Un film foarte bun. Mi-a placut foarte mult personajul.. ma rog, complexitatea personajului, a fost interesant de urmarit.
alali
pe 13 Martie 2016 00:07
Un film atipic, greoi si care pare ca a imbatranit mul mai mult decat cei 50 de ani care au trecut peste el. Si asta chiar daca subiectul sau mai bine zis denotatiile si chiar conotatiile acestuia, sunt mai actuale acum decat atunci.
Insa, in ciuda acestui interes actual al semnificatiilor actiunii, interes doar aparent, maniera de filmare, modul in care se "realizeaza" analiza fenomenului si a cazului individual in parte, indeparteaza publicul si transforma filmul intr-un fel de experiment ciudat, intangibil si inteligibil totodata.
Psihanaliza care se putea face pe acest caz se rezuma la cateva disctutii sterile despre frica si reactii la acest sentiment. Ideea, aceea de a experimenta o stare genuina a starii de groaza, este foarte interesanta. Insa explicatiile, adica preludiul acestei necesitati patologice a caracterului principal de a ucide, lipsesc cu desavarsire. Il numesc pe Mark, (Karlheinz Böhm), caracter si nu personaj, deoarece creionarea acestui protagonist se face simplist si printr-o singura tusa de culoare, aceea a dementului si atat. In afara unor incursiuni in trecut care incearca sa elucideze si sa scuze putin acest comportament deviant, nimic nu mai adauga substanta acestui Mark Lewis. El este un psihopat care incepe sa omoare asa... inopinat, (ce-a facut pana la aceasta varsta?; cum a ajuns la ideea crearii acestui film?; a mai ucis el inainte?) si sfarseste intr-un mod inexplicabil pentru un astfel de prototip de criminal, dar totusi premeditat. Iarasi o ciudatenie a filmului.
Conotatiile sexuale sau mai bine zis perversiunile pe care le ascunde filmul sunt aproape insesizabile, (ma refer aici strict la impulsurile protagonistului si la manifestarile sale, nu la damele care fotografiaza deocheat pentru un ban in plus). Pur si simplu, in film, nu se furnizeaza argumente solide nici ale unui abuz, dar nici ale vreunei placeri perverse. Că psihoza care ne prinde pe noi, ne face sa ne imaginam o parte a filmului care nu exista, e alta poveste. Insa filmul, ca o psihanaliza a unui caz, nu ofera astfel de probe.
Dar, chiar si tinand cont de toate aceste neajunsuri, filmul revolutioneaza genul caruia ii apartine, cel al suspansului si nu al horror-ului asa cum gresit este incadrat, prin modul in care se focalizeaza asupra expresiilor faciale. Mimica este elementul cheiei al intregii productii. Prin ea se transmite frica, cu ea se impresioneaza publicul si doar cu ajutorul ei, spectatorul intuieste curusul narativ.
Iar aici apare o alta bijuterie regizorala. Desi filmul a fost blamat si ostracizat de absolut toti factorii mediatici dar si de public, pelicula in sine nu prezinta violenta nici macar la nivel de indicii. Un Psycho (1960) a lui Hitchcock a fost aclamat, iar acesta desfiintat pe motiv ca incearca sa scuze faptele unui erou psihopat pe fondul abuzurilor din copilarie. De neinteles, dar asa au gandit criticii "specialisti" in cinematografie in acele vremuri.
Astazi, repus in drepturi, chiar daca nu este un film pe placul maselor, meritele si contributiile la dezvoltarea viziunii si mai ales a manierei de redare a acesteia i-a fost, pe buna dreptate, recunoscute si apreciate asa cum merita. Pentru film ca si poveste in sensul clasic, nota 6,76, dar totusi o recomandare pasionatilor de teorie cinematografica captata pe pelicula.
Mr.Halloween
pe 27 Mai 2015 10:00
Un film bun dar nu e Horror, mai degraba Drama si Thriller. Eu ma asteptam la ceva mai asemanator cu Psycho.
marillion
pe 30 Septembrie 2013 21:37
"Good night, Daddy. Hold my hand" este finalul unui film azi cult, dar care în 1960 i-a ruinat cariera britanică lui Michael Powell din cauza subiectului controversat pentru acea perioadă. Deşi violenţa nu este explicită, ca în celebra şi brutala scenă a duşului din Psycho de Hitchcock, lansat în acelaşi an, mai întâi critica de film apoi publicul britanic au desfiinţat filmul, acuzând în principal fondul (violenţă şi pornografie) şi în secundar forma. Cu toate că ambele filme conţineau violenţă, voyeurism şi nebunie, Powell a fost acuzat că şi-a umanizat personajul, justificându-i actele violente prin traumele din copilărie şi adolescenţă şi făcând spectatorii să empatizeze cu acesta, spre deosebire de Hitchcock ce s-a limitat la portretizarea negativă a personajului său.
O menţiune specială pentru actorul german Karlheinz Böhm, ce a interpretat probabil rolul vieţii lui.
cosmin_kedii
pe 18 August 2013 09:05
Acest film este, fără îndoială, un film important în istoria cinematografiei, rezumatul a ceea ce atât de mulți directori au încercat și încă mai încearcă să facă. Ca întotdeauna cu Powell, filmul este vizual excelent, cu o redare perfectă a culorilor ,Aceasta este, de asemenea, un mare regizor de film pe pelicula, care va încânta orice cinefil. O capodoperă de originile de filme fantastice
Bibi_TM
pe 14 Noiembrie 2012 19:37
Inca de la lansare, Peeping Tom a fost un film controversat pentru violenta sa, care a distrus pur si simplu cariera lui Michael Powel, insa, generatiile de mai târziu au ajuns să-l considere o capodoperă.
