Părerea criticului
Pan, Aventuri în Ţara de Nicăieri, cu Hugh Jackman, Garrett Hedlund, Rooney Mara și Levi Miller ne propune un spațiu în continuă schimbare, o lume creată pe verticală, pe mai multe nivele, în care acțiunea ne poartă de sus în jos și invers, în care 3D-ul este extrem de bine pus în valoare și care 3D, la rândul lui, avantajează acest tărâm special, Ţara de Nicăieri, cu planuri în adâncime și unghiuri de filmare/perspective inedite.
Pan: Aventuri în Ţara de Nicăieri e o explozia de culoare, în care eclectismul costumelor, alegerilor scenografice şi de machiaj ne intrigă (piraţii, de exemplu, sunt o adunătură bizară de personaje cu coifuri de viking, de vedete rock şi alte ciudăţenii, iar prinţesa Tiger Lily are machiaj de teatru kabuki), dar şi alegerile muzicale, însă ritmul e alert, miza de ordin emoţional (Pan îşi caută mama în Ţara de Nicăieri, dar şi Zânele trebuie salvate), scenele de luptă au elaborate coregrafii pe catarge, nemaivorbind de actori care fac atât de ataşante personajele.
Filmul reușește să fie mai mult decât o poveste pentru iubitorii de zâne: ba chiar un Peter Pan copil (Levi Miller) declară la un moment dat, cu sobrietate: „Nu cred în poveștile de adormit copiii”. Dacă unele lucruri, precum corăbiile zburătoare, sunt inevitabile, iată că acest film alocă mai puțin spațiu părții cu zâne, așa încât Pan e aventură pură pentru copii combinată cu un film din seria Indiana Jones, în care tânărului Hook (Garrett Hedlund) îi lipsește doar biciul (pălăria, charisma şi costumul îl trădează). În plus, partea cu fuga din minele lui Barbă Neagră și apoi descoperirea tribului de băștinași ai lui Tiger Lily (Rooney Mara), și zborul pe o pasăre preistorică trimit destul de mult la Avatar.
Cred că cei mai mici dintre spectatori se vor putea recunoaşte în micul Peter Pan, fermecător și inconștient de puterile lui. Și cred că asta e cheia filmului. Un Peter Pan venit nu din basm, ci dintr-un copil obișnuit. Iar adulții vor rămâne în inimă cu acest Peter Pan mult timp după genericul de final.
Pan: Aventuri în Ţara de Nicăieri e o explozia de culoare, în care eclectismul costumelor, alegerilor scenografice şi de machiaj ne intrigă (piraţii, de exemplu, sunt o adunătură bizară de personaje cu coifuri de viking, de vedete rock şi alte ciudăţenii, iar prinţesa Tiger Lily are machiaj de teatru kabuki), dar şi alegerile muzicale, însă ritmul e alert, miza de ordin emoţional (Pan îşi caută mama în Ţara de Nicăieri, dar şi Zânele trebuie salvate), scenele de luptă au elaborate coregrafii pe catarge, nemaivorbind de actori care fac atât de ataşante personajele.
Filmul reușește să fie mai mult decât o poveste pentru iubitorii de zâne: ba chiar un Peter Pan copil (Levi Miller) declară la un moment dat, cu sobrietate: „Nu cred în poveștile de adormit copiii”. Dacă unele lucruri, precum corăbiile zburătoare, sunt inevitabile, iată că acest film alocă mai puțin spațiu părții cu zâne, așa încât Pan e aventură pură pentru copii combinată cu un film din seria Indiana Jones, în care tânărului Hook (Garrett Hedlund) îi lipsește doar biciul (pălăria, charisma şi costumul îl trădează). În plus, partea cu fuga din minele lui Barbă Neagră și apoi descoperirea tribului de băștinași ai lui Tiger Lily (Rooney Mara), și zborul pe o pasăre preistorică trimit destul de mult la Avatar.
Cred că cei mai mici dintre spectatori se vor putea recunoaşte în micul Peter Pan, fermecător și inconștient de puterile lui. Și cred că asta e cheia filmului. Un Peter Pan venit nu din basm, ci dintr-un copil obișnuit. Iar adulții vor rămâne în inimă cu acest Peter Pan mult timp după genericul de final.
