Comentarii Comentează
  • CineVox
    pe 05 Aprilie 2022 00:28
    Nota filmului as vrea s-o dau - daca s-ar putea - ZERO STELUTE (adica Monument de satanism).

    Dupa mii de ani de viata asezata pe randuielile (naturale) ale Creatorului, de circa doua-trei secole a inceput "progresul", adica o cunoastere MATERIALA (nici macar o stiinta completa, considerand ca suntem si fiinte spirituale), care a adus tehnologia, impreuna cu artificializarea periculoasa a vietii, in timp ce a luat preocuparea si cunoasterea SPIRITUALA a celor mai multi oameni. Cu alte cuvinte, pe de o parte a imbolnavit viata biologica cu o agresiune a artificialului (care este toxic si nociv), iar pe de alta a imbecilizat fiinta umana reducand-o la marele statut evolutionist: acela de maimute (daca nu prin origine, macar prin finalitate). Adica, vorba inteleptului de strada: "Nu-i frumoasa, dar e proasta"!

    Facatorii (sau facaturile?) acestui film sunt ori niste maimute de tip nou, ori niste sclavi ai satanistilor care conduc abuziv lumea. Asemeni mass-mediei care are un lait motiv schizofrenic de cand o stiu (sa arate raul, grotescul, uratul, orarea, tot ce e mai respingator si dezgustator - ca doar isi iau in serios rolul formativ-educativ, ca si cel de slujitori ai micului stapan al lumii), la fel si schizoidia asta de film: un factor de educatie satanica care sa strambe si mai mult mintile de mult obisnuite cu tot ce este mai abject si aberant.
    In afara de vechile forme antice ale pacatului uman, culminand cu toate tipurile de abuzuri, sclavia si razboiul, acum sunt posibile si plandemiile... Deh, daca baietii rai ai lui satan n-au avut pana de curand tehnologie la îndelaba...

    Asa ca "emotionantul" si "inaltatorul" film, despre care observ ca are note si comentarii mai mult decat elogioase (nu vi se pare normal in lumea lui satan?) vine cu tot felul de invataturi care parca sunt scoase din reclamele cu "Urmeaza-ti setea!" / "Fa ce vrei ca stii ce faci!", insa duse mai departe, mult mai departe... Pe un fond de zombificare abjecta, prin minutul 50 al filmului incepe mancatul de spuma de ras si de sapun, cu "inaltatoarea" lectie: - "In lume exista inca placeri, nu-i asa?" "- Sa le avem. Pe toate."
    Ce sa faca, biata maimuta moderna?... Sa aiba, sa aiba... In loc "sa fie"...
    Creatorul nostru doreste sa fim. Dupa asemanarea Lui, nu a maimutelor. Dar maimutele vor doar sa aiba, sa aiba! Altceva aceasta lume nu le-a invatat. Nici acest film. Acest GUNOI de film...

    Sa nu uit de "muzica". In ultima vreme, ca un facut (care bineinteles ca nu este intamplator) aud tot mai mult tipul acesta de sonoritate muzicala, lipsita de consonanta si stangace (daca nu balbaita) melodic. Planul de imbecilizare al celor numiti generic "oculta" include tembelizarea estetica a mintii umane. Filme, muzica, concerte, genuri aparute, toate duc incet si tenace catre o directie pe care, daca ar fi sa o aratam bunicilor nostri scotandu-i din morminte, ne-ar spune repede si ferm: "Nepoate, baga-ma inapoi imediat, ca nu e de stat aicea!"

    Iar o sa sara maimutele, vertebratele si artropodele de fund, in sus, ca ce grozavi ie actorii etc. Da, sunt buni. Prea buni pentru mizeriile pe care se lasa corupti sa le faca... Pactul lor faustian.
    Iar acum, bagati "disliciuri", toti inselatii balaurului celui vechi (sarpele si satana).
  • mladitza
    pe 17 Mai 2021 09:49
    Un film premonitoriu pentru pandemia pe care încă o traversăm în zilele noastre. Filmul a fost lansat în 2011, pandemia de covid în.... 2020.
