Sinopsis
Un film de televiziune despre controversatul si contorsionatul mandat al presedintelui Lyndon Johnson.
Pentru presedintele Lyndon Johnson, comunismul era cea mai mare amenintare mondiala. Aceasta convingere i-a generat niste clipe agonizante atunci cand razboiul din Vietman parea deja pierdut si trebuia luata o decizie rapida. Aceasta productie despre mandatul lui Johnson si influenta pe care au avut-o asupra sa figuri istorice cum ar fi secretarul apararii Robert McNamara si mana lui dreapta, Clark Clifford, este regizata de veteranul John Frankenheimer (“The Manchurian Candidate”), un regizor foarte obisnuit cu meandrele politicii. Filmul e complet fascinant, in ciuda lungimii si, e cu atat mai frisonant, cu cat se fereste de scenele de violenta grafica. Lyndon Johnson a fost un personaj neinteles al timpurilor sale si nici istoria imediata nu a incercat sa arunce o noua lumina asupra sa. Este primul film care propune o re-evaluare indrazneata a omului, a grijilor, motivatiilor si prioritatilor sale. Path to war readuce acele vremuri la viata cu o acuitate extraordinara. Unul dintre lucurile cele mai laudabile in ceea ce priveste filmele HBO e faptul ca nu se feresc de complexitate iar aceasta este, prin definitie, o poveste complexa. E absolut captivant sa constati ce limitari au puterile unui presedinte. Frankenheimer te face sa simti ca Johnson ar fi putut fi unul dintre marii conducatori americani, dar a sfarsit prin a fi unul dintre cei mai prosti. Coliziunea dintre personalitatea lui Johnson, care ar fi facut orice pentru a ramane popular si McNamara, care credea ca e cel mai bun si mai stralucitor, e demna de un thriller, iar acumularea de tensiune se face in ritmul cel mai potrivit. In momentul in care, cand Johnson are speech-ul final, iti pare groaznic de rau si pentru el si pentru tara.
Pentru presedintele Lyndon Johnson, comunismul era cea mai mare amenintare mondiala. Aceasta convingere i-a generat niste clipe agonizante atunci cand razboiul din Vietman parea deja pierdut si trebuia luata o decizie rapida. Aceasta productie despre mandatul lui Johnson si influenta pe care au avut-o asupra sa figuri istorice cum ar fi secretarul apararii Robert McNamara si mana lui dreapta, Clark Clifford, este regizata de veteranul John Frankenheimer (“The Manchurian Candidate”), un regizor foarte obisnuit cu meandrele politicii. Filmul e complet fascinant, in ciuda lungimii si, e cu atat mai frisonant, cu cat se fereste de scenele de violenta grafica. Lyndon Johnson a fost un personaj neinteles al timpurilor sale si nici istoria imediata nu a incercat sa arunce o noua lumina asupra sa. Este primul film care propune o re-evaluare indrazneata a omului, a grijilor, motivatiilor si prioritatilor sale. Path to war readuce acele vremuri la viata cu o acuitate extraordinara. Unul dintre lucurile cele mai laudabile in ceea ce priveste filmele HBO e faptul ca nu se feresc de complexitate iar aceasta este, prin definitie, o poveste complexa. E absolut captivant sa constati ce limitari au puterile unui presedinte. Frankenheimer te face sa simti ca Johnson ar fi putut fi unul dintre marii conducatori americani, dar a sfarsit prin a fi unul dintre cei mai prosti. Coliziunea dintre personalitatea lui Johnson, care ar fi facut orice pentru a ramane popular si McNamara, care credea ca e cel mai bun si mai stralucitor, e demna de un thriller, iar acumularea de tensiune se face in ritmul cel mai potrivit. In momentul in care, cand Johnson are speech-ul final, iti pare groaznic de rau si pentru el si pentru tara.
