Părerea criticului
E întotdeauna o plăcere să o revezi pe Elisabeth Shue, iar faptul că Piranha 3D o accesorizează pe frumoasa de 46 de ani (deşi nu i-ai da o secundă peste 35) cu valuri de sânge chiar nu strică deloc. Blondele arată bine în roşu, nu-i aşa?
Printre atâţia dinţi, Piranha 3D este o distracţie ultra-exagerată, în care un cârd de americani doritori să se bălăcească în vacanţa de primăvară se lasă hăcuiţi cu voluptate de un banc de piranha preistorici, eliberaţi de un cutremur din străfundurile pământului. Sânge cât cuprinde, trupuri eviscerate, franjuri de carne şi ţipete asurzitoare vor domina ecranul timp de zeci de minute, asta după ce Alexandre Aja filmează cu aceeaşi voluptate sâni, posterioare şi pătrăţele, un motiv în plus pentru CNC să-i dea acestei "aroganţe" ratingul de interzis minorilor.
După o primă secvenţă (un omagiu evident la Jaws, de la care Piranha se inspiră şi pentru poster) în care Richard Dreyfuss scapă (printre altele) o sticlă de bere în adâncul lacului Victoria, trecem la haosul provocat de vacanţa de primăvară în jurul imensei întinderi de apă: mii de liceeni din oraşele din jur se îngrămădesc în bărci şi pe platforme improvizate în căutare de dezmăţ, în muzică asurzitoare şi valuri de băutură. De ei trebuie să aibă grijă Julie Forester (Shue), şeriful micii localităţi, care mai are pe cap şi trei copii, cel mare, Jake, şi el foarte doritor să se bucure de atmosfera incendiară de pe lac. Este deja evident: miile de suflete din jur au programată o întâlnire cu înfometaţii piranha.
Dacă Jaws te ţinea (şi încă te mai ţine) în mreje cu tensiunea sa insuportabilă, fragmentarea pericolului şi (la propriu ŞI figurat) a victimelor nu face decât să dilueze suspansul. Problema lui Aja nu e că n-a gândit bine succesiunea de şocuri, ci că acestea sunt prea dese şi prea asemănătoare, iar personajele prea numeroase, astfel încât nu prea-ţi pasă cine moare şi cine supravieţuieşte. Sărmanii tineri mor care mai de care mai neverosimil, poliţiştii pescuind din lac bucăţi de victime încă vii (o fată e cărată pe mal şi se rupe practic în două, asta ca să ştii cam la ce să te aştepţi), iar supravieţuitori zvâcnesc pe pământ sau în bărci cu oasele dezgolite de carne, membre lipsă şi aşa mai departe.
Deci cuvântul de ordine este "măcel", doar că acesta vine la pachet cu "neverosimil", iar abundenţa de sânge, o dată duse primele găleţi de lichid roşu, nu prea mai are efect. Elisabeth Shue ridică puţin miza cu interpretarea eficientei Julie, iar faptul că propriii ei copii vor ajunge la un moment dat în pericol adaugă şi el ceva suspans, dar per total filmul lui Aja este doar pentru cei care vor să-şi clătească ochii cu fete frumoase şi să tresară câte un pic la fiecare câteva minute.
Printre atâţia dinţi, Piranha 3D este o distracţie ultra-exagerată, în care un cârd de americani doritori să se bălăcească în vacanţa de primăvară se lasă hăcuiţi cu voluptate de un banc de piranha preistorici, eliberaţi de un cutremur din străfundurile pământului. Sânge cât cuprinde, trupuri eviscerate, franjuri de carne şi ţipete asurzitoare vor domina ecranul timp de zeci de minute, asta după ce Alexandre Aja filmează cu aceeaşi voluptate sâni, posterioare şi pătrăţele, un motiv în plus pentru CNC să-i dea acestei "aroganţe" ratingul de interzis minorilor.
După o primă secvenţă (un omagiu evident la Jaws, de la care Piranha se inspiră şi pentru poster) în care Richard Dreyfuss scapă (printre altele) o sticlă de bere în adâncul lacului Victoria, trecem la haosul provocat de vacanţa de primăvară în jurul imensei întinderi de apă: mii de liceeni din oraşele din jur se îngrămădesc în bărci şi pe platforme improvizate în căutare de dezmăţ, în muzică asurzitoare şi valuri de băutură. De ei trebuie să aibă grijă Julie Forester (Shue), şeriful micii localităţi, care mai are pe cap şi trei copii, cel mare, Jake, şi el foarte doritor să se bucure de atmosfera incendiară de pe lac. Este deja evident: miile de suflete din jur au programată o întâlnire cu înfometaţii piranha.
Dacă Jaws te ţinea (şi încă te mai ţine) în mreje cu tensiunea sa insuportabilă, fragmentarea pericolului şi (la propriu ŞI figurat) a victimelor nu face decât să dilueze suspansul. Problema lui Aja nu e că n-a gândit bine succesiunea de şocuri, ci că acestea sunt prea dese şi prea asemănătoare, iar personajele prea numeroase, astfel încât nu prea-ţi pasă cine moare şi cine supravieţuieşte. Sărmanii tineri mor care mai de care mai neverosimil, poliţiştii pescuind din lac bucăţi de victime încă vii (o fată e cărată pe mal şi se