Ostre sledované vlaky (1966)

Filmul se desfășoară in două registre: liniștea unei vieți neschimbate de război datorită avantajului de a fi un sat mic, nebăgat în seamă, iar al doilea, dragostea platonică dintre Milos și Masha, care acoperă perfect titlul celebrei melodii "Hai vino iar în gara noastră mică". E un film ok, lejer, dar nicidecum o capodoperă. 7

Foarte fain filmul. Ca si in "I served the King of England" joaca doar fete minunate, alese pe spranceana, una si una; se pricepe dom'le regizorul, ce mai. Mi-a placut mult si muzica de fanfara de la inceput. Si faptul ca se termina cu un "Konec" veritabil care ne trezeste si ne cheama la realitate.

1966. O intalnire providentiala intre doi mari oameni de cultura: unul dintre cei mai importanti scriitori ai literaturii cehe, Bohumil Hrabal, si acela care avea sa devina peste nu multa vreme un mare cineast, Jiri Menzel. Douazeci si patru de ani diferenta si viziuni diferite in viata de zi cu zi, idei comune atunci cand vine vorba de arta. Nu stiu cum sunt scrierile lui Hrabal insa filmele lui Menzel sunt arta pura si acest fapt s-a vazut inca de la filmul sau de debut, un Oscar cat de poate de meritoriu pentru o pelicula in care umorul de o eleganta rar intalnita se imbina armonios cu dramele unor vremuri grele pentru intreaga Europa. Sunt ceva mai mult de nouazeci de minute care merita savurate secunda cu secunda, nouazeci de minute care uluiesc spectatorul prin rafinament si bun gust, nouazeci de minute care au proiectat un tanar de doar 28 de ani in galeria marilor regizori ai cinematografiei mondiale.

De o saptamana Jiri Menzel nu mai e printre noi. A plecat, catre o lume pe care cu totii ne-o dorim mai buna, la venerabila varsta de 82 de ani. Menzel n-a fost un disident declarat insa a facut infinit mai multa rezistenta prin cultura decat multi care se bat cu pumnul in piept. Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca iar noi sa ne bucuram in continuare de filmele pe care le-a lasat in urma, adevarate bijuterii cinematografice !

Am revăzut filmul : nicio fisură, așa cum stă bine capodoperelor. O gară pierdută, război, însă personajele din film par suspendate deasupra istoriei. Satira subtilă duce spre un umor filtrat, inteligent. Ce figură impavidă are acest Vaclav Neckar/ Milos ! Și fata ștampilată, nepăsătoare, purtată pe la judecători de o mamă isterică! De văzut și revăzut!!

　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　

Prin atitudinea sa la adresa războiului, ”Ostře sledované vlaky” se apropie foarte mult de umorul și satira romanului ”Peripețiile bravului soldat Švejk” (1921-1923), ce a devenit în timp o personificare a națiunii cehe. Umorul este categoric o parte a sufletului ceh, aspect recunoscut cu cinism și ură chiar de liderul nazist Reinhard Heydrich ce i-a numit pe cehi ”hiene care râd”.

Demn urmaș al bravului soldat Švejk, tânărul ucenic feroviar Miloš Hrma provine dintr-o familie pentru care evitarea abilă a muncii și subminarea autorității au devenit adevărate principii de viață. Bombe-i șuieră pe la ureche, trenuri sunt aruncate în aer de membri ai Rezistenței, iar Miloš este frământat doar de un singur gând: cum să scape mai repede de virginitate. Colegii săi mai vârstnici au aceleași preocupări frivole, ajungând să rupă arcurile canapelei din biroul șefului.

Cineastul Jirí Menzel tratează războiul într-un mod satiric, minimalizându-i importanța și ironizând mușcător dogmatismul ideologic, birocrația și valorile morale anacronice. Este o victorie a bucuriei de a trăi asupra spectrului morții ce apăsa omenirea, un râs sardonic la adresa planurilor unor scelerați de a domina lumea. Situațiile amuzante și pline de imaginație ale filmului constituie o dovadă în plus că binele va învinge răul, iar viața va triumfa.

Menzel surprinde portretul tânărului stagiar luptându-se cu dificultăţile lipsei de experienţă...

Filmul este excelent regizat si interpretatat..pe mine ma chinuie insa faptul ca noi nu am fost stare sa producem astfel de filme ( cu subiect controversat - in cazul de fata , cu nuditate , sau de protest la adresa regimului) Cehii , polonezii , rusii sarbii , chinezii , bulgarii , ungurii au zeci si sute de astfel de filme si ei traiau doar tot sub comnuism. Pe Ceausescu il durea in cot de cinematografie atat timp cat productia la hectar era record. De unde rezulta ca nu am avut regizori , nu indrazneti , pt ca nici nu aveai nevoie de mare indrazneala sa faci asa ceva , uitati-va acum cand avem zeci de filme impotriva regimului si regimul de acum e de zeci de ori mai sensibil la imagine decat era cel de atunci, ceea ce nu aveam erau regizori care sa faca si altceva in afara de filmele cu inginerul agronom , cu santierele si ceva comedii , sau ecranizari ale unor romane (foarte bune si acelea), dar regizorii nostrii din acele timpuri erau cum e acum Turcescu au Cristoiu pt Basescu , nu voiau sa-l deranjeze pe lider cu nimic , desi mie mi se pare Ceausescu mult mai greu deranjabil decat Basescu

Trenuri bine păzite a câștigat premiul Oscar în 1967 cu un subiect de actualitate: țara arde și babele se piaptănă. Mai exact, Miloș lucrează într-o gară dar nu-și tocește coatele. În acest timp este apăsat de povara virginității, pare-se povară pentru el deoarece se simte bărbat dar nu poate să demonstreze asta. Când începe războiul, focurile de armă trec neauzite pe lângă el. Problema lui Miloș arde în continuare. Colegii par a se descurca de minune la capitolul relații flușturatice. Una dintre fete își lasă ștampilat dosul pentru câteva clipe de plăcere. Șeful face ochi dulci tuturor duduițelor din zonă iar când e și nevasta de față, îi condamnă pe ușuraticii ăștia care rup canapeaua de piele din birou. Umor și cinism, prim-planuri inocente, priviri obraznice, un aer fresh. Filmul este ecranizarea romanului cu același nume, scris de Bohumil Hrabal totodată scenaristul peliculei.