„Paris, Texas” spune povestea tragică a unei familii disfuncționale. Abordarea delicată și sensibilă a narațiunii face ca acest film să fie unul dintre cele mai emoționante și sfâșietoare filme pe care le-am văzut vreodată.
Temele legate de regret, paternitate și relații eșuate sunt prezentate într-un mod atât de frumos, printr-o cinematografie uimitoare și interpretări actoricești melancolice. Povestea îl urmărește pe Travis, un soț și tată care a eșuat în aceste roluri, dar care încearcă să se căiască prin actul de a restabili legătura dintre fiul său pierdut, Hunter, în vârstă de 8 ani, și mama acestuia, Jane. Travis își înțelege defectele ca ființă umană și acceptă că nu le poate depăși, luând astfel decizia sfâșietoare de a-i lăsa pe Jane și Hunter să trăiască o viață fără el.
În cele din urmă, „Paris, Texas” este povestea unei relații pasionale sortite eșecului, care a degenerat în haos, lăsând în urmă un copil și două persoane distruse. Este o meditație asupra suferinței și regretului, dar și asupra căinței și a modului în care putem repara chiar și cele mai de neiertat greșeli având o inimă bună.
Dragos.87
pe 02 Ianuarie 2024 23:23
Un film foarte bun, are un început aparent banal, cu tipul care odată dispărut, este găsit..foarte tăcut, ceea ce timiditatea celor întâmplate îl fac să aibă rețineri adânci, fratele întrebându-l unde a dispărut atâta timp, el nemaiputând să aibă un răspuns ce denotă că undeva, cândva, ceva s-a întâmplat și este vinovat ceea ce îți stârnește curiozitatea și mai mult..Acțiunea urmează un curs a întâmplărilor cu o mare precizie, dispărând deja din peisaj fratele și luând frâul în mâini să-și găsească consoarta cândva dispărută..Filmul prezintă mai departe că îți trebuie o mare capacitate de convingere să poți redresa un om aducându-l la ceea ce a fost odată printr-o acțiune ce se desfășoară foarte lent, reflectând lucrurile mai îndetaliat..Recomand cu încredere..!
Stephen2D
pe 14 Februarie 2016 13:46
cotzofica
pe 18 Noiembrie 2015 09:49
! Această recenzie poate conţine spoilere !
Este primul film pe care l-am văzut în care Harry Dean Stanton deţine rolul principal. Şi s-a achitat cu brio de acest rol. Nu este foarte clar dacă el este personajul negativ, prin faptul că a dispărut timp de 4 ani, lăsându-şi copilul în grija altora, sau este pozitiv, prin faptul că încearcă să reunească fosta sa familie.
Interesant este faptul că acesta se schimbă gradual pe parcursul filmului, apărând la început ca un bărbat neîngrijit, care cutreieră deşertul fără vreun scop determinat, pare a avea probleme psihice, nu comunică deloc, ulterior începe să vorbească doar cu fratele său, pentru ca mai târziu să devină un tată reponsabil.
Nastassjia Kinski, deşi deţine capul de afiş ca actriţă, nu apare decât în scenele de final, având şi ea mustrări de conştiinţă privind trecutul zbuciumat.
Un film, deşi aparent static, puţin cam banal în partea de început, în care evenimentele sunt prezentate gradual, unele nefiind explicate, dar care pot fi deduse şi care, în opinia mea îşi merită premiile obţinute.
Recomand.
cosmin742000
pe 15 Noiembrie 2013 11:23
Un film exceptional in care se vede ca, contributia americana se rezuma la cativa acitori , si la peisaje , filmul fiind european Eu recunosc ca l-am tras pentru ca e cu Nastassja Kinski una din actritele mele preferate din toate punctele de vedere., si de asemeni trebuie sa recunosc ca nu am fost dezamagit e faptul ca ea apare doar 10 minute in film
aayana
pe 10 Februarie 2011 14:58
Paris, Texas este povestea unui bărbat ce trăiește între două lumi: trecutul însorit și prezentul înnorat. În urmă cu patru ani a dispărut de acasă dar aflăm abia la sfârșit ce s-a întâmplat cu familia lui Travis. E greu de stabilit dacă bărbatul trăiește în propriul iad pentru că nu are altă alternativă sau a ales calea sacrificiului prin care oferă libertate în detrimentul propriilor sentimente. Poate că Paris este soția iar bărbatul este Texas. Ei au o poveste, la fel ca și terenul cumpărat de Travis, dar nimeni nu locuiește acolo. Până și discuția pe care cei doi o poartă are loc printr-un geam, ei stînd cu spatele unul la celălalt atunci când își deschid inimile. Această secvență m-a dus cu gândul la o alta similară din Bad Guy a lui Kim Ki-duk.
Temele legate de regret, paternitate și relații eșuate sunt prezentate într-un mod atât de frumos, printr-o cinematografie uimitoare și interpretări actoricești melancolice. Povestea îl urmărește pe Travis, un soț și tată care a eșuat în aceste roluri, dar care încearcă să se căiască prin actul de a restabili legătura dintre fiul său pierdut, Hunter, în vârstă de 8 ani, și mama acestuia, Jane. Travis își înțelege defectele ca ființă umană și acceptă că nu le poate depăși, luând astfel decizia sfâșietoare de a-i lăsa pe Jane și Hunter să trăiască o viață fără el.
În cele din urmă, „Paris, Texas” este povestea unei relații pasionale sortite eșecului, care a degenerat în haos, lăsând în urmă un copil și două persoane distruse. Este o meditație asupra suferinței și regretului, dar și asupra căinței și a modului în care putem repara chiar și cele mai de neiertat greșeli având o inimă bună.
Este primul film pe care l-am văzut în care Harry Dean Stanton deţine rolul principal. Şi s-a achitat cu brio de acest rol. Nu este foarte clar dacă el este personajul negativ, prin faptul că a dispărut timp de 4 ani, lăsându-şi copilul în grija altora, sau este pozitiv, prin faptul că încearcă să reunească fosta sa familie.
Interesant este faptul că acesta se schimbă gradual pe parcursul filmului, apărând la început ca un bărbat neîngrijit, care cutreieră deşertul fără vreun scop determinat, pare a avea probleme psihice, nu comunică deloc, ulterior începe să vorbească doar cu fratele său, pentru ca mai târziu să devină un tată reponsabil.
Nastassjia Kinski, deşi deţine capul de afiş ca actriţă, nu apare decât în scenele de final, având şi ea mustrări de conştiinţă privind trecutul zbuciumat.
Un film, deşi aparent static, puţin cam banal în partea de început, în care evenimentele sunt prezentate gradual, unele nefiind explicate, dar care pot fi deduse şi care, în opinia mea îşi merită premiile obţinute.
Recomand.