Periferic (2010)

Interesant,doar atât. Sonorul ,execrabil ca în mai toate filmele romanesti ! Titratile ,d,lor ,dacă nu sunteți în stare sa dati o sonorizare normala ! Cu finalul filmului ați stricat tot ceea ce ați construit de,a lungul filmului . E mult și un 5 tras de par .

Nu se leaga multe.A sunat-o fratele s-o anunte de deces? De unde il stia pe soferul camionetei, prevazuse ca o sa aiba permisie? Chiar asa se intra intr-un orfelinat, te conduce un angajat si te lasa in camera copiilor? Cu atatia bani in geanta nu s-a gandit sa-si cumpere haine curate plus mai groase pentru vapor.Nu a putut sa-i dea copilului decat niste biscuiti., dar ii promite o viata super..Etc,etc. A n-a oara vezi un film romanesc fara final dat ,esti liber sa ti-l imaginezi. Copil fiind, povestile imi erau spuse cu final. Acum, se lasa povestile neterminate si copiii inventeaza finaluri.

O dramă cu o concluzie tristă. Nu poti readuca un deținut care a apucat pe panta infracționalității (Matilda sub pretextul învoirii la înmormântare vrea de fapt sa evadeze) la fel cum nu poti avea incredere într-un copil devenit infractor din motive oarecum asemanatoare (abandon, anturaj dubios). Filmul ne prezintă personaje ajunse într-adevăr într-o zonă periferică a societății fie datorită alegerilor greșite, fie datorită împrejurărilor de viata.

Interesant filmul asta, te tine in suspens asa incat stai sub impresia lui cateva zile. Si fabula nu e chiar una simpla. Nu l-as recomanda persoanelor foarte emotive deoarece lasa o urma grea pe suflet.

Am reusit si eu in sfarsit sa-l vizionez si cu toate ca sunt cam sceptica in privinta artei cinematografice romanesti actuale, acest film mi-a parut unul reusit; si asta datorita, in mare parte, acestei Ana Ularu care face un rol de zile mari

Comentariu șters

Este un film care indeamna la meditatie, despre existenta...

plictisitor..neinteresant,,,subiect slab,...sunet TIPIC ROMANESC...adica PROST !!!!! replici telefonate...scene fortate (vezi scena de sex)....
se pare ca mai nou,regizorii din "noul val" au o slabiciune pt lumea "periferica"...
e un film de vazut doar pt studentii la regie... am zis. succesuri

L-am vazut si revazut.Ana Ularu este exceptionala, mare talent.Sigur, filmul nu e pentru cei care mor dupa dulcegariile americane.

Sincer nu inteleg de ce primeste note asa mari acest film. Numai romanii pot face asemenea filme fara actiune si cu finaluri extrem de ciudate . Seamana cu loverboy putin avand acelasi final sec si aceeasi lipsa de actiune. Sincer nu recomand, dar daca nu aveti ce face il puteti viziona .

Poti sa-ti dai seama foarte repede ca este film romanesc, pentru ca numai noi puteam face o asemenea porcarie.Nu-l recomand nimanui, tot mai bune sunt filmele americane

Filmele romanesti de acum sunt ca o curva care te lasa neterminat...alta descriere mai buna nu pot gasi. sunt bune, au subiect, sunt incitante, sensibile, iti lasa o un sentiment in urma, insa finalul este extrem de frustrant. simt o frustrate atat de mare la final incat uit intreg amalgamul de sentimente pe care l-am simtit de-a lungul filmului.
e ca si cand n-au mai avut idei sau bani pt final si l-au lasat asa. nici macar nu iti dau sansa de a-ti inchui un final. te lasa pur si simplu in mijlocul actiunii.
poate ne-am obisnuit prea mult cu actiunea filmelor americane sau poate am devenit prea pragmatici, insa tot incerc sa gasesc un film romanesc care sa imi dea satifcatia pe care o caut. n-am mai gasit in ultimul deceniu...

Un film mai mult de joc actoricesc , foarte bu de altfel, decat de regizor sau scenariu.

