Părerea criticului
Un plan-secvenţă de 23 de minute şi o interpretare imposibil de ignorat a britanicei Vanessa Kirby, iată două dintre plusurile lui Frânturi de femeie/Pieces of a Woman, film lansat pe Netflix chiar astăzi. Kirby şi Shia LaBeouf îi interpretează pe Martha şi Sean, doi soţi care aşteaptă un copil, doar că decizia de a naşte acasă, cu ajutorul unei moaşe, îi va împinge spre o traumă şi un proces ce va isca vâlvă.
Deşi cariera ei este mult mai bogată, mulţi o ştim pe Vanessa Kirby datorită rolului prinţesei Margaret din The Crown, care i-a deschis multe porţi (inclusiv în blockbustere de acţiune precum Mission: Impossible - Fallout şi Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw), pregătind-o şi pentru drama maghiarului Kornél Mundruczó. Dacă în The Crown actriţa o interpreta pe sora reginei, un personaj care îşi vede şansele la fericire diminuate zi după zi din cauza poziţiei sale publice, în Frânturi de femeie totul se petrece mult mai abrupt: pierderea copilului, la câteva secunde de la naştere, creează un vid crunt în jurul eroinei şi o frânge în bucăţi.
Nu poţi avea decât cuvinte de laudă pentru planul-secvenţă de 23 de minute în trei personaje impecabil construit de la momentul când Martha are primele contracţii lângă aragazul din bucătărie, cu soţul Sean (LaBeouf) făcând toate eforturile ca ea să aibă un travaliu cât mai confortabil şi moaşa Eva (Molly Parker) sosind în grabă pentru a asista la naştere.
Este fără nici cea mai mică îndoială una dintre cele mai puternice secvenţe văzute la cinema în 2020 (filmul s-a lansat în competiţia festivalului de la Veneţia, aducându-i lui Kirby trofeul de interpretare), doar că ce urmează nici măcar nu se apropie de intensitatea acestei secvenţe, iar asta frustrează spectatorul, forţându-l să realizeze că mai tot ce vede pe ecran a mai văzut şi în alte filme.
Un mare atu al lui Frânturi de femeie este imaginea extrem de fluidă a lui Benjamin Loeb, care practic ne forţează mai întâi să respirăm alături de personaje în secvenţa sus-amintită, retrăgându-se apoi pentru ca noi, spectatorii, să vedem de la distanţă dezastrul lăsat în vieţile lor de tragedie. Şi ce dezastru rămâne în urmă... Frânturi de femeie devine astfel o radiografie a traumei, a speranţelor distruse, a fiecărui contact social care se transformă, inevitabil, într-o reamintire a pierderii. Nu putem decât să ne imaginăm cum am fi făcut noi faţă unei asemenea tragedii şi să ne întrebăm ce mai poate face Martha după ce se alege praful de identitatea ei atent construită de mamă, soţie şi femeie de carieră...
Frânturi de femeie este fără îndoială un film dificil şi chiar ne întrebăm câţi spectatori îl vor vedea până la sfârşit, chiar şi cu iureşul de analize de la Hollywood care îl văd nominalizat la mai multe categorii ale premiilor Oscar, inclusiv pentru regia lui Mundruczó şi rolul secundar al extraordinarei Ellen Burtyn, aici în rolul mamei eroinei. Cu tot dramatismul poveştii şi intepretările excelente, totul este atât de bine dozat încât Frânturi de femeie aduce mai degrabă cu o capcană emoţională: ai vrea să pici în ea, dar ştii ce te aşteaptă dacă o faci, aşa că te ţii la distanţă...
Deşi cariera ei este mult mai bogată, mulţi o ştim pe Vanessa Kirby datorită rolului prinţesei Margaret din The Crown, care i-a deschis multe porţi (inclusiv în blockbustere de acţiune precum Mission: Impossible - Fallout şi Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw), pregătind-o şi pentru drama maghiarului Kornél Mundruczó. Dacă în The Crown actriţa o interpreta pe sora reginei, un personaj care îşi vede şansele la fericire diminuate zi după zi din cauza poziţiei sale publice, în Frânturi de femeie totul se petrece mult mai abrupt: pierderea copilului, la câteva secunde de la naştere, creează un vid crunt în jurul eroinei şi o frânge în bucăţi.
Nu poţi avea decât cuvinte de laudă pentru planul-secvenţă de 23 de minute în trei personaje impecabil construit de la momentul când Martha are primele contracţii lângă aragazul din bucătărie, cu soţul Sean (LaBeouf) făcând toate eforturile ca ea să aibă un travaliu cât mai confortabil şi moaşa Eva (Molly Parker) sosind în grabă pentru a asista la naştere.
Este fără nici cea mai mică îndoială una dintre cele mai puternice secvenţe văzute la cinema în 2020 (filmul s-a lansat în competiţia festivalului de la Veneţia, aducându-i lui Kirby trofeul de interpretare), doar că ce urmează nici măcar nu se apropie de intensitatea acestei secvenţe, iar asta frustrează spectatorul, forţându-l să realizeze că mai tot ce vede pe ecran a mai văzut şi în alte filme.
Un mare atu al lui Frânturi de femeie este imaginea extrem de fluidă a lui Benjamin Loeb, care practic ne forţează mai întâi să respirăm alături de personaje în secvenţa sus-amintită, retrăgându-se apoi pentru ca noi, spectatorii, să vedem de la distanţă dezastrul lăsat în vieţile lor de tragedie. Şi ce dezastru rămâne în urmă... Frânturi de femeie devine astfel o radiografie a traumei, a speranţelor distruse, a fiecărui contact social care se transformă, inevitabil, într-o reamintire a pierderii. Nu putem decât să ne imaginăm cum am fi făcut noi faţă unei asemenea tragedii şi să ne întrebăm ce mai poate face Martha după ce se alege praful de identitatea ei atent construită de mamă, soţie şi femeie de carieră...
Frânturi de femeie este fără îndoială un film dificil şi chiar ne întrebăm câţi spectatori îl vor vedea până la sfârşit, chiar şi cu iureşul de analize de la Hollywood care îl văd nominalizat la mai multe categorii ale premiilor Oscar, inclusiv pentru regia lui Mundruczó şi rolul secundar al extraordinarei Ellen Burtyn, aici în rolul mamei eroinei. Cu tot dramatismul poveştii şi intepretările excelente, totul este atât de bine dozat încât Frânturi de femeie aduce mai degrabă cu o capcană emoţională: ai vrea să pici în ea, dar ştii ce te aşteaptă dacă o faci, aşa că te ţii la distanţă...
