Imediat dupa razboi nu era chirurgia estetica prea avansata, sa te faca de nerecunoscut.
Ghemot
pe 22 Noiembrie 2015 11:29
Cam asta caracterizează acest film. Nu că nemții ar excela la cinematografie, dar mie mi se pare destul de slăbuț.
Tim22
pe 30 Iulie 2015 17:22
Filmul asta nu mi-a placut deloc. Nu inteleg de ce are note asa mari.
Utube
pe 19 Iunie 2015 22:47
Filmul este o dramă a cărei acţiune are loc în Germnaia, după WWII şi are ca personaje principale un cuplu format dintr-o femeie evreică şi un bărbat neamţ care au fost despărţiţi de evenimentele nefericitei conflagraţii. Pelicula este inspirată de romanul „Return from Ashes” scris de Hubert Monteilhet care a mai fost ecranizat în anul 1965 în filmul cu acelaşi nume.
Scenariul este mult modificat faţă de romanul original şi faţă de prima ecranizare, fiind scoase unele personaje iar multe din evenimente fiind rescrise dar ideea filmului a păstrat ideea din carte. Totuşi, prin modificările aduse cărţii, scenaristul a făcut o greşeală flagrantă, referitoare la cuplul respectiv, greşeală care apare spre finalul filmului şi interpretată corect pune sub semnul întrebării întreaga încercare a soţului femeii din rolul principal.
Povestea din film este puţin credibilă pentru că este improbabil ca un soţ să nu-şi mai recunoască soţia chiar dacă aceasta şi-a schimbat fizionomia feţei, rămânând o multitudine de alte elemente de fizionomie după care poate fi recunoscută o persoană – ochi, mâini, corp, etc. Din punct de vedere al categoriei, povestea din film se încadrează în marea familie a poveştilor care au ca sursă de inspiraţie „Contele de Monte Cristo”, respectiv întoarcerea acasă şi răzbunarea celui pedepsit pe nedrept.
Acţiunea filmului se desfăşoară în mod „crescendo”, evenimentele se precipită spre final, acest mod de realizare crescând suspansul care atinge punctul culminant la finalul peliculei. Alegerea titlului filmului, „Phoenix” nu este explicată clar şi nici nu face referire explicită la sursa alegerii acestuia, acest nume fiind generat de două situaţii diferite, prima fiind numele restaurantului unde se reântâlnesc cei doi şi cealaltă fiind rezultată din însăşi acţiunea filmului, metaforic femeia renăscând din „cenuşă” asemenea păsării Phoenix.
Realizarea filmului este foarte bună, filmările, cu cadre înguste, surprinzând foarte bine expresiile feţelor personajelor. Decorurile se apropie de realitatea anilor de după război, când marea majoritatea a clădirilor erau ruine, datorită bombardamentelor. Nu sunt greşeli de continuitate ci numai o greşeală de logică – foarte mare, lipsa erorilor fiind evidentă, filmul desfăşurându-se în foarte puţine locaţii şi lipsind fazele de acţiune.
Interpretarea actriţei Nina Hoss ce o interpretează pe Nelly, femeia întoarsă din infern, este spectaculoasă, cu momente extraordinar de bune şi de credibile, transmiţând dincolo de ecran toate sentimentele pe care le trăieşte personajul interpretat de ea, tot zbuciumul interior, deznădejdea, iubirea şi neîncrederea care o macină pe cum află mai multe lucruri despre fostul ei soţ. Foarte reală pare şi în scenele în care, deşi i se spune că soţul ei a săvârşit o faptă oribilă, pe chipul ei se vede totuşi dorinţa reîntâlnirii cu Johnny, soţul ei, şi dorinţa de a reînnoda o iubire pierdută.
La fel de bună este şi interpretarea lui Johnny (Ronald Zehrfeld), soţul lui Nelly din film, reuşind să se armonizeze perfect cu interpretarea soţiei din film, cuplul creând acea stare de spirit şi de curiozitate care să ţină treaz interesul spectatorului. Şi personajele suport au interpretări bune, fiind foarte convingătoare şi completând foarte inspirat personajele din rolurile principale.