Incerc de vreun an sa-l vad. Am reusit acum, chiar cand premiile Gopo bat la usa, la aproape un an de la premiera. Asta si pentru ca posibilitatile de a vedea filmele americane nominalizate la Oscar sunt mult mai mari decat acelea de a vedea in timp util filmele romanesti nominalizate la Gopo. Nu-i vorba ca lumea nu prea se uita la filme autohtone, suntem in definitiv o tara de dezradacinati ca de-asta ne-au primit in UE ca doar aveau nevoie de sclavi pe la cules de capsuni si alte cele... Gata cu divagatia, ma intorc la cum am perceput "Periferic". L-am perceput bine. Bogdan George Apetri se afirma ca un regizor foarte promitator, scenariul e bine pus la punct, poate cu exceptia finalului care e mai in coada de peste decat ar fi trebuit. Ana Ularu n-ar trebui sa scape premiul Gopo pentru interpretare feminina, Mimi Branescu si Ioana Flora au primit nominalizari logice, mai ales primul straluceste in rolul unui "negativ" pe care iti vine sa intri in ecran si sa-l iei la palme. Per total am reusit sa vad pana acum patru dintre cele cinci filme nominalizate la Gopo la categoria "Cel mai bun film", am ratat doar "Din dragoste cu cele mai bune intentii", n-am cumparat la timp DVD-ul de la GSP si acum nu-l mai gasesc iar 50 de lei nu dau ca-i foarte mult. Dintre cele patru vazute as vota "Aurora". Daca va castiga sau nu vom afla luni seara...

Actorii, in special Ana Ularu, realizeaza personaje foarte credibile in acest film, reprezentatia lor artistica este de o maiestrie ce atinge perfectiunea. Din pacate, asta e si motivul care ma va face sa nu mai vizionez astfel de filme. De ce oare isi inchipuie regizorii romani din ziua de azi ca vrem sa vedem numai raul din societate atunci cand merge la cinema? Nu ma mira ca occidentalli recompenseaza astfel de filme la festivaluri, e in natura unora sa se bucure cand celuilalt ii merge rau. Dar publicul romanesc cred ca nu doreste sa vada astfel de "documentare" ale vietii de zi cu zi. Ma indoiesc ca puscariasii dusi la cinematograf sunt avizi de filme despre viata in puscarie. Astept cu nerabdare sa vad expresivitatea Anei Ularu si privirea ei ce-ti vorbeste chiar fara cuvinte, intr-un film mai putin deprimant.

Gusturile, preferintele, aprecierile sau placerile nu se discuta. Din punctul meu de vedere a fost un film care nu m-a impresionat in niciun fel. Daca as povesti o zi si jumatate din viata mea curenta, as avea si drama, si comedie, si aventura, si suspans... povesti adevarate din viata cotidiana.
Pentru Ana Ularu am urmarit filmul. De ea mi-a placut. Altfel, filmul este o poveste simpla, mai mult sau mai putin inspirata. Nu l-as urmari si a doua oara.

Nu prea m-a prins povestea filmului, insa Ana Ularu face unul dintre cele mai bune roluri feminine pe care le-am vazut in ultima vreme.

Am vazut astazi filmul Periferic.O drama romaneasca reusita si plina de suspans..poate prea dureroasa pentru un parinte care stie ce inseamna sa renunti din obligatie la propriul copil.Un film in care actiunea se petrece in jurul banilor si o ia razna de fiecare data cand personajele nu sunt multumite cu putin.Ana Ularu face un rol de zile mari, jucand in extreme inca de la primul minut.Filmul prezinta o realitate dura cu un prezent crud in Romania noastra.O iubire de mama pentru copil, o disperare pentru bani si o ambitie de a renunta la tot cu orice pret

un film bun cu o poveste interesanta si un rol de exceptie facut de Ana Ularu.
As fi vrut sa-l vad la cinema,dar sunt plecat din localitate in saptamana asta in care e proiectat la Timis.L-am vazut pe webkino.Calitatea video a fost cam slabuta,dar probabil ca a contat si conexiunea mea la internet

filmul de debut al lui Bogdan George Apetri este un debut promiţător. Regizorul puternic inspirat de stilul Noului Val românesc a făcut un film dur, cu personaje greu de simpatizat. Şi totuşi până în final, eşti alături de Matilda ( Ana Ularu, de Gopo). bine jucat, corect realizat, chiar dacă nu îşi găseşte un moment puternic în care tensiunea ce se strânge să explodeze, filmul e de gândit.

