Otesánek (2000)

Otesanek oscilează într-un mod care mie mi-a plăcut între comedie, dramă, basm animat, film de familie cu accente parodice şi thriller cu elemente fantastice, spunând povestea plină de suspans şi emoţii a unor familii moderne, confruntate cu diverse probleme, de la imposibilitatea conceperii unui copil până la emanciparea prematură. Pe alocuri straniu, filmul pledează totuşi pentru valori umane şi sensibilitate, chiar dacă unora li se va părea că alunecă în grotesc. E un film original, de văzut atunci când simţi, de exemplu, nevoia de a viziona ceva ”diferit”, cerinţă pe care o îndeplineşte cu brio. Dramatismul şi accentul de thriller cresc pe măsură ce este depăşită faza introductivă, fiindcă anomalia care stă la baza poveştii (adoptarea unui copil non-uman, un fel de mic monstru) îşi va cere tributul. Acţiunea este similară cu basmul citit de micuţă, ceea ce îi conferă un plus de echilibru filmului, fiindcă de credibilitate nu poate fi vorba. Interpretarea actorilor, mai ales a celor care îi întruchipează pe cei doi soţi care îl ”adoptă” pe Otesanek, mi s-a părut excelentă. Un film-cult est-european.