    Interpretările celor doi actori Eva Green (una dintre actrițele mele preferate) și Ewan McGregor (căruia fie vorba între noi nu îi reușesc chiar întotdeauna rolurile, probabil e subiectiv și pentru el contează mult regizorul cu care colaborează) sunt excepționale!
    Foarte frumoasă realizarea și din punct de vedere artistic. Așa da!
  • corinamandescu
    pe 01 Noiembrie 2020 13:32
    am impresia ca acum se intampla ce e in film, pare premonitoriu, daca il vedeam inainte pandemie sigur nu eram impresionata, acum mi s a pus un nod in gat cand l am vazut.
  • serban_ionescu
    pe 04 Noiembrie 2017 21:47
    Intr'adevar, doar foarte frumoasa Eva Green (in film medic epidemiolog) care intr-un mod ultra rapid si cam fara niciun prealabil minim preambul se trezeste pur si simplu dupa oferirea pe geam a unui "nevinovat" foc de tigara si deci "dintr'un singur foc"(la propriu cat si la figurat), goala pusca la asternut cu un bucatar tot gol pusca, DOAR EA merita toti banii, in contextul scenariului sf. excesiv de pueril al acestui film, in ciuda unei regii laudabile care face spre si la final mari eforturi lirico-lacrimogene pentru a incerca cat de cat "sa dreaga busuiocul" scenaristic foarte slab al filmului !
    P.S. Vizionati "On the Beach" (2000) daca doriti sa va bucurati cu adevarat de O MARE CAPODOPERA cinematografica pe aceasta tema, fata de care acest "Perfect Sense" (2011) nu reprezinta ABSOLUT NIMIC !
  • Kuhaylan
    pe 05 Noiembrie 2016 15:28
    .............................................................
  • dincolodenume
    pe 20 August 2016 21:49
    Nu mai avem simturi morale (sic), nu mai suntem oameni, dar viata merge inainte. Ne adaptam cu mizeria, ne adaptam cu furia, ne adaptam cu totul, inventam.. Dar nu realizam ca toate astea ne transforma, ne aduc acolo, pe marginea prapastie.

    Pentru mine filmul asta a fost o fabula, una ce a meritat vizionata. Nu este o capodopera. Este un film bun.
  • parerea_mea
    pe 16 Iunie 2016 02:38
    Am pierdut 90 de minute din viata ca sa vad acest film. "Filmul" este despre o boala care afecfeaza toata populatia planetei, in care isi pierd pe rand cate un simt. Prima oara toti oamenii isi pierd simtul mirosului. A doua oara isi pierd simtul gustului. A treia oara isi pierd auzul. Iar la final isi pierd vazul. Si in tot acest timp doi oameni se indragostesc. Filmul nici nu se termina bine, nici nu a fost prea interesant. Prin acest mesaj ati vazut tot filmul. Cum ati putut da note atat de mari unui film atat de slab?
  • ValentinaV
    pe 14 Iunie 2015 23:32
    Un film cum nu mai vezi. Intr-adevar merita vizionat, nu e un film comercial si trebuie o anumita sensibilitate a celui care vizioneaza, precum si un anumit tip de asteptari,deloc asemanatoare cu cele care apar la vizionarea filmelor comerciale, mai ales de actiune sau thriller.
    Nu ma asteptam la un asemenea sfarsit. Iar, desigur, actrita Eva Green e minunata, ca de obicei. As da nota 100, dar nu merge mai mult de 10...
  • andystarx
    pe 18 Februarie 2015 00:15
    UN film pe care il caracterizez intr-un singur cuvant: o mare porcarie !Si nu ma interseaza parerea nimanui,pur si simplu ,mi s-a parut, o mare pierdere de timp !Nu il recomand nimanui!
  • radu3455
    pe 15 Ianuarie 2015 16:42
    o drama foarte reusita cu un scenariu la care nu te-ai fi gandit ca poate sa apara intr-un film,interpretarile celor doi sunt reusite,recomand!
