Părerea criticului
Noul lungmetraj al cineastului italian Paolo Sorrentino a avut premiera mondială la Cannes săptămâna trecută și este o odă adusă orașului său natal, Napoli, ce explorează destinul epopeic al lui Parthenope, o fată născută în apa napoletană.
În mitologia greacă, Parthenope este o sirenă ce avea templul la Neapolis, dar și unul dintre numele antice ale orașului Napoli de astăzi. Sorrentino filmează pentru a doua oară în orașul său natal după ce a turnat The Hand of God: Through the Eyes of Sorrentino și concepe Parthenope drept o fabulă contemporană, ce ilustrează parcursul tumultos al protagonistei eponime, începând din anul 1950 când se naște până în prezent. Inspirat de sirena ce a devenit o zeiță napoletană, Sorrentino alege să prezinte caracterul dinamic și fermecător al lui Napoli, împletind (precum în mitologie) povestea lui Parthenope cu orașul din care face parte.
Filmul tratează în primul rând tema frumuseții, dar și cea a libertății, dragostei și trecerii timpului. Născută într-un oraș care nu judecă pe nimeni și în care își poate manifesta libertatea, Parthenope (Celeste Dalla Porta) este o femeie frumoasă, iar fix acest lucru se întoarce împotriva ei ca un blestem: numeroși tineri și bărbați se îndrăgostesc de aceasta și deseori este judecată din cauza frumuseții sale. Încă de la început, scriitorul alcoolic și depresiv, John Cheever (Gary Oldman), îi spune lui Parthenope că ar putea profita de frumusețea ei pentru a căpăta tot ce își dorește. Aceasta, însă, după ce descoperă puterea pe care o are asupra altora (asemenea unei sirene), își dorește ceva mai mult de la viață: să fie liberă să observe lumea din jurul ei și să se cufunde în tainele antropologiei, sub îndrumarea profesorului dur Marotta (Silvio Orlando).
Camera îi surprinde deseori trăsăturile și reacțiile lui Parthenope, aceasta de obicei zâmbind sau reacționând la tot ce se petrece în jurul ei. Filmul conține cadre lungi în care aceasta este îmbrăcată doar în costum de baie sau în rochii scurte, întrucât trăiește într-un oraș cu climă mediteraneeană, lângă mare, iar în astfel de cazuri există posibilitatea de a dezvolta male gaze (obiectivizarea și sexualizarea femeilor pentru un public considerat de obicei masculin și heterosexual). Anumiți spectatori ar putea susține că Sorrentino o obiectivizează pe Parthenope prin aceste cadre, iar atunci când a fost întrebat la conferința de presă de la Cannes ce decizii a luat pentru a nu o obiectiviza pe Parthenope, Sorrentino a precizat că a evitat male gaze-ul alegând să lucreze cu Daria D'Antonio, directoarea de imagine. Aceasta a argumentat că "nu cred că exită un male sau female gaze, ci mai degrabă o privire a unei ființe umane asupra altei ființe umane... Nu simt ca femeie că privirea mea este una de femeie, ci este privirea mea... Este privirea lui Paolo și cumva privirile sunt fără de gen... Când vorbeam despre frumusețe, vorbeam despre Celeste, dar și despre toate personajele feminine pe care le întâlnește, despre frumusețea unei ființe umane."
Celeste Dalla Porta o interpretează pe protagonistă și, deși se află la debut, realizează un rol extraordinar, transmițând o gamă largă de emoții prin niște priviri pline de însemnătate. Dacă aceasta este plină de inocență la începutul filmului, evenimentul tragic care se petrece în timpul unei veri din Capri o maturizează, aceasta căpătând o reziliență fantastică, cu toate că încă suferă din cauza celor petrecute. Filmul lui Sorrentino surprinde capacitatea lui Parthenope de a se reinventa cu fiecare etapă a vieții sale, alegând de fiecare dată să rămână fidelă orașului Napoli, chiar dacă este distrasă de iubiri efemere și parcursuri profesionale nepotrivite. Mai mult, actrița Stefania Sandrelli, care a lucrat cu actori legendari precum Marcello Mastroianni, apare și ea drept Parthenope din prezent, transmițând extrem de multă emoție și oferind și mai multă greutate poveștii.
În stilul său caracteristic, Sorrentino ilustrează și frumusețea peisajelor, afișând numeroase cadre însorite cu Napoli, Capri și coasta Amalfi, în care narațiunea este pusă pe pauză în timp ce imaginile superbe cu marea și melodiile în italiană, precum "Era già tutto previsto" de Riccardo Cocciante, romantizează povestea lui Parthenope. Coloana sonoră ajută de asemenea la crearea acestei atmosfere de nostalgie și visare, fiind realizată de Nadje Noordhuis, o trompetistă australiancă și compozitoare, specializată pe jazz.
Parthenope nu este neapărat un film despre maturizare, ci mai degrabă despre călătoria parcursă pentru a ajunge la sine însuși. Este un lungmetraj ce reușește să surprindă incertitudinile tinereții, dorința de a rămâne liber și farmecul orașului Napoli. "La ce te gândești?" este întrebată Parthenope pe parcursul întregului film de bărbații din jurul ei atunci când aceasta privește de parcă ar ascunde un mister. Ceea ce nu realizează aceștia, însă, este că secretul ei este unul cât se poate de simplu: aceasta observă lucrurile așa cum sunt.