L-am vazut azi la cinema Studio. Un film foarte puternic care m-a impresionat foarte foarte mult. Ana Ularu face un rol feminin in forta cum rar vezi in cinematografia romaneasca. Nu-mi amintesc un rol similar in ultimii ani. Si ceilalti actori sunt extraordinar de buni, Andi Vasluianu si mai ales Ioana Flora in prima poveste, Mimi Branescu in a doua poveste. La fel si Timotei Dupa, excelent inca o data, dupa "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii". Povestea m-a tinut in priza de la inceput pana la sfarsit. Insa in primul rand un film de actori - nu are nici macar un rol prost jucat, pana la cele secundare si episodice. Neaparat de vazut.

Cand personajele iti creaza sentimente sau stari, este meritul interpretilor, iar aici, in povestea Matildei, ai parte si de personaje si de sentimente sau stari.
Pentru ca este un film RO, trebuie sa ne luam si de sonor: zgomote de fond, ciripit de pasarele, pasi prin iarba... etc se aud perfect, in schimb unele replici, nu (ciudat).
Iar faptul ca filmul este o poveste trista nu indreptateste cu nimic lipsa muzicii (pacat).

Zice ca a fost creat in 2010,dar ca va avea premiera in 2011.Daca era un film american,ziceam si eu,dar acuma' serios...E un film romanesc,care,desi,dupa informatiile de pe site,a fost creat in 2010,dar n-a avut inca premiera...Si de ce ne lasa sa votam ca l-am vazut?Serios,sunteti chiar culmea...

