Un film excelent care ne arata cat de absurd poate fi un razboi. L-am revazut aseara dupa cel putin 30 de ani, si mi-a facut mare placere. Asa ceva nu mai vezi in prezent.
PMihai1996
pe 21 Ianuarie 2019 18:15
Un adevarat film de razboi, o adevarata opera a regizorului Stanley Kubrick
Stephen2D
pe 08 Noiembrie 2015 21:17
"Domnilor ai instanței de judecată, sunt momente în care mi-e rușine să fiu membru al rasei umane și acesta este un astfel de moment."
cezarika21
pe 15 Iunie 2015 18:19
Inspirat dintr-un fapt real, ”Paths of Glory” este unul dintre cele mai virulente filme antirăzboinice, scoțând la suprafață nu numai nedreptatea războiului și a crimei camuflate în numele unor idealuri demagogice, ci mai ales mizeria umană și caracterul infam al celor care decid operațiunile militare. Planurile de atac sunt motivate de multe ori nu de niște calcule raționale, ci de ambiția, de lipsa de scrupule, de nebunia paranoică și chiar de inconștiența sadică a conducătorilor militari. Într-o astfel de situație, ostașii devin carne de tun sacrificată cu bună știință.
Acest film pune în discuție gradul până la care trebuie acceptate ordinele superiorilor și necesitatea găsirii unei soluții pentru a contracara zelul generalilor avizi de glorie. Este atât de ușor să comanzi trupele dintr-un castel luxos, trimițând la moarte soldați flămânzi și nedormiți într-o misiune sinucigașă acceptată cu bună știință doar din dorința de a obține o promovare în grad! Beneficiile dobândite vor fi aproape întotdeauna obținute cu sângele miilor de morți și răniți care nu-și vor mai vedea niciodată familiile, că de alte avantaje postmortem nici nu se pune problema.
Reamintindu-ne că momentele de nebunie războinică se repetă din timp în timp, ”Paths of Glory” își impresionează puternic spectatorii prin asocierea surprinzătoare între brutalitatea măcelului de la început și lacrimile stârnite în final soldaților francezi abrutizați de băutură și de frica morții de un cântec de dragoste cântat cu o voce tremurătoare de o nemțoaică ce fusese capturată. Deși nu înțelegeau cuvintele, soldații încep să fredoneze melodia, iar în ochii lor apar primele lacrimi. Poate că fiecare dintre ei începe să-și aducă aminte de cei dragi rămași acasă și pe care s-ar putea să nu-i mai revadă niciodată. Nu ar fi mai frumos să fim prieteni decât să încercăm să ne ucidem unii pe alții?
Recunoscându-i-se valoarea, ”Paths of Glory” a fost selectat în anul 1992 de către Biblioteca Congresului American pentru păstrarea în Registrul Național de Film al SUA, fiind considerat ”semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic”.
Nota mea: 9,5
Theodoric
pe 29 Octombrie 2014 21:50
Si in acest gen clasicul se implica foarte bine.Campul dinamic este creat pe o tema care prezinta unele tactici in razboi.Calitatea filmului nu a cuprins foarte mult entuziasm,dar povestea trimite o lectie de istorie.
yusaw
pe 14 Iulie 2013 22:44
inca din primele minute se poate distinge ca este un film exceptional. Abia acum am inteles si eu de ce filmul a fost interzis in Franta atatia ani de la lansare. Le pata orgoliul, onoarea. Nu ma consider rasista insa de ceea ce au fost in stare francezii.. sa omoare cativa soldati nevinovati, trimisi la moarte sigura, lasi in opinia lor.. Moartea lor avand ca scop sa "stimuleze" ceilalti soldati.. Lasitatea pare`se ca a venit din partea celor ce au ordonat executiile.
Sunt de acord cu ce am citit in unele comentarii de mai sus ca defapt acest film ar fi anti-razboi..
Capodopera fara dubiu.
cotzofica
pe 24 Mai 2013 10:12
Un film despre primul război mondial, dar care nu prezintă decât puţin scenele de luptă. În schimb prezintă ignoranţa şi orgoliul unor ofiţeri francezi cu funcţii înalte, în special a gen. Mireau. Col. Dax (Kirk Douglas) este printre puţinii care privesc cu obiectivitate neputinţa trupelor franceze de a cuceri o colină strategică şi încearcă să prezinte acest lucru, dar se vede pus în situaţia ingrată de a fi socotit un laş alături de militarii regimentului 701 pe care îl conduce.