În mitologia greacă, Parthenope este o sirenă ce avea templul la Neapolis, dar și unul dintre numele antice ale orașului Napoli de astăzi. Sorrentino filmează pentru a doua oară în orașul său natal după ce a turnat The Hand of God: Through the Eyes of Sorrentino și concepe Parthenope drept o fabulă contemporană, ce ilustrează parcursul tumultos al protagonistei eponime, începând din anul 1950 când se naște până în prezent. Inspirat de sirena ce a devenit o zeiță napoletană, Sorrentino alege să prezinte caracterul dinamic și fermecător al lui Napoli, împletind (precum în mitologie) povestea lui Parthenope cu orașul din care face parte.
Filmul tratează în primul rând tema frumuseții, dar și cea a libertății, dragostei și trecerii timpului. Născută într-un oraș care nu judecă pe nimeni și în care își poate manifesta libertatea, Parthenope (Celeste Dalla Porta) este o femeie frumoasă, iar fix acest lucru se întoarce împotriva ei ca un blestem: numeroși tineri și bărbați se îndrăgostesc de aceasta și deseori este judecată din cauza frumuseții sale. Încă de la început, scriitorul alcoolic și depresiv, John Cheever (Gary Oldman), îi spune lui Parthenope că ar putea profita de frumusețea ei pentru a căpăta tot ce își dorește. Aceasta, însă, după ce descoperă puterea pe care o are asupra altora (asemenea unei sirene), își dorește ceva mai mult de la viață: să fie liberă să observe lumea din jurul ei și să se cufunde în tainele antropologiei, sub îndrumarea profesorului dur Marotta (Silvio Orlando).
Camera îi surprinde deseori trăsăturile și reacțiile lui Parthenope, aceasta de obicei zâmbind sau reacționând la tot ce se petrece în jurul ei. Filmul conține cadre lungi în care aceasta este îmbrăcată doar în costum de baie sau în rochii scurte, întrucât trăiește într-un oraș cu climă mediteraneeană, lângă mare, iar în astfel de cazuri există posibilitatea de a dezvolta male gaze (obiectivizarea și sexualizarea femeilor pentru un public considerat de obicei masculin și heterosexual). Anumiți spectatori ar putea susține că Sorrentino o obiectivizează pe Parthenope prin aceste cadre, iar atunci când a fost întrebat la conferința de presă de la Cannes ce decizii a luat pentru a nu o obiectiviza pe Parthenope, Sorrentino a precizat că a evitat male gaze-ul alegând să lucreze cu Daria D'Antonio, directoarea de imagine. Aceasta a argumentat că "nu cred că exită un male sau female gaze, ci mai degrabă o privire a unei ființe umane asupra altei ființe umane... Nu simt ca femeie că privirea mea este una de femeie, ci este privirea mea... Este privirea lui Paolo și cumva privirile sunt fără de gen... Când vorbeam despre frumusețe, vorbeam despre Celeste, dar și despre toate personajele feminine pe care le întâlnește, despre frumusețea unei ființe umane."
Celeste Dalla Porta o interpretează pe protagonistă și, deși se află la debut, realizează un rol extraordinar, transmițând o gamă largă de emoții prin niște priviri pline de însemnătate. Dacă aceasta este plină de inocență la începutul filmului, evenimentul tragic care se petrece în timpul unei veri din Capri o maturizează, aceasta căpătând o reziliență fantastică, cu toate că încă suferă din cauza celor petrecute. Filmul lui Sorrentino surprinde capacitatea lui Parthenope de a se reinventa cu fiecare etapă a vieții sale, alegând de fiecare dată să rămână fidelă orașului Napoli, chiar dacă este distrasă de iubiri efemere și parcursuri profesionale nepotrivite. Mai mult, actrița Stefania Sandrelli, care a lucrat cu actori legendari precum Marcello Mastroianni, apare și ea drept Parthenope din prezent, transmițând extrem de multă emoție și oferind și mai multă greutate poveștii.
În stilul său caracteristic, Sorrentino ilustrează și frumusețea peisajelor, afișând numeroase cadre însorite cu Napoli, Capri și coasta Amalfi, în care narațiunea este pusă pe pauză în timp ce imaginile superbe cu marea și melodiile în italiană, precum "Era già tutto previsto" de Riccardo Cocciante, romantizează povestea lui Parthenope. Coloana sonoră ajută de asemenea la crearea acestei atmosfere de nostalgie și visare, fiind realizată de Nadje Noordhuis, o trompetistă australiancă și compozitoare, specializată pe jazz.
Parthenope nu este neapărat un film despre maturizare, ci mai degrabă despre călătoria parcursă pentru a ajunge la sine însuși. Este un lungmetraj ce reușește să surprindă incertitudinile tinereții, dorința de a rămâne liber și farmecul orașului Napoli. "La ce te gândești?" este întrebată Parthenope pe parcursul întregului film de bărbații din jurul ei atunci când aceasta privește de parcă ar ascunde un mister. Ceea ce nu realizează aceștia, însă, este că secretul ei este unul cât se poate de simplu: aceasta observă lucrurile așa cum sunt.