"Periferic" - Un "...fluier" feminin...?
Taie brazdă, taie la ficaţi

*** ATENŢIE! Conţine spoilere!!! ***

"Periferic" era acum patruzeci şi cinci de ani cartierul în care locuiesc - şi, în mare măsură, la fel este şi azi, atât ca poziţionare urbană, cât şi ca univers uman. Am avut de-a face cu destui dezmoşteniţi ai vieţii, care dacă pe vremea când eram colegi de clasă mai dădeau totuşi pe la şcoală, mai târziu au ajuns să înfunde puşcăriile. Am cunoscut copii care, odată porniţi pe panta vagabondajului, se pierdeau definitiv pentru societate - la fel ca notorii "copii-lupi" care după depăşirea anumitor praguri nu mai pot fi nici măcar învăţaţi să vorbească, necum reintegraţi. Am trei congeneri din familii intelectuale care în prezent sunt mai mult sau mai puţin P.A.F.A. (unul e chiar celebru - colegii de breaslă vor fi ştiind la cine mă refer). Un băiat care a jucat în filmul meu, pe vremuri, acum e toxicoman şi homeless (din nou - cazul e destul de cunoscut). Mai pot cita două vecine, mame de copii, devenite efectiv incapabile să muncească măcar cu ziua - trăiesc numai din manevre, prostituţie şi parazitism. Ca să nu mai vorbim de Papan Chiliban, care după ce a apărut cu onoruri la Berlin, în smoking, iar a fost prins la furat; s-au găsit nişte ipocriţi demaggi să se dea loviţi în preacuvioşie - fără să ştie că, pentru periferici, reabilitarea e în majoritatea cazurilor utopică: aşa au fost condiţionaţi, aşa s-au format, aşa sunt ei.
Matilda e o astfel de persoană - o deţinută (închisă pe nedrept, susţine ea - dar cine poate şti...?) care încearcă totuşi, încearcă, luptă să recupereze măcar o doză de normalitate - fie şi cu forţa, cu încălcarea legii, cu preţul oricăror riscuri. Profitând de învoirea de douăzeci şi patru de ore acordată cu ocazia decesului mamei, tânăra vrea să fugă clandestin din ţară pentru a începe o nouă viaţă cu banii datoraţi de fostul ei proxenet, şi totodată să-l scoată pe fiul lor nelegitim de sub tutela nefastă a acestuia, dându-l pentru un timp în grija fratelui ei. Dar, pe parcursul singurei zile pe care o are la dispoziţie, situaţiile neprevăzute abundă, planurile se schimbă forţat şi... deznodământul va fi cu totul altul decât cel preconizat atât de protagonistă, cât şi de spectatori.
Povestea scrisă iniţial de Ioana Uricaru şi Cristian Mungiu a fost apoi reformulată dramaturgic de Tudor Voican şi Bogdan George Apetri (pe parcursul unui proces de pregătire a producţiei complicat şi sinuos, ale cărui detalii nu-şi au locul aici), într-un scenariu dens şi surprinzător, cu joncţiuni solide şi răsturnări de situaţie pe cât de banale ca motivaţie (fapte de viaţă fireşti în umanitatea lor, cu bune şi, mai ales, cu rele), pe-atât de insolite la nivelul consecinţelor. Structural, cele trei acte care echilibrează filmul sunt organizate în jurul principalelor trei personaje cu care interacţionează Matilda (şi cărora le poartă şi numele), urmărind axa epică a eforturilor succesive şi îndărătnice de a acoperi o nevoie dramatică în continuă ajustare. Sub acest aspect, al construcţiei dramaturgice, avem de-a face cu un adevărat model scenaristic - mai ales că-l semnează unul dintre foarte puţinii noştri profesionişti autentici. Din păcate, există şi anumite goluri, pe care le presupun ca revendicându-se de la contribuţia lui Bogdan George Apetri. Primul şi cel mai flagrant constă în expedierea nepremis de fugitivă a stratagemei Matildei: folosirea învoirii ca metodă de evadare efectivă. Se ştie că nodurile definitorii ale oricăror personaje bine lucrate sunt deciziile (de un potenţial cu atât mai ridicat, cu cât se plasează pe un fond mai dilematic). Alegerea Matildei de a evada pe această cale i-ar fi oferit filmului un demaraj nu numai vertiginos, ci şi bogat în semnificaţii umane (prilejuind, totodată, şi un subplot de maximă gravitate: dacă se află...? Dacă totuşi va fi prinsă...? etc.) - iar pierderea sa pe drum nu numai că reduce tesiunea, dar şi riscă să creeze confuzii cu atât mai mult cu cât, evident, femeia le vorbeşte tuturor de eliberare condiţionată, iar spectatorul poate să uite că de fapt la început auzise "învoire de douăzeci şi patru de ore", sau să creadă că de fapt n-a reţinut bine (ca să nu mai vorbim de cazul celor ce pierd primele cinci minute ale acţiunii - mai ales că genericul de început e şi foarte scurt!)