Finalul peliculei este foarte puternic, acesta fiind şi punctul culminant al filmului, spectaculos de bine realizat, interpretările actorilor fiind la apogeu, expresivitatea feţelor acestora fiind cutremunător de reale, întreaga scenă simbolizând uimirea, perplexitatea şi consternarea umană în faţa renaşterii din cenuşă a păsării Phoenix, fără nici o modestie această scenă de final intrând în categoria „master piece” – urilor.
Vizionare plăcută!
Kul
pe 09 Iunie 2015 22:43
Phoenix (2014)
- buna regie
- buna actrita, frumoasa femeie. cu tipul fac un cuplu bun de actori, la fel ca si in Barbara (2012)
- misto gaselnita de script, desi neverosimila - si-ar fi recunoascut sotia dupa voce, semne, miros etc. dar e de acceptat.
- misto aia cu "-si ce culoare avea sotia ta ochii? -ca ai tai. -adica? -albastrii" si muierea se strange covrig in pat de placere ca n-a uitat-o.
- actrita propriei vieti :) "Cateodata sunt geloasa pe mine", haha... nice.
- iar cadre cu bicicleta. regizorul asta are niste fetisuri misto :)
- beton atmosfera, desi usor trenant intre actori dar super ca lasa loc mult de desfasurare emotii
- scena de final cu pianul face tot filmul. scena din aia facuta parca sa explice un film. (misto si aia cu revenirea jucata deja inainte)
- si end cu oo, are curaj sa taie cadrul imediat dupa acea scena. doar cu explicatii din cadre si priviri. buuun. desi pt publicul larg... :)
- "Speak Low" e melodia
Misto dar sub Barbara, pe care tre' sa-l revad cu musai.
GabrielaSirbu
pe 08 Iunie 2015 13:39
Daca poti sa "reanvii"= INCORECT ", reinvii"=CORECT(evident ca titlul nu este ales la intamplare) dupa experienta+dezamagirea pe care le-a avut personajul Nelly si mai ales daca poti sa inchei cu trecutul fara niciun repros concret, inseamna ca esti pe calea iluminarii.
Un film obligatoriu de vazut, la cinema!
Jubilee
pe 21 Mai 2015 11:14
emotionant, frumos si bine jucat, un film de vazut
cosmin742000
pe 09 Mai 2015 12:54
Am vazut accest film foarte bun de peste o luna , el fiind produs in 2014 si nici acum nu s-au deblocat butoanele.Poate in 2050.........
wildinthecountry
pe 09 Mai 2015 11:42
Un film incredibil de bun german al regizorului Petzold, care s-a intrecut pe sine de la ultimul sau film Barbara , evocand aici perioada postnazista si cum se reflecta ea in vietile personajelor.
Filmul vorbeste in esenta despre vina si trauma aparute dupa razboi , dilema de a te intoarce sau nu in bratele omului care te-a tradat pentru a-si salva propria piele ,despre dificultatea de a fi in continuare omul care ai fost inainte de razboi,
Este o drama fantastica cu elemente noir (desi filmul nu este unul alb negru) si suspans a la Hitchock (in genul lui Vertigo).
Actrita Nina Hoss este incredibila in rolul Nelly Lenz, o cantareata evreica de jazz/cabaret, supravietuitoare a Holocaustului, ce tocmai a scapat dintr-un lagar de concentrare dar a suferit rani faciale extinse (in asa masura incat va suporta o operatie de reconstructie faciala schimbandu-si partial fizionomia fetei), in cautarea propriei identitati, a fostului sot , care a tradat-o si a turnat-o pe mana ofiterilor SS pentru a se salva pe sine,crezand-o moarta in prezent
Nina joaca atat de bine incat poti vedea intiparite pe fata ei toate emotiile posibile si i-as da premiul pentru interperetare la orice festival fara ezitare.In personajul sau poti vedea toate starile conflictuale care se bat in ea si faptul ca inca isi mai iubeste sotul ce a tradat-o dar si viata pe care o avea inainte .Ea il doreste atat de mult incat e dispusa sa il caute ...
