Sinopsis

“Pe cuvant de femeie” este povestea a patru femei Vanesa (Edith Gonzales), Fernanda (Yadhira Carrillo), Paulina (Ludwika Paleta) si Matilde (Lidia Avila), care desi provin din medii sociale diferite, isi deschid impreuna o afacere care le va aduce succesul mult dorit.

Vanesa (Edith Gonzales) decide sa investeasca, impreuna cu prietena sa milionara Delia (Cynthia Klitbo), intr-o casa de productie care sa aiba o emisiune cu si despre femei. Fernanda, Paulina, Matilde si Irmita se implica si ele in afacere, devenind astfel asociate si foarte bune prietene.

Viata Vanesei se schimba atunci cand, dupa 22 de ani de casnicie, sotul ei Julian (Agustín Arana) o paraseste pentru tanara sa amanta. Vanesa incearca sa treaca peste aceasta deziluzie si sa fie puternica pentru cei doi copii ai sai. Acestia nu stiu insa ca mama lor a trecut printr-o tragedie foarte mare cu 20 de ani in urma, cand si-a pierdut primul copil. Faptul ca sotul sau o abandoneaza o face sa retraiasca acele momente dureroase. In aceasta perioada grea a vietii ei, Martin (Juan Soler), prietenul sau de o viata, va fi un adevarat suport moral pentru Vanesa si ii va oferi iubirea de care are nevoie.

Paulina (Ludwika Paleta) este o tanara care nu si-a putut ierta tatal pentru ca a abandonat-o cand era doar un copil. Singura pe lume, Paulina nu are alta solutie decat sa se mute la matusa sa Carolta (Irma Lozano), o femeie manipulatoare care se teme foarte mult de singuratate.

Dezamagita de viata pe care a dus-o, Paulina jura sa nu se indragosteasca niciodata. Cand tatal ei se intoarce pentru a-i cere iertare, ea o cunoaste pe sotia si fiul acestuia, Flora si Adrian. Paulina se ataseaza de mama sa vitrega, dar pe Adrian il respinge total. Cu timpul insa, ea va descoperi ca el este dragostea vietii sale.

Fernanda (Yadhira Carrillo) este economista de profesie si mama singura inca din adolescenta. Ea are o relatie foarte apropiata cu fiica sa, pe care o considera cea mai buna prietena.

Fernanada a fost nevoita sa infrunte dificultatile vietii fara tatal fetitei sale, deoarece acesta a parasit-o pentru a se casatori cu o femeie foarte bogata. Cand Fernanda crede ca totul este pierdut, in viata sa apare Hernan (Lisardo), un aventurier misterios fara intentii serioase, care se schimba total atunci cand se indragosteste de ea.

Matilde (Lidia Avila) este cea care va produce emisiunea pentru femei, datorita inteligentei si creativitatii sale. Ea provine dintr-o familie umila, tatal sau este mecanic, iar mama vanzatoare. Fratele sau vitreg. student la medicina, se indragosteste de ea, dar Matilde nu ii da atentie si il sfatuieste sa isi gaseasca pe cineva ca el. Ca o ironie a sortii, ea se indragosteste de fiul milionarei Delia, care se va opune cu desavarsire relatiei celor doi.

”Pe cuvant de femeie” este povestea de dragoste si suferinta a mai multor tipologii de femei, care sunt conduse de o puternica dorinta de autodepasire.