Părerea criticului
Împingând în față aceeași rețetă ca în seria Fast&Furious, adică mașini puternice + fete frumoase, filmul aduce în plus prea puține față de seria pe care o pastişează: şi anume - unele mașini sunt clasice de colecție iar fundalul este Coasta de Azur a Franței și nu Coasta de Est a Statelor Unite.
Overdrive va face cu siguranță deliciul tuturor iubitorilor de mașini și va avea un succes aparte la unii dintre fanii F&F. Eroii sunt tot băieți buni în anturajul greșit, atât doar că au fețe noi. Fetele frumoase par să vină direct de pe coperta pliantelor de promovare a mașinilor sau de pe coperta revistelor pentru bărbați.
Firește, eroii negativi merite, așa cum era de așteptat, un final spectaculos, de care au şi parte.
Poate că diferența ar fi că vorbim acum de primul F&F european. Cel puțin, eroii negativi sunt europeni, ilustrând stereotipii care să facă până și publicul american să recunoască cele două țări europene (rivale) cărora aceștia le aparțin.
Intriga lui Overdrive e uşor mai complexă, și filmul aspiră la un suspans în genul seriei Bourne - eroul negativ într-adevăr devine antierou. Însă, după ce am văzut deja seria F&F și un iconic Drive cu Ryan Gosling, așteptam în Overdrive ceva ce, deocamdată, lipsește.