Ronald Zehrfeld il joaca la marele fix pe Johnny,fostul sot tradator al lui Nelly, un pianist fara scrupule, rece, distant, superficial in cautarea averii femeii pe care o crede disparuta .Cand Nelly il gaseste,el nu isi recunoaste fosta sotie.....
Ce se va intampla in continuare ....este meritul regizorului.
Nu o sa intru in detalii mai multe pentru a nu da spoilere despre actiunea filmului.
Va spun doar atat...FINALUL peliculei (cand Nelly canta melodia Speak low) face cat toate filmele pe care le-am vazut in ultimul timp.
PS:Filmul va rula la TIFF anul acesta si poate fi vazut la categoria Supernova.
Pentru amatorii unui film bun de arta, nu il ratati !!!!
Scenariul este mult modificat faţă de romanul original şi faţă de prima ecranizare, fiind scoase unele personaje iar multe din evenimente fiind rescrise dar ideea filmului a păstrat ideea din carte. Totuşi, prin modificările aduse cărţii, scenaristul a făcut o greşeală flagrantă, referitoare la cuplul respectiv, greşeală care apare spre finalul filmului şi interpretată corect pune sub semnul întrebării întreaga încercare a soţului femeii din rolul principal.
Povestea din film este puţin credibilă pentru că este improbabil ca un soţ să nu-şi mai recunoască soţia chiar dacă aceasta şi-a schimbat fizionomia feţei, rămânând o multitudine de alte elemente de fizionomie după care poate fi recunoscută o persoană – ochi, mâini, corp, etc. Din punct de vedere al categoriei, povestea din film se încadrează în marea familie a poveştilor care au ca sursă de inspiraţie „Contele de Monte Cristo”, respectiv întoarcerea acasă şi răzbunarea celui pedepsit pe nedrept.
Acţiunea filmului se desfăşoară în mod „crescendo”, evenimentele se precipită spre final, acest mod de realizare crescând suspansul care atinge punctul culminant la finalul peliculei. Alegerea titlului filmului, „Phoenix” nu este explicată clar şi nici nu face referire explicită la sursa alegerii acestuia, acest nume fiind generat de două situaţii diferite, prima fiind numele restaurantului unde se reântâlnesc cei doi şi cealaltă fiind rezultată din însăşi acţiunea filmului, metaforic femeia renăscând din „cenuşă” asemenea păsării Phoenix.
Realizarea filmului este foarte bună, filmările, cu cadre înguste, surprinzând foarte bine expresiile feţelor personajelor. Decorurile se apropie de realitatea anilor de după război, când marea majoritatea a clădirilor erau ruine, datorită bombardamentelor. Nu sunt greşeli de continuitate ci numai o greşeală de logică – foarte mare, lipsa erorilor fiind evidentă, filmul desfăşurându-se în foarte puţine locaţii şi lipsind fazele de acţiune.
Interpretarea actriţei Nina Hoss ce o interpretează pe Nelly, femeia întoarsă din infern, este spectaculoasă, cu momente extraordinar de bune şi de credibile, transmiţând dincolo de ecran toate sentimentele pe care le trăieşte personajul interpretat de ea, tot zbuciumul interior, deznădejdea, iubirea şi neîncrederea care o macină pe cum află mai multe lucruri despre fostul ei soţ. Foarte reală pare şi în scenele în care, deşi i se spune că soţul ei a săvârşit o faptă oribilă, pe chipul ei se vede totuşi dorinţa reîntâlnirii cu Johnny, soţul ei, şi dorinţa de a reînnoda o iubire pierdută.
La fel de bună este şi interpretarea lui Johnny (Ronald Zehrfeld), soţul lui Nelly din film, reuşind să se armonizeze perfect cu interpretarea soţiei din film, cuplul creând acea stare de spirit şi de curiozitate care să ţină treaz interesul spectatorului. Şi personajele suport au interpretări bune, fiind foarte convingătoare şi completând foarte inspirat personajele din rolurile principale.
