther şi cum de reuşeşte căpuşorul ăla mic al ei să aşeze lucrurile mereu în favoarea sa.
Un film care merită văzut, mai ales de către cei ferm convinţi că genul horror nu mai poate aduce nimic nou.
