Sinopsis
Povestea are în centru un funcționar între două vârste din Manhattan-ul unor decenii trecute, un singuratic, al cărui destin se schimbă dintr-o dată atunci când face cunoștință cu o frumoasă fată pe peronul pe care se înființa zilnic pentru a porni spre serviciu. Când se părea că fata visurilor sale a dispărut pentru totdeauna, are norocul să o zărească din nou la fereastra unui zgârie-nori, peste drum de biroul său. Înarmat doar cu dragostea din inima sa, ceva imaginație și un teanc de coli albe pentru a-i atrage atenția, face tot posibilul pentru ca eforturile sale să aibă șanse de reușită, în ciuda vicisitudinilor sorții.