Finalul peliculei este foarte puternic, acesta fiind şi punctul culminant al filmului, spectaculos de bine realizat, interpretările actorilor fiind la apogeu, expresivitatea feţelor acestora fiind cutremunător de reale, întreaga scenă simbolizând uimirea, perplexitatea şi consternarea umană în faţa renaşterii din cenuşă a păsării Phoenix, fără nici o modestie această scenă de final intrând în categoria „master piece” – urilor.
Vizionare plăcută!
- buna regie
- buna actrita, frumoasa femeie. cu tipul fac un cuplu bun de actori, la fel ca si in Barbara (2012)
- misto gaselnita de script, desi neverosimila - si-ar fi recunoascut sotia dupa voce, semne, miros etc. dar e de acceptat.
- misto aia cu "-si ce culoare avea sotia ta ochii? -ca ai tai. -adica? -albastrii" si muierea se strange covrig in pat de placere ca n-a uitat-o.
- actrita propriei vieti :) "Cateodata sunt geloasa pe mine", haha... nice.
- iar cadre cu bicicleta. regizorul asta are niste fetisuri misto :)
- beton atmosfera, desi usor trenant intre actori dar super ca lasa loc mult de desfasurare emotii
- scena de final cu pianul face tot filmul. scena din aia facuta parca sa explice un film. (misto si aia cu revenirea jucata deja inainte)
- si end cu oo, are curaj sa taie cadrul imediat dupa acea scena. doar cu explicatii din cadre si priviri. buuun. desi pt publicul larg... :)
- "Speak Low" e melodia
Misto dar sub Barbara, pe care tre' sa-l revad cu musai.
Un film obligatoriu de vazut, la cinema!
Filmul vorbeste in esenta despre vina si trauma aparute dupa razboi , dilema de a te intoarce sau nu in bratele omului care te-a tradat pentru a-si salva propria piele ,despre dificultatea de a fi in continuare omul care ai fost inainte de razboi,
Este o drama fantastica cu elemente noir (desi filmul nu este unul alb negru) si suspans a la Hitchock (in genul lui Vertigo).
Actrita Nina Hoss este incredibila in rolul Nelly Lenz, o cantareata evreica de jazz/cabaret, supravietuitoare a Holocaustului, ce tocmai a scapat dintr-un lagar de concentrare dar a suferit rani faciale extinse (in asa masura incat va suporta o operatie de reconstructie faciala schimbandu-si partial fizionomia fetei), in cautarea propriei identitati, a fostului sot , care a tradat-o si a turnat-o pe mana ofiterilor SS pentru a se salva pe sine,crezand-o moarta in prezent
Nina joaca atat de bine incat poti vedea intiparite pe fata ei toate emotiile posibile si i-as da premiul pentru interperetare la orice festival fara ezitare.In personajul sau poti vedea toate starile conflictuale care se bat in ea si faptul ca inca isi mai iubeste sotul ce a tradat-o dar si viata pe care o avea inainte .Ea il doreste atat de mult incat e dispusa sa il caute ...
Ronald Zehrfeld il joaca la marele fix pe Johnny,fostul sot tradator al lui Nelly, un pianist fara scrupule, rece, distant, superficial in cautarea averii femeii pe care o crede disparuta .Cand Nelly il gaseste,el nu isi recunoaste fosta sotie.....
Ce se va intampla in continuare ....este meritul regizorului.
Nu o sa intru in detalii mai multe pentru a nu da spoilere despre actiunea filmului.
Va spun doar atat...FINALUL peliculei (cand Nelly canta melodia Speak low) face cat toate filmele pe care le-am vazut in ultimul timp.
PS:Filmul va rula la TIFF anul acesta si poate fi vazut la categoria Supernova.
Pentru amatorii unui film bun de arta, nu il ratati !!!!