Părerea criticului
Între comedie cu umor negru, dramă socială, tragedie și film psihologic, Parasite ar fi cel mai bine descris ca un film al absurdului.
Dacă Parasite ar spune doar ceea ce arată sinopsisul, anume strania viclenie a unei familii de șomeri, tată, mamă, fiică, fiu (în oricare ordine) care - pentru a scăpa de viața în sărăcia unui subsol - pune la cale un plan de a profita de naivitatea unei familii bogate, am putea spune că e un film despre inechitatea socială din Coreea de Sud. Ba chiar ar face o propagandă foarte bună Coreei de Nord comuniste.
Însă filmul nu alunecă în clișee: nu e doar un film social, după cum nu e nici numai o comedie: oricâte elemente comice ar avea, până la final în Parasite se va vărsa sânge, și deloc într-un mod previzibil.
Am regăsit același comic de situație și de gesturi tipic cinematografului sud-coreean și mai ales filmelor polițiste. Pe alocuri am râs, și am constatat că - dincolo de mitul hărniciei aproape perfecte asiatice - coreenii au și ei proștii lor după cum au și săracii lor.
Advertisement
Credem însă că ceva din Parasite face ca acțiunea, oricât de stranie, de absurdă și de puțin credibilă ar fi, nu ar merge plasată într-un remake făcut în Statele Unite, în Europa ori chiar în România. Nu știm dacă e ceva legat de cultura Coreei și a Orientului, de confuncianism sau de tradițiile locale ce pun accentul pe supunere în detrimentul gândirii libere și a spiritului critic.
Cert este că apariții de fantome, reguli nescrise de comportament între soți ori între șef și angajat, tipice unei societăți tradiționale, sunt combinate cu tâmpițenia pur occidentală (un tată se îmbracă în indian pentru a-i face pe plac fiului răsfățat) într-un mod unic.
Am apreciat originalitatea filmului. Și dacă spune ceva despre sud-coreeni, o spune într-o formulă cu multe puncte de suspensie, una care să permită o pluralitate de concluzii.
Dacă Parasite ar spune doar ceea ce arată sinopsisul, anume strania viclenie a unei familii de șomeri, tată, mamă, fiică, fiu (în oricare ordine) care - pentru a scăpa de viața în sărăcia unui subsol - pune la cale un plan de a profita de naivitatea unei familii bogate, am putea spune că e un film despre inechitatea socială din Coreea de Sud. Ba chiar ar face o propagandă foarte bună Coreei de Nord comuniste.
Însă filmul nu alunecă în clișee: nu e doar un film social, după cum nu e nici numai o comedie: oricâte elemente comice ar avea, până la final în Parasite se va vărsa sânge, și deloc într-un mod previzibil.
Am regăsit același comic de situație și de gesturi tipic cinematografului sud-coreean și mai ales filmelor polițiste. Pe alocuri am râs, și am constatat că - dincolo de mitul hărniciei aproape perfecte asiatice - coreenii au și ei proștii lor după cum au și săracii lor.
Advertisement
Credem însă că ceva din Parasite face ca acțiunea, oricât de stranie, de absurdă și de puțin credibilă ar fi, nu ar merge plasată într-un remake făcut în Statele Unite, în Europa ori chiar în România. Nu știm dacă e ceva legat de cultura Coreei și a Orientului, de confuncianism sau de tradițiile locale ce pun accentul pe supunere în detrimentul gândirii libere și a spiritului critic.
Cert este că apariții de fantome, reguli nescrise de comportament între soți ori între șef și angajat, tipice unei societăți tradiționale, sunt combinate cu tâmpițenia pur occidentală (un tată se îmbracă în indian pentru a-i face pe plac fiului răsfățat) într-un mod unic.
Am apreciat originalitatea filmului. Și dacă spune ceva despre sud-coreeni, o spune într-o formulă cu multe puncte de suspensie, una care să permită o pluralitate de concluzii.