  • k13soulfly
    pe 06 Ianuarie 2015 16:42
    Un film minunat! Un film care te provoaca sa gandesti , sa te razgandesti si sa simti ca esti infim fata de ideea filmului dar in acelasi timp un mic dumnezeu care bucurandu-se de toate simturile cu care a fost inzestrat de la natura poate face orice. suntem incomlpleti fara oricare din cele 5 simturi, la fel cum suntem incompleti fara dragoste. intr-o lume care e pe punctul de a se distruge, se naste povestea lor de dragoste. cand oamenii pierd treptat cate un simt, devenind violenti si de necontrolat, nu iti doresti decat sa-i vezi pe ei ca sunt impreuna si ca raman asa pana la sfrasit. finalul filmului e genial. lasa loc interpretarilor. pe de o parte te gandesti ca e bine ca s-au regasit ca dragostea este ceea ce conteaza. dar oare mai poti iubi pe cineva intr-o lume in intuneric, in care nu auzi si nimic nu are gust sau miros ?Ma gandeam cum ar putea supravietui fara sa se piarda unul pe altul doar tinundu-se de mana si atunci o alta idee mi-a venit. ultimul simt de care dispunem este simtul tactil. Filmul se termina ca si cand te-ar lasa sa decizi daca o sa dispara si el sau nu. oricum, nu ai cum sa nu te gandesti ca daca si ultimul simt ar disparea, totul ar fi pierdut.
  • Kul
    pe 27 Septembrie 2014 14:20
    Perfect Sense (2011)

    - incredibil de bine regizat, neasteptat
    – si destul de cuminte fara deloc fonfleuri (le: nenecesare)
    – ah, si d-un feel romanticos, m’uns bine pah sufletelu’ de pijda sensibila ce mi-s p’undeva :)
    – si bine jucat, am pupat actorii aia asa misto intre ei, si-s de ceva calibru cam toti. rili good job!
    – misto de tot montata camera aia pe bicla gen POV
    – Doamne, ce ochii mari are :) si nu prea stie sa planga, haha
    – si toti regizorii ii scot tatele la-naintare, probabil au si de ce
    – o dau pe madeleine proustiene :) si cauta esenta umanitatii-n toate pierderile alea
    – cum e sa te indragostesti fizic de cineva daca n-ai mai putea-o mirosi? :)
    – “si exista si alte teori” si clip cu un OZN din ’50 :)
    – cuplu usor-usor neconventional, olecuta intelectual
    – se duce prea in drama. no dot follow the book ;)
    – plansa cu “Basic Signs” fff tare
    – cum se bucurau de tot ce puteau avea si ‘the food’s joy’ cum se transforma. nice.
    – E.McG. e x2 actor mai bun ca ea. ata e.
    – si cred ca catharsisul de final se putea obtine, zic ca s-a ratat. si ar fi meritat o mica floricica dupa Blank chiar daca asta ar fi insemnat cliseu.

    Film de pus la Doors la Cinemateca. Dah tot poporul, poveste universala, idee misto, acting bun, tate, romance etc. Pare o drama romantica, e doar partial asa.
  • NmpN
    pe 27 August 2014 01:06
    Un film simplu , cu un subiect abordat in multe productii insa care reuseste sa impresioneze prin distributie , coloana sonora si modul in care este abordata tema . Finalul este de exceptie si reuseste sa imprime un mesaj puternic : Dragostea adevarata nu dispare niciodata . Superb, Recomand!
  • xerses
    pe 08 Mai 2014 20:34
    Un film ca o poezie...te pune pe ganduri si te coboara intr-o stare de extrema melancolie.
  • iulian94
    pe 08 Mai 2014 16:30
    Filmul este minunat, scenariul la fel. Filmul mi-a dat fiori, ma gandeam daca chiar s-ar intampla asa ceva cum am reactiona.
  • marinescunadia20
    pe 06 Mai 2014 01:16
    Daca dupa vizionarea acestui film cineva mai are curajul sa afirme ca nu stie ce este fericirea,cand de fapt o traim zilnic,asta inseamna ca a pierdut 90 minute (cam cat dureaza filmul) din viata lui degeaba!!
  • rbk22
    pe 16 Februarie 2014 23:19
    Un film naucitor..fara cuvinte...viata merge inainte..indiferent de ce se poate intampla in viata..filmul te face mult sa meditezi asupra lucrurilor cu adevarat importante in viata..lucruri pe care desii le avem de la D-zeu, vaz,miros, auz, nu le apreciem la adevarata valoare..pacat k uitam sa fim oameni cu adevarat..un film care trebuie vazut neaparat!!
