Pădurea spânzuraților (1965)

În timpul primului război mondial, Apostol Bologa (Victor Rebengiuc), un tânăr însuflețit de aventuri romantice, se înrolează voluntar pe front, pentru a-i dovedi dragostea logodnicei sale, Marta (Mariana Mihuț), că și el este capabil să rivalizeze cu ulanii maghiari, după care aleasa inimii sale se dădea în vânt. Pe frontul din Galiția, el se acoperă de bravură, fiind decorat și avansat la gradul de locotenent. Este cooptat apoi de Curtea marțiala, unde îl condamnă, cu toată covingerea, la moarte prin spânzurare, pe sublocotenentul ceh Svoboda (Valeriu Arnăutu). După execuție, află de la noul comandant de companie, căpitanul Klapka (Liviu Ciulei), motivele pentru care Svoboda încercase să dezerteze. Din acest moment începe să aibă mustrări de conștiință, iar încercarea de a găsi noi argumente și justificări îi sporește neliniștea și obsesia vinovăției devine chinuitoare. Aflând apoi că regimentul său va fi trimis pe frontul românesc, se hotăraște să dezerteze, este rănit și internat în spital. Îndragostit de unguroaica Ilona (Ana Szeles), fiica groparului Vidor (Laszlo Kiss), în casa căruia este încărtiruit, Bologa rupe în timpul concediului de convalescență logodna cu Marta. La scurt timp după reîntoarcerea la unitate, este chemat din nou la Curtea marțială. Acum urmau să fie judecați niște țărani, considerați spioni fiindcă se duceau să-și muncească ogoarele peste liniile interzise convențional de armata austro-ungară. Bologa nu mai poate suporta gândul de a fi complice la condamnarea unor oameni nevinovați și hotărăște să dezerteze. Este prins, condamnat și spânzurat.

Filmul este ecranizarea romanului lui Liviu Rebreanu, primul roman psihologic din literatura română, care a fost inspirat dintr-o întâmplare reală, respectiv povestea lui Emil Rebreanu, fratele scriitorului și subofițer în armata austro-ungară, care a fost spânzurat la Ghimeș pe data de 14 mai 1917 când încerca să dezerteze pe frontul românesc. Inițial, pentru rolul lui Apostol Bologa a fost distribuit Șerban Cantacuzino, care a filmat câteva cadre. S-a decis însă înlocuirea lui cu Victor Rebengiuc.
Filmul este considerat un moment de vârf al cinematografiei românești, reprezentând și apogeul scurtei experiențe regizorale filmice a lui Liviu Ciulei. Filmul a fost distins cu premiul de regie la Festivalul de la Cannes, 1965.

"Distribuția filmului stă sub semnul curajului, al siguranței, dar și al marelui fler. Victor Rebengiuc a fost o alegere fericită, mai întâi ca persoană fizică. Jocul său a concentrat bine: deruta personajului, amestecul de neputințe pe care le acumulează Bologa, iar în secvența finală, ochii interpretului au jucat una din cele mai bune scene din film." Ecaterina Oproiu - 1965 (Cinema).

"Mișcarea vie a ideilor, simțul povestirii în imagini, fastul invenției vizuale și mai ales neîntrerupta pulsație a concretului fac ca adevărul vieții să impună aici cu putere, înscris în realismul minuțios al ambianței și în exactitatea tipologiei." - George Littera