De la producătorii şi regizorul piesei de teatru "PRENUMELE", Grand Cinema & More vă prezintă spectacolul "PANICĂ LA OPERĂ".
"PANICĂ LA OPERĂ" este adaptarea autohtonă în viziunea artistică a regizorului Răzvan Săvescu a uneia dintre cele mai succes piese de teatru produsă de America anilor 80': "LEND ME A TENOR" scrisă de Ken Ludwig.
Denumită de Washington Post "One of the best comedies of the 20th century", piesa a fost produsă pentru prima dată cu mare succes în West End şi Broadway în anii 1986/1989, ca mai apoi să fie repusă pe scenă în 2010, tot pe Broadway, de atunci fiind tradusă în 16 limbi şi jucată în 25 de teritorii ale lumii.
Acţiunea piesei are loc într-un apartament de hotel, în Cleveland Ohio, în anul 1934, şi spune povestea unei seri memorabile în care Saunders, directorul Operei din Cleveland reuşeşte, după lungi negocieri, să îl convingă pe cel mai mare tenor al tuturor timpurilor, faimosul TITO MERELLI, numit şi IL STUPENDO, să vină în Cleveland pentru a-l interpreta într-o unică reprezentaţie pe OTHELLO.
Ceea ce trebuia să fie o seară extraordinară pentru spectatorii Operei din Cleveland cât şi pentru cariera şi reputaţia lui Saunders, devine un coşmar în momentul în care starul Tito Merelli, ajungând târziu şi obosit la hotel în urma unei serii de încurcături absolut hilare, ia o doză dublă de sedative şi leşină. Pulsul său este atât de slab încât Saunders şi asistentul său, Max, îl cred mort şi o iau razna.
Într-o încercare disperată de a salva seara, Saunders îl convinge pe Max, care de mult cocheta cu ideea de a urca pe scenă, să îmbrace costumul lui Othello al lui Tito şi să păcălească audienţa pretinzând că este chiar marele tenor.
Max reuşeşte admirabil în farsa sa, dar, în timpul spectacolului, Tito îşi revine şi îmbracă costumul de rezervă a lui Othello, pregătit să îşi susţină recitalul.
Cu doi Othello alergând în costume şi două femei alergând după ei în lenjerie, fiecare dintre ele crezând că este cu IL STUPENDO, confuzia este generală, iar seara se încheie apoteotic într-un festin de comedie şi hohote de râs.