  • kenya
    pe 09 Decembrie 2013 17:14
    Sa gusti,sa mirosi,sa auzi si sa vezi este de la natura,asa am evoluat,sunt simturi pentru care nu ai niciun merit nici nu realizezi ca le ai,daca nu ai avea ratiune nici nu te-ai gandi la ele.Exista reflex,pentru a supravietui.Daca insa am invatat sa profitam pentru a ne crea niste placeri departe de necesarul supravietuirii,atunci intervine altceva-umanitatea,alegerea.Arta,rafinamentul culinar,nu exista pentru supravietuire,exista tocmai pentru ca omul a dat alt scop simturilor.
    Filmul ridica niste intrebari dificile si trezeste spaime.Cum poti trai intr-o lume pe care sa nu o simti in niciun fel?Povestea de dragoste din acest film mi se pare mai mult ca un ramas bun,o ultima traire in umanitatea pe care o cunoastem,o ultima celebrare a simturilor trupesti,apoi....totul tace si se intuneca.....Va puteti inchipui o lume in care nu auzi,nu mirosi,nu gusti si nu vezi nimic,ciocnindu-te incontinuu de "obiecte"nedefinite?
  • a_anywhere
    pe 25 Iunie 2013 21:12
    ...un final memorabil: "Asa întunericul a coborât pe Pãmânt. Dar, mai întâi, au fost momente de bucurie. O deviatie totalã, a lobului temporal al creierului. O profundã recunostintã, a faptului cã esti în viatã. Dar, mai presus de toate, dorinta aprigã de a fi unul cu celãlalt. Pentru a oferi cãldurã. Întelegere. Acceptare. Iertare. Dragoste. Acum e întuneric. Dar ei simt respiratia celuilalt. si stiu tot ce au nevoie sã stie. Se sãrutã. si simt lacrima celuilalt pe obrajii lor. si dacã ar mai fi rãmas cineva care sã-i vadã... Atunci ar arãta ca niste iubiti obisnuiti, Mângâindu-si fata reciproc. Trup lângã trup... Cu ochii închisi... Fãrã sã observe lumea din jurul lor. Pentru cã asta-i modul în care viata merge mai departe. Pur si simplu asa."
  • gbanescu
    pe 15 Iunie 2013 18:41
    Mi-a placut mult !
    Mi-au placut ideea si modul in care ea a fost transpusa in film, mi-au placut Ewan McGregor si Eva Green, iar toate astea fac din acest film unul deosebit.
    Ziceam ca e infricosator. Nu neaparat filmul, cat subiectul sau : desi e fictiune, pare infricosator de posibil. Pe masura ce "evolueaza" aceasta omenire, pare din ce in ce mai posibila aparitia unui CEVA (aici un virus dezastruos) care sa "dea peste cap", in cateva zile, TOTUL !
  • Ghemot
    pe 03 Iunie 2013 12:10
    Este bun, dar nu m-a impresionat extraordinar!
    E un film bun pe o vreme de ploaie, sau cand te plictisesti!
  • kasmyn
    pe 25 Aprilie 2013 22:42
    Un film bun despre simturile omului si ce s-ar intimpla daca omenirea si le-ar pierde!!!
  • IGGI
    pe 24 Ianuarie 2013 22:28
    Mi-a placut mult acest film, l-am descoperit mai tarziu dar mai bine mai tarziu decat niciodata ... Merita vazut !
  • edinaa
    pe 13 Ianuarie 2013 08:17
    L-am vazut aseara si am ramas uimita de modul cum a fost facut filmul. Eva Green a fost ffff buna.
    E un film care merita vazut.
  • tony_mondyalu
    pe 14 Septembrie 2012 03:06
    un film destul de bunicel, interesant si captivant, nu stiu cat de adevarata e faza cu pierderea simturilor....daca sa intamplat vreodata asa ceva, daca exista o asemenea boala sau va exista pe viitor...