Mark Lewis este fiul unui psiholog ciudat, care si-a transformat propriul fiu in cobai realizand un jurnal video despre cresterea băiatului in conditii de stres maxim, scopul sau fiind cercetarea. Acele intruziuni constante l-au afectat profund pe baiat, transformandu-l intr-un monstru, care intre timp creste si are ca scop sa devina regizor. Dar, problema lui este ca subiectul principal este format din femeile pe care le ucide în fata aparatului de filmat, urmarindu-le agonia, astfel încât ulterior să le poată studia reactiile finale, o extensie perversă a experimentelor tatălui său.
cosmin742000
pe 16 Aprilie 2012 09:55
Unul din putinele filme britanice horror bune , oricum nu pentru fanii genului insetati de sange:))
reivan
pe 10 Septembrie 2011 17:48
Interesant filmul , in unele parti ciudat dar bunicel
Insa, in ciuda acestui interes actual al semnificatiilor actiunii, interes doar aparent, maniera de filmare, modul in care se "realizeaza" analiza fenomenului si a cazului individual in parte, indeparteaza publicul si transforma filmul intr-un fel de experiment ciudat, intangibil si inteligibil totodata.
Psihanaliza care se putea face pe acest caz se rezuma la cateva disctutii sterile despre frica si reactii la acest sentiment. Ideea, aceea de a experimenta o stare genuina a starii de groaza, este foarte interesanta. Insa explicatiile, adica preludiul acestei necesitati patologice a caracterului principal de a ucide, lipsesc cu desavarsire. Il numesc pe Mark, (Karlheinz Böhm), caracter si nu personaj, deoarece creionarea acestui protagonist se face simplist si printr-o singura tusa de culoare, aceea a dementului si atat. In afara unor incursiuni in trecut care incearca sa elucideze si sa scuze putin acest comportament deviant, nimic nu mai adauga substanta acestui Mark Lewis. El este un psihopat care incepe sa omoare asa... inopinat, (ce-a facut pana la aceasta varsta?; cum a ajuns la ideea crearii acestui film?; a mai ucis el inainte?) si sfarseste intr-un mod inexplicabil pentru un astfel de prototip de criminal, dar totusi premeditat. Iarasi o ciudatenie a filmului.
Conotatiile sexuale sau mai bine zis perversiunile pe care le ascunde filmul sunt aproape insesizabile, (ma refer aici strict la impulsurile protagonistului si la manifestarile sale, nu la damele care fotografiaza deocheat pentru un ban in plus). Pur si simplu, in film, nu se furnizeaza argumente solide nici ale unui abuz, dar nici ale vreunei placeri perverse. Că psihoza care ne prinde pe noi, ne face sa ne imaginam o parte a filmului care nu exista, e alta poveste. Insa filmul, ca o psihanaliza a unui caz, nu ofera astfel de probe.
Dar, chiar si tinand cont de toate aceste neajunsuri, filmul revolutioneaza genul caruia ii apartine, cel al suspansului si nu al horror-ului asa cum gresit este incadrat, prin modul in care se focalizeaza asupra expresiilor faciale. Mimica este elementul cheiei al intregii productii. Prin ea se transmite frica, cu ea se impresioneaza publicul si doar cu ajutorul ei, spectatorul intuieste curusul narativ.
Iar aici apare o alta bijuterie regizorala. Desi filmul a fost blamat si ostracizat de absolut toti factorii mediatici dar si de public, pelicula in sine nu prezinta violenta nici macar la nivel de indicii. Un Psycho (1960) a lui Hitchcock a fost aclamat, iar acesta desfiintat pe motiv ca incearca sa scuze faptele unui erou psihopat pe fondul abuzurilor din copilarie. De neinteles, dar asa au gandit criticii "specialisti" in cinematografie in acele vremuri.
Astazi, repus in drepturi, chiar daca nu este un film pe placul maselor, meritele si contributiile la dezvoltarea viziunii si mai ales a manierei de redare a acesteia i-a fost, pe buna dreptate, recunoscute si apreciate asa cum merita. Pentru film ca si poveste in sensul clasic, nota 6,76, dar totusi o recomandare pasionatilor de teorie cinematografica captata pe pelicula.
O menţiune specială pentru actorul german Karlheinz Böhm, ce a interpretat probabil rolul vieţii lui.
Mark Lewis este fiul unui psiholog ciudat, care si-a transformat propriul fiu in cobai realizand un jurnal video despre cresterea băiatului in conditii de stres maxim, scopul sau fiind cercetarea. Acele intruziuni constante l-au afectat profund pe baiat, transformandu-l intr-un monstru, care intre timp creste si are ca scop sa devina regizor. Dar, problema lui este ca subiectul principal este format din femeile pe care le ucide în fata aparatului de filmat, urmarindu-le agonia, astfel încât ulterior să le poată studia reactiile finale, o extensie perversă a experimentelor tatălui său.