Perfect Days (2023)

În toată filosofia lui, filmul constă și într-un semnal de alarmă asupra celei mai importante adiacente a vieții umane - timpul. O resursă extrem de valoroasă pe care nu o prețuim aproape deloc la tinerețe, iar dacă încercăm mai mult la bătrânețe societatea are grijă să ne inducă într-o rutină fără ieșire și uite așa uităm să mai trăim sau să mai creăm amintiri chiar și din ceva minor. Cu siguranță nu ne dorim să fim doar umbre pe acest pământ și nici un cufăr cu bani pentru urmașii noștri care ne vor mulțumi printr-o pomană scurtă pentru tot efortul de a deveni bogați pentru ei și mai săraci spiritual. Iar prin spiritual nu mă refer deloc la cultură și religiozitate, pentru că pe lângă rutina zilnică de a se trezi și a merge la muncă, personajul nostru ascultă mereu muzică bună și seara se delectează citind cărți. Doar că viața trece fără să facă nimic notabil, și totul pare ca o zi ce se repetă la nesfârșit - poate din acest motiv, în ciuda profunzimii sale, scenariul poate plictisi. Iar acest sentiment al nihilismului cotidian este accentuat special și printr-un job de rahat pe care îl are personajul (spălător de wc-uri). Este un film care ne stimulează să ne gândim la noi, să analizăm unde suntem, dacă ne face fericiți ce avem, ce facem în fiecare zi și dacă nu, poate schimbăm ceva până devine târziu. Pentru că da, uneori se face prea târziu, chiar dacă există vorba aia cu „niciodată nu e...blablabla”. Aveți grijă, dacă profesia voastră vă obosește psihic și nu vă place ce faceți, mai renunțați la bani pentru o măsură mică de plăcere în alt job, dacă ai bani și totuși te temi să-i pierzi sau că n-ai destui, mai ia-ți și pentru tine, dacă, dacă.. Filmul este trist și pentru că prins în această capcană, japonezul nostru nu realiza și nu avea cum să iasă din ea. Nu era nici vreun fericit, să zici că nu avea de ce..avea o figură abătută, se comporta destul de anti-social și corect față de profesie și pasiunile lui. Poate îi erau suficiente, dar ce repede a început să i se scurgă timpul. În încheiere, sper să nu vă lăsați păcăliți de comentariul meu, filmul/scenariul nu este atât de bun, de aceea am dat doar 6.. dar dacă vrei puțină filosofie, merită și chinul de a-l urmări, pentru că a urmări aceeași scenetă de 10 ori, ca un mit al lui Sisif, poate te scoate din pasivitatea vieții proprii. Filmul nu este despre viețile noastre 100%, dar desfășurarea sa statică și repetitivă poate fi.

Mă așteptam la mai mult în sensul filozofic. E un film prea sec, cufundat în existențialism plictisitor: dormim, mâncăm, muncim plus câteva pasiuni în puținul timp liber.
Păi, atunci animalele sunt mai fericite decât noi, oamenii.
Voiam să văd un film care să îmi arate că viața omului e mai mult decât o existență de robot într-o societate ca o mare fabrică.

Nota 5 - așa și așa.

De vazut (si ascultat) cind nu ai avut ”o zi perfecta”. Nu este despre ce se intimpla in film, ci despre ce se intimpla in tine cind vezi acest film. Replici care te urmaresc, de ex trairea clipei: ”Next time is next time. Now is now”, sau metafore despre ingemanarea umbrelor cind se suprapun, asa cum se suprapun si vietile noastre impreuna. Viata nu e o alegere, dar modul cum o traiesti, da.

Da. Un film simplu și totuși greu prin simplitatea sa. Îți trebuie multă răbdare să reziști la prea multele momente de reverie ale personajului (regizorului) dar la final ești răsplătit cu câteva doze dulci de emoție neepatantă. Exclus celor care se uită doar la telenovele sau filme comerciale făcute pe calculator. Actorul principal chiar un actor veritabil.

Cateva zile ( vreo unsprezece daca am numarat bine) din viata si activitatea lui Hirayama-san. Domnul Hirayama, un om cat se poate de obisnuit cu o meserie cat se poate de ingrata. Genul de om caruia nu-i acorzi atentie atunci cand treci pe langa el. Taciturn, nu vorbeste decat atunci cand e absolut necesar. Si totusi domnul Hirayama, asa cum il vedem in aceste ,,zile perfecte,, din viata sa, e un om extraordinar. Pentru ca in permanenta incearca sa traiasca simplu si frumos, sa se bucure de darul enorm pe care l-a primit inca de la nastere, acela de a trai, de a fi in viata. Nimic spectaculos, nimic socant, nimic politic, nimic ideologic, nimic militant. Si totusi cata frumusete ! O frumusete care sta in fiecare detaliu, in fiecare moment de aparenta monotonie. Si ce muzica, ce coloana sonora cu piese muzicale alese pe spranceana ! Da, e inca o dovada ca, cinematografia poate fi capabila de mici miracole.

Spre rusinea mea, in calitate de cinefil cu destula experienta ( amator, e adevarat, dar totusi experimentat..) nu vazusem pana acum nici un film regizat de veteranul regizor german Wim Wenders. Nici macar Palme d Or-ul ,,Paris. Texas.,, , sau o alta creatie cinematografica cu greutate precum ,,Der Himmel uber Berlin,,.Am sa incerc in perioada urmatoare sa remediez ( si) aceasta deficienta. Un film japonez regizat de un german, o bijuterie cinematografica. Cu aceasta ocazie am descoperit un actor excelent: Koji Yakusho. Yakusho e un actor cu o cariera impresionanta, cu multe premii si nominalizari, insa probabil ca acesta e cel mai important rol pe care l-a interpretat de-a lungul timpului. Genul acela de rol pe care e greu sa-l intalnesti dar care, daca iti iese asa cum trebuie, te trimite direct la loc de cinste in istoria cinematografului. Si lui Yakusho i-a iesit exemplar, premiul de cel mai bun actor la festivalul de la Cannes fiind o recunoastere absolut meritata.

Nu am văzut în viața mea un film atât de prost. Pur și simplu nu se întâmplă nimic tot filmul și se termină fix așa cum a început. Cu nimic.

Komorebi...cuvânt ce înseamnă lumina care trece prin frunze...Un film despre bucuriile simple, cotidiene, un carpe diem, o invitație (de la Holderlin citire) să locuim lumea în mod poetic, departe de zbaterile pragmatice. Hirayama întoarce spatele unei lumi ieșite din țâțâni, alegând o libertate tonică. Da, filmul e lent, repetitiv, dar viețile noastre înfipte în rutină au, oare, ceve spectaculos în fiecare zi?

Un film profund.....prin simplitatea lui , de văzut pt cinefili , mulți se vor plictisi

Este un film despre viața mondenă, în moduri diferite. În timp ce vizionați acest film, vă puteți gândi, unde se duce această poveste? Se întâmplă ceva? Se va destrama rutina lui? Se întâlnește cu cineva? Poate da, poate nu..

Un film interesant, actorul din rolul principal este foarte bun. Nu se intampla nimic extraordinar in film. Un barbat curata toalete si isi dedica timpul liber unor hobbyiuri de intelectual. Totusi l-am urmarit cu sufletul la gura.
Sa vedem ce sanse are la Oscar.Eu cred ca merita un premiul, dar vor prefera filmul cu Auschwitzul.