O eroare de acelaşi gen se remarcă şi în final - de data asta, ţinând mai mult de regie: conform regulilor, şi după cum George Bogdan Apetri remarca şi la conferinţa de presă, toate sensurile filmului de concentrează în acele cinci minute din tren, când formaţiunea semi-sălbatică a copilului îi învinge până şi ultimele vestigii de umanitate, anihilându-i instinctul filial şi conştiinţa şansei unei noi vieţi, pentru a-l condamna definitiv la o existenţă sub-periferică. S-a optat, pe bună dreptate, pe o formulă implicită în ceea ce priveşte personajul mamei - regisorul şi actriţa preferând sugestia, fără a insista pe reacţiile ei. Totuşi, tensiunea şi semnificaţiile acelui ultim twist puteau (şi trebuia) să fie mult mai puternic exprimate - dacă nu actoriceşte, măcar prin mijloace regisorale; în fond, şi aici avem de-a face tot cu o alegere: mai mult sau mai puţin conştient, Toma alege cărarea bătătorită a trădării totale, iar ceea ce rămâne în film din acest episod crucial se situează sub nivelul simplităţii, căzând în zona simplismului - practic, se ratează un final care ar fi putut face istorie, căci încheia crud şi necruţător tot ciclul fatidic al ultimei şanse din viaţa Matildei. Ultimul cadru, cu privirea ei spre orizontul îndepărtat al unui răsărit de soare devenit pe veci intangibil, rămâne astfel doar o imagine tristă şi frumoasă - care altminteri, dacă era pregătită corect, ar fi putut atinge cele mai înalte dimensiuni ale tragismului.
Ar mai fi două detalii importante rezolvate doar parţial (după cum remarca şi Cristina Corciovescu, la conferinţa de presă): faptul că Lavinia lasă banii în torpedou (de unde Matilda îi va şi sustrage), deşi totul ducea spre o atitudine extrem de circumspectă - şi, tot în zona deznodământului despre care vorbeam mai sus, că Matilda îi arată lui Toma banii (oferindu-i astfel deschiderea pentru furtul final). Autorul a recunoscut că, în primul caz, nu acordase o foarte mare atenţie detaliului respectiv, iar în cel de-al doilea a marşat tocmai pe ideea încrederii care va fi înşelată, pe iluzia unei solidarităţi de fapt pierdute. Toate bune şi frumoase - dar, din nou, lucrurile nu puteau fi lăsate doar la acest nivel; în ambele situaţii, trebuia ca motivaţiile să reiasă clar din film: pe de o parte, n-ar mai fi lăsat loc de suspiciuni şi îndoieli, iar pe de altă parte, ar fi asigurat celor două secvenţe încărcătura necesară.
Din fericire, dincolo de aceste hiatusuri, Apetri recuperează, ba chiar şi câştigă enorm, la capitolul regie. În primul rând, ştie să povestească fluent şi intens, atingând cote cu adevărat înalte ale tensiunii din mizascenă şi lucrul cu actorii, precum şi din concepţia de decupaj şi stilul în care montează. M-a frapat din capul locului (iniţial neplăcut - noroc că pentru scurt timp) recursul la mult folositele cadre în care personajul este urmărit de cameră din spate, după modelul shooterelor 3D (consumat de Van Sant în "Elephant", tratat abuziv de Aronofsky în "Wrestler", şi preluat la noi, cu justă măsură, de Florin Şerban, în "Eu, când vreau să fluier, fluier" - film cu care "Periferic" se asemănă în bună parte, dar fără a-şi pierde prin nimic propria personalitate şi originalitate.) Din fericire, se constată curând că Apetri le motivează cu prisosinţă, prin relaţia dramatică dintre cameră şi personaj, le compune elaborat - mai ales în contextul acelui leit-motiv al coridoarelor (de hotel, de tren, etc.), şi nu le lungeşte mai mult decât e cazul.
În domeniul decupajului, Bogdan George Apetri combină insolit planurile, filmând atât în compoziţii largi şi fixe, cât şi prin dialoguri de prim-planuri - nu întotdeauna în cele mai previzibile locuri, astfel încât impactul creşte cu atât mai mult. De asemenea, are curajul unor tăieturi de montaj surprinzătoare, aparent incorecte dar, în fond, perfect justificate, pentru a marca diverse trepte succesive de amplificare a tensiunii. E semnificativ faptul că, potrivit explicaţiilor pe care le-a dat la conferinţa de presă, Apetri s-a bazat mai mult pe intuiţie şi inspiraţie spontană, decât pe vreun calcul deliberat, în aplicarea acestor metode neortodoxe - asumându-şi un risc deloc neglijabil şi, după cum se vede, câştigând pariul, ceea ce ne îndreptăţeşte să-i prefigurăm un viitor strălucit. Desigur, nu putem omite în acest sens contribuţia monteurului Eugen Kelemen, care stăpâneşte cu mare fineţe iscusinţa de a justifica până şi cele mai surprinzătoare tăieturi, şi mai ales imaginea lui Marius Panduru, o nouă mostră de virtuozitate plastică în contextul ingrat al unor ambianţe cotidiene cel mult prozaice, şi adesea chiar sordide.
