Sinopsis

O frumoasă satiră socială care are ca bază adevăruri și pilde populare desprinse din povestirile lui Anton Pann ("cel isteț ca un proverb", cum îl denumea Eminescu) în care se regăsesc motive adânc ancorate în tumultul vieții secolului XXI.

Păcală (Denis Ștefan), un tânăr fără prea multe pretenții de la viață, este sătul de hoinărit prin lume și mânat de dorul de casa părintească decide să revină în patrie, de undeva "de afară" - un spațiu atemporal situat în afara granițelor României.

Tipologiile românești tradiționale sunt fin satirizate de autorul Geo Saizescu aflat la plină maturitate creativă. Regăsim astfel politicianul oportunist, intrepretat chiar de maestrul Geo Saizescu, trei dintre personajele satului românesc: primarul, cârciumarul și popa, interpretate cu genialitate de personalități marcante ale scenei românești.