Părerea criticului
James Gunn a făcut istorie transformând într-un superhit un proiect Marvel care a ridicat câteva sprâncene neîncrezătoare la anunţul intrării în producţie. Este vorba, desigur, de Gardienii Galaxiei. Apoi Gunn a trecut în tabăra DC Comics cu regia noului The Suicide Squad, iar acum iată-l la cârma unui spin off avându-l în prim-plan pe Peacemaker (John Cena). Noi am văzut primele patru episoade şi i-am apreciat melanjul de umor şi violenţă, fără să-l considerăm un egal în relevanţă al lui The Boys.

Primele secvenţe ale serialului sunt de fapt un fragment din The Suicide Squad, în care îl vedem pe Peacemaker ucigându-l pe Rick Flag (Joel Kinnaman). Motivele sale mai mult decât dubioase nasc întrebarea: ce e Peacemaker, un supererou, un antierou sau un supervillain? James Gunn porneşte de la această întrebare captivantă pentru public şi, ajutat de carisma lui Cena, construieşte argumente pentru fiecare dintre răspunsuri. Noi am spune, după patru episoade, că Peacemaker este un bou, dar recunoaştem că sunt mari şanse să ne înşelăm...

Acţiunea începe când Peacemaker iese din spital după evenimentele din The Suicide Squad, aproape neatins după ce o ditamai clădirea s-a prăbuşit peste el. Eroul e convins că va fi băgat imediat la zdup, dar ce să vezi, acest lucru nu se întâmplă, iar Peacemaker este cooptat (mai degrabă forţat să intre) într-o echipă cu o misiune misterioasă. Acest grup pestriţ doldora de animozităţi face toţi banii şi sunt un argument în plus că Peacemaker este, în esenţă, răspunsul DC Comics la populara producţie Amazon The Boys.

Pe lângă eroul titular, serialul reciclează mai multe personaje din The Suicide Squad, transformându-le din secundare în principale. Este vorba de Emilia Harcourt (Jennifer Holland) şi John Economos (Steve Agee), membri în echipa de operaţiuni a Amandei Waller (personajul interpretat de Viola Davis apare şi în Peacemaker) din The Suicide Squad. Lor li se adaugă Leota (Danielle Brooks, în sfârşit într-un rol principal după succesul ei din Orange Is the New Black) şi Clemson Murn (Chukwudi Iwuji) şi iată că echipa e completă şi hotărâtă să fac prăpăd în jur în goana ei pentru a eradică "fluturii" (nu dăm detalii, mai bine descoperi singur(ă)).

Deşi nu-i lipseşte deloc umorul inteligent, Peacemaker este mai degrabă divertisment inofensiv şi uitabil, o desfăşurare de forţe big and dumb gata să te facă să uiţi, cu excesele ei explozive, de o săptămână grea de lucru. Deşi se apropie în spirit de The Boys, acest proiect al lui James Gunn nu face niciun efort să propună teme mai serioase, ba chiar bântuitoare, aşa cum o face serialul dezvoltat de Eric Kripke, Seth Rogen şi Evan Goldberg pentru Amazon. Dar o dată ce nu mai aştepţi asta, ai toate motivele să te bucuri de aventurile demente ale acestei echipe forţate să se sudeze în ciuda tuturor antipatiilor.

John Cena este fără îndoială un mare atu al serialului. Wrestler-ul devenit actor nu se dă în lături de la nimic pentru a-i face pe plac lui James Gunn şi pentru a surprinde publicul (inclusiv cu câteva scene aproape nud). Posibilităţile sale interpretative sunt limitate (până la urmă câţi "mari actori" joacă în filme şi seriale cu supereroi?), dar Cena îşi compensează lipsa de subtilitate cu imensă energie şi forţă impresionantă. Dă-i o şansă, s-ar putea să-ţi placă...