În orice caz, nu mai e o noutate pentru nimeni că "Periferic" se impune cu precutanţă şi ca film de actori. Dacă Andi Vasluianu e acelaşi dintotdeauna (adică foarte bun, dar fără nimic special), Mimi Brănescu, în schimb, surprinde prin schiţa de portret a unui personaj negativ complex, mult mai interesant decât majoritatea rolurilor lui recente, oricât de reuşite. Se reliefează puternic, în schimb, Ioana Flora, o actriţă întotdeauna capabilă să scoată la iveală cele mai nebănuite resorturi ale personajelor pe care le interpretează - amintind într-o nouă formulă de evoluţia din "Pescuit sportiv": Lavinia compusă de ea, o femeie simplă şi prozaică, părând să se promită ca o icoană a banalităţii însăşi, creşte rapid pe panta unei caţe nesuferite, spre a exploda spectaculos în cearta violentă cu Matilda - ce-i drept, cele două actriţe, aflate acum la prima lor colaborare, s-au împrietenit şi au comunicat de minune pe platou, descoperindu-şi o chimie profesională de-a dreptul incendiară; au contribuit în acest sens şi rigorile recursului la backstory, precum şi faptul că, spre încântarea lui Bogdan Apetri, amândouă, la fel ca partenerii lor Andi şi Mimi, fac parte din categoria actorilor "incomozi", care departe de a înghiţi pe nemestecate tot ce le serveşte regisorul, nu se lasă până nu-şi storc personajele de toate resursele. Iar corolarul acestui procedeu este, fără îndoială, rolul Anei Ularu, care după ce vreme de cincisprezece ani a fost distribuită în filme până la saţietate, în apariţii de toate calibrele dar fără a avea niciodată posibilitatea unei manifestări artistice plenare (pe măsura debutului ei teatral, din "Lolita"), beneficiază în sfârşit de şansa pe care o merita de atâta timp. Apropo de rolul din "Bucureşti-Berlin", îi comentam marea mobilitate fizionomică, amintind în chip surprinzător chiar şi de Giuletta Masina (cu care, altfel, nu seamănă nici de frică), dar aici am văzut-o pentru prima oară lucrând şi în profunzimea personajului. Matilda ei este, cum înşişi realizatorii spun, un personaj colţuros, neregulat şi imprevizibil - iar dacă actriţa reuşeşte să deseneze o asemenea personalitate prin unghiurile mereu ascuţite şi de o dinamică necontenită a trăsăturilor ei faciale, acesta nu e decât stratul cel mai vizibil, dincolo de care se simte construcţia solidă a autentice compoziţii de interior (la modul cel mai propriu: o fiică de cineaşti, crescută în cele mai rafinate cercuri, scoate te miri de unde tenebrele unei tinere decăzute de cea mai periferică speţă, pentru care singurul mod de existenţă e lupta sălbatică spre a supravieţui). Culmea, nu privirile pe sub sprânene, încruntăturile tăioase şi ieşirile dure sunt cele care şochează cel mai mult - ci tocmai unul dintre cele mai limpezi şi luminoase portrete: zâmbetul sfidător, cu o privire ca de laser, către Ioana Flora, în maşină. Momentul i-a ieşit la filmare, dintr-o improvizaţie - dar taie: taie brazdă, taie la ficaţi.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
30 martie, 2011, h. 15:30-17:46
Bucureşti, România

o panarama de film de fapt romani nu mai fac filme bune de la margelatu si bd incoa inafara ca au scos 2 filme pt noi astia mai pustani EU CAND VR SA FLUIER FLUIER si parca mia mai placut unu cu dragos bucur in rest praf as vrea sa vad si eu un film romanesc in gen actiune in gen dragoste tineret bla bla la noi frt aceasi actori de 2 lei ca si in filmu asta si atat pana mea

Interesant filmul asta, te tine in suspens asa incat stai sub impresia lui cateva zile. Si fabula nu e chiar una simpla. Nu l-as recomanda persoanelor foarte emotive deoarece lasa o urma grea pe suflet. Bravo regizorului!

Patru trofee la Festivalul de film de la Varșovia, dintre care: premiul special al juriului (pentru cel mai bun scenariu), premiul FIPRESCI pentru cel mai bun debut est-european, mentiunea specială a juriului pentru Ana Ularu.