Deşi filmul este vechi, Stanley Kubrick, cu măiestria sa redă foarte bine acea perioadă.
Nu trebuie ratat!
cosmin_kedii
pe 18 Mai 2013 09:44
Paths of Glory este pentru mine este cel mai bun film Actorii sunt mai mult decât convingătoari, povestea este șocanta dar foarte bine pusa împreună ,sentimentele personajelor este strălucit filmata
deadlord
pe 16 Mai 2013 21:36
Un film superb care te lasa fara cuvinte. O poveste rusinoasa pentru Franta si acum am inteles si eu de ce a fost la inceput interzis in Franta. Un film despre razboi, dar doar cu o scena de lupta. Acesta scene fiind foarte bine realizata si fiind chiar spectaculoasa mai ales pentru ani 50. Kirk Douglas reuseste sa de-a viata personajului cu foarte mult profesionalism. Scenariul este superb, foarte bine scris, regia este splendida, iar distributia foarte buna. Un film cu un fir narativ destul de simplu. Sincer au fost momente in care am pierdut pentru un moment firul narativ pentru ca nu am fost atent. Pentru a intelege exact ce se intampla si pentru a surprinde toate intamplarile, trebuie sa fi destul de atent. Finalul este ceva de genul cireasa de pe tort. Finalul reuseste sa te emotioneze un pic, si sa te scoata din starea pe care ti-o creeaza filmul si iti pune un zambet pe buze. Un film vechi, dar excelent, asa cum sunt majoritatea filmeleor vechi. Trebuie vazut.
cosmin742000
pe 20 Ianuarie 2013 22:28
Asta da film bun de razboi...................................
stalex
pe 04 Noiembrie 2012 21:29
Foarte bun, in special finalul. Si cred ca e primul film in care imi place Kirk Douglas...
radu3455
pe 21 Mai 2012 16:20
un film cutremurator mi-a placut mult,iar actorii au jucat foarte bine
mihaelatb
pe 16 Mai 2012 18:41
Senzatia pe care mi-a lasat-o acest film, inca din primele minute, este aceiasi pe care am avut-o in timpul lecturii exceptionalului roman a lui Erich Maria Remarque, Im Westen nichts Neues ( Pe frontul de vest nimic nou). Neputinta in fata implacabilului, a razboiului, a conditiilor inumane in care stau soldatii, a lipsurilor, a unor conducatori prea preocupati de propriul prestigiu, in detrimentul vietii soldatilor pe care ii au in subordine. Filmul o lectie de regie si actorie, oferita de doi monstri sacrii : Stanley Kubrick si Kirk Douglas.Cine nu stie decat Spartacus Blood and Sand, recomand alta "isprava " a celor doi: Spartacus!
Vorador
pe 26 Aprilie 2012 23:55
''Paths of Glory'' este un film anti-razboi care ne prezinta o intamplare rusinoasa din istoria Frantei al primului razboi mondial,filmul a fost interzis in Franta pana in anul 1975.Sunt alesi trei soldati la intamplare si condamnati la moarte pentru ca nu au dus pana la capat o misiune sinucigasa,mai mari conducatori a fortelor armate vor sa combata prin acest mod drastic lasitatea si frica de pe front,singurul care este impotriva deciziei Curtii Martiale este Colonelul Dax,interpretat de Kirk Douglas.
ciobotaru
pe 25 Martie 2012 22:16
foarte bun ................................................................
alex_il_fenomeno
pe 29 Septembrie 2010 11:20
desi nu ma declar un fan al filmelor de razboi , consider ca acesta este foarte reusit si ne ilustreaza doar cateva din defectele umane !
turonian
pe 20 Septembrie 2010 19:13
Excepţional! Doamne ce filme se făceau odată... Câte mizerii umane scoate la suprafaţă...
ankci
pe 28 Iunie 2010 22:35
este un film minunat ..l-am vazut cu mult timp in urma ...dar totusi mi-a placut
PaveLL
pe 30 Mai 2010 11:19
Un film foarte bun. Chiar daca nu sunt un iubitor al filmelor alb-negru acesta, cu siguranta, e memorabil.