  • goldenleaves
    pe 30 Iulie 2012 08:40
    Ce se intampla cand lumea noastra (asa cum o vedem, mirosim, gustam, atingem) se schimba?? Este un film despre puterea noastra de a ne adapta la schimbarile radicale, generate de apocalipsa simturilor noastre. In final ceea ce ramane este sufletul si dragostea
    Mi-a placut mult finalul, aproape ca mi-au dat lacrimile. Intr-adevar dupa ce vizionezi filmul iti dai seama cat de norocos esti
  • despy
    pe 30 Iulie 2012 02:15
    Filmul asta l-am vazut gratis, in strada, am zis "hai sa vad cum e si daca nu imi place plec" si m-a impresionat intr-un mod placut, nu ma asteptam sa fie un film asa bun. Mi s-a parut destul de profund, psihologic, un alt mod de a vedea un sfarsit al lumii sau, o trecere spre alt fel de a trai, in care functionam dupa alte simturi:) (pierderea auzului sa genereze comunicare telepatica, pierderea vazului- clarviziune etc)..E interesant! Dupa film eram cu amicii ceva de genul acelei poze clasice de 9gag cu teoria conspiratiei: "what if they wanted us to watch this movie for free to be prepared for this..." :)) Merita vazut:)
  • narcisson
    pe 03 Iulie 2012 23:23
    Intr-adevar filmul ne prezinta o varianta sumbra a sfarsitului lumii. Sau mai bine zis, o alta varianta, ceea ce inca nu vazusem pana acum. Felicitari regizorului David Mackenzie pentru aceasta idee originala dar in acelasi timp tulburatoare. Filmul ruleaza incet incet catre sfarsit, ii poti simti parca apropierea. Totusi, in unele momente, totul se desfasoara intr-un stil morbid, previzibil si plicticos; dar acele momente sunt foarte rare. Interpretarea actorilor a fost excelenta iar pentru finalul superb nu am cuvinte. Daca eram genul mai sensibil la o astfel de drama, cu siguranta varsam cateva lacrimi. Sincer, cred ca scenariul din film este totusi cam SF, insa de la lumea in care traim in zilele noastre, ne putem astepta de la orice. Filmul este bun, dar parerea mea e ca se putea si mai bine. Nota 7-Bun.
  • MNarcis
    pe 29 Iunie 2012 14:06
    Un film minunat, un scenariu absolut genial, un cuplu Ewan McGregor & Eva Green de invidiat. Chiar daca majoritatea oamenilor vad Terra distrusa de un meteorit sau de ''moartea'' soarelui (ca si in majoritatea filmelor de acest gen) si acest scenariu este unul foarte probabil de a avea loc (peste mii sau milioane de ani) pt ca desi abia suntem la inceputul sec 21 deja poluam planeta enorm prin fabrici ,uzine, armament nuclear etc, otravindune si propriile corupuri cu buna stiinta prin pastile, substante, ingrasaminte (etc), pe care le administram fructelor, legumelor, animalelor etc. Un film care il recomand cu incredere tuturor!
  • into_the_labyrinth
    pe 10 Iunie 2012 03:22
    În condiţii de criză – sau ale producerii unei boli, sau a unui eveniment neprevăzut – mai putem fi noi înşişi? Ne putem păstra dragostea, sensibilitatea, umanitatea? Cam acestea sunt adevăratele întrebări pe care ni le adresează, indirect, drama ”Perfect Sense”, într-o formă aparte. Un subiect binevenit, mai ales în secolul pe care îl trăim, aparent dezumanizat, dar care păstrează totuşi caracteristicile care ne-au ajutat să ne perpetuăm specia de atâta vreme. Are şi unele imperfecţiuni, dar per ansamblu e un film original, care nu trebuie ratat – şi care ar trebui să ne ajute să aruncăm o privire mai atentă asupra nouă înşine şi asupra lumii
  • dido
    pe 27 Aprilie 2012 18:20
    sa se intample asa ceva,ar duce la extinctia rasei umane fiind absolut imposibil sa supravietuiasca toti fara cele 4 simturi ...Finalul era destul de previzibil,indubitabil dupa gust,miros,auz sa nu urmeze si ...,nemairamanand decat simtul tactil cu care este greu sa te descurci in cautarea hranei,mai ales intr-un mare oras...Concluzia:iubeste-ti aproapele altfel vei muri singur...Un vot pentru prestatia Evei Green,mi-a placut!Recomand filmul!
