Filmul este împărțit în șase episoade numit simplu "Episodul I", "episodul II", etc Acțiunea are șase povești diferite impartite astfel: în Sicilia (episodul I), Napoli (episodul II), Roma (Episodul III) , Florența (episodul IV), o mănăstire din zona muntilor Appenini (episodul V), Porte Tolle în delta raului Po (episodul VI).
Călugării din al cincilea episod, care s-a filmat in zona muntilor Apenini au fost călugării franciscani autentici din mănăstirea Maiori, lângă Salerno.
Paisà (1946) a fost filmul de deschidere de la primul Festival Internațional de filme Documentare de la Edinburgh (în prezent Festivalul de Film de la Edinburgh), in 1947.
Crist11
pe 26 August 2011 03:03
Sincer, zeno. Eu ma uit la cel putin 2 filme vechi pe zi, urmaresc ori western-uri pe TCM, ori ma uit pe tv 1000 la filme din ani ' 80 respectic ' 90.
Pe TCM dau filme din ani '40 - ' 50 ... ma atrag foarte tare, sunt curios sa vad cum jucau pe atunci actori, sa vad tematica, sa vad ce purtau, sa vad replicile, sa ii vad la actiune, sa vad un sarut sub clar de luna. ma uit la ele, imi plac foarte mult cele vechi, imi plac decorurile, si cateodata cand ma uit pe tv1000 ma apuca si plansul, cand vad actori batrani din ziua de azi cum erau ei in tineretele lor.
Am auzit de cei 2 italieni de mai sus, am auzit de numele lor, in sa nu si de filmele lor, si nici nu o sa ma uit.
Poate ca ceea ce ti-am zis eu nu corescut cu filmul la care ai comentat eu am vrut sa comentez asta "Cineva se intreba oare ce pretentii poti avea de la un film vechi de aproape 70 de ani? ".
zeno.marin
pe 26 August 2011 00:00
Cineva se intreba oare ce pretentii poti avea de la un film vechi de aproape 70 de ani? Eu cred ca destul de multe, de ce nu? Daca nu pretentii, atunci macar poti avea sperante, in special atunci cand vezi numele lui Federico Fellini si Roberto Rosellini printre cei care au semnat scenariul, si nu orice scenariu ci unul nominalizat la Oscar.
Sa nu cadem in plasa premiilor cu prea mare usurinta, pentru ca sa nu uitam ca anul realizarii este 1946 iar orice film cu o asemenea tema aducea automat premii, asemeni filmelor de azi despre Irak sau Afganistan, desi nimeni cu mintea intreaga nu vrea sa le vada. Nici atunci si nici acum. Ma si intreb la acea vreme, cati oameni voiau sa vada un film de razboi...
Un motiv foarte bun pentru a urmari aceasta pelicula este ca fiind realizata la doar un an de la terminarea razboiului, decorurile si atmosfera sunt imposibil de reprodus (nici macar de imitat) in ziua de astazi, oricat de bun ar fi regizorul, oricat de elaborate ar fi decorurile oricat de mult s-ar stradui cineva cu efecte speciale sau in alt fel.
Despre jocul actorilor nu e mare lucru de spus. Cu exceptia personajelor Francesca sau Harriet (care dovedeste si excelente abilitati atletice), majoritatea actorilor sunt ingrozitor de artificiali, dupa marca epocii. De fapt e un amestec de personaje interesante, jucate cu naturalete, la care se adauga actorii de mana a doua, posibil figuranti sau amatori in orice caz (americanii in general sunt foarte slabi in rol).
Interesanta si coloana muzicala ce apartine lui Renzo Rosellini care, spre surpriza mea, am aflat e chiar tatal lui Roberto Rosellini. Efectul dramatic pentru care a fost premiata muzica poate fi considerat azi cel mult desuet sau chiar "corny". Ma refer sigur la abundenta melodramatica a viorilor din orchestra. O muzica totusi placuta per ansamblu si potrivita cu filmul (normal, nici nu avea cum sa fie altfel)...
Călugării din al cincilea episod, care s-a filmat in zona muntilor Apenini au fost călugării franciscani autentici din mănăstirea Maiori, lângă Salerno.
Paisà (1946) a fost filmul de deschidere de la primul Festival Internațional de filme Documentare de la Edinburgh (în prezent Festivalul de Film de la Edinburgh), in 1947.
Pe TCM dau filme din ani '40 - ' 50 ... ma atrag foarte tare, sunt curios sa vad cum jucau pe atunci actori, sa vad tematica, sa vad ce purtau, sa vad replicile, sa ii vad la actiune, sa vad un sarut sub clar de luna. ma uit la ele, imi plac foarte mult cele vechi, imi plac decorurile, si cateodata cand ma uit pe tv1000 ma apuca si plansul, cand vad actori batrani din ziua de azi cum erau ei in tineretele lor.
Am auzit de cei 2 italieni de mai sus, am auzit de numele lor, in sa nu si de filmele lor, si nici nu o sa ma uit.
Poate ca ceea ce ti-am zis eu nu corescut cu filmul la care ai comentat eu am vrut sa comentez asta "Cineva se intreba oare ce pretentii poti avea de la un film vechi de aproape 70 de ani? ".
Sa nu cadem in plasa premiilor cu prea mare usurinta, pentru ca sa nu uitam ca anul realizarii este 1946 iar orice film cu o asemenea tema aducea automat premii, asemeni filmelor de azi despre Irak sau Afganistan, desi nimeni cu mintea intreaga nu vrea sa le vada. Nici atunci si nici acum. Ma si intreb la acea vreme, cati oameni voiau sa vada un film de razboi...
Un motiv foarte bun pentru a urmari aceasta pelicula este ca fiind realizata la doar un an de la terminarea razboiului, decorurile si atmosfera sunt imposibil de reprodus (nici macar de imitat) in ziua de astazi, oricat de bun ar fi regizorul, oricat de elaborate ar fi decorurile oricat de mult s-ar stradui cineva cu efecte speciale sau in alt fel.
Despre jocul actorilor nu e mare lucru de spus. Cu exceptia personajelor Francesca sau Harriet (care dovedeste si excelente abilitati atletice), majoritatea actorilor sunt ingrozitor de artificiali, dupa marca epocii. De fapt e un amestec de personaje interesante, jucate cu naturalete, la care se adauga actorii de mana a doua, posibil figuranti sau amatori in orice caz (americanii in general sunt foarte slabi in rol).
Interesanta si coloana muzicala ce apartine lui Renzo Rosellini care, spre surpriza mea, am aflat e chiar tatal lui Roberto Rosellini. Efectul dramatic pentru care a fost premiata muzica poate fi considerat azi cel mult desuet sau chiar "corny". Ma refer sigur la abundenta melodramatica a viorilor din orchestra. O muzica totusi placuta per ansamblu si potrivita cu filmul (normal, nici nu avea cum sa fie altfel)...