Sinopsis

Babak, un student iranian în Grecia, nu vine să-și întâmpine părinții la aeroportul din Atena. Pari și soțul ei mai în vârstă, amândoi musulmani devotați aflați în străinătate pentru prima oară, nu sunt pregătiți să-și caute fiul într-un mediu intimidant și străin. Toate încercările lor de a găsi ceva indicii se dovedesc a fi în van și ajung într-un punct mort. Însă Pari nu poate să renunțe la căutare, nici măcar când întoarcerea în Iran pare să fie singura ei opțiune. Pășind pe urmele fiului ei rebel, în cele mai întunecate cotloane ale orașului, ea o să-și epuizeze forța interioară, ca să realizeze mai mult decât ce ar realiza o mamă care-și caută fiul dispărut.