  • otonis
    pe 26 Aprilie 2012 02:28
    MULT prea multa drama ptr. mine..........................................................
  • improv3
    pe 19 Aprilie 2012 23:15
    Un film foarte bun dupa parerea mea...mi-au dat lacrimile la sfarsit...nu m-am putut abtine...e adevarat ca nu stim sa pretuim ce avem decat atunci cand nu-l mai avem.Totul e distrus insa omenirea continua, se adapteaza, insa pe intuneric...!Foarte bun film, recomand!
  • madalinaXD
    pe 13 Aprilie 2012 17:40
    doamne ce film…..mia taiat rasuflarea…am si plans la sfarsit….e cu adevarat dramatic…..nu as vrea sa traiesc o experienta asemanatoare…..prea tulburatoare…. dupa ce vezi filmul asta vezi altfel viata….si darurile care le avem cu totii.9 cu felicitari pentru film:D
  • Fefa
    pe 17 Martie 2012 20:54
    Un film extraordinar cu o idee foarte originala care m-a impresionat pana la lacrimi
  • the_andreea
    pe 25 Februarie 2012 13:48
    Cel mai bun film pe care l-am văzut anul asta pana acum.
  • margott
    pe 24 Februarie 2012 20:09
    Ati omis sa treceti la genul fimului si SF, iar filmul asta chiar e un SF deosebit, in genul lui Blindness. In plus, tocmai pe romanca noastra Ana Maria Marinca ati uitat s-o treceti in distributie, in rolul violonistei de pe strada.
  • gahan12000
    pe 28 Ianuarie 2012 19:09
    Un film grozav care te tine cu rasuflarea taiata fara sa fie de actiune neaparat. Un film de arta cum spunea cineva mai sus. Natura umana e perfect adaptabila, asa sa fie oare? Toti ne dorim putina fericire , sa speram ca ne va fi de ajuns sa supravetuim. Cu toate ca finalul pare ingrozitor e si o picatura de speranta. Nota 10.
  • Mdragos
    pe 14 Ianuarie 2012 02:13
    filmul e super bun, iar impactul psihologic pe care il are este pe masura
  • emy_sinaia
    pe 09 Ianuarie 2012 23:32
    o alta variatiune pe tema sfarsitului lumii, de data asta una extrem de trista si tulburatoare, poate e putin fortat dar pe mine m-a coplesit acest final dramatic si ma bucur ca este doar un scenariu de film...
  • jammess
    pe 07 Ianuarie 2012 22:37
    Excelent!
    Mi-a amintit de sentimentul trait in "Eternal Sunshine of the Spotless Mind" sau "Equilibrium" poate pentru ca are povestea de dragoste din primul si o idee geniala ca in al doilea.
    Pare un film cu tema apocaliptica la prima vedere dar ascunde un mesaj atat de puternic incat umanitatea l-ar putea constientiza doar in momentul unei mari tragedii globale, sau... urmarind filmul.. : )
    In topul meu personal acest film isi disputa primele locuri, pentru ca ce face un film sa fie bun daca nu mesajul pe care reuseste sa ti-l trimita direct la inima?..
    Daca merita vazut?... DE URGENTZA !
  • flopozippo
    pe 28 Decembrie 2011 17:52
    Un subiect destul de des folosit in ultimul timp, ...dragostea este tot ce ne ramane, dar cu un scenariu original si o regie exceptionala, dusa pas cu pas catre un final ce va aparea destul de brusc dar suficient pentru a transmite mesajul filmului.
  • cosmin742000
    pe 25 Decembrie 2011 09:52
    Ha , am trait sa o vad si pe-asta , film de arta in 2011, si inca foarte bun , jucat mai ales excelent, si cu un scenariu fabulos..Filmul bineinteles ca este independent si bineinteles ca este european.Eva Green super interpretare.Daca sunt incoerent e din cauza filmului , care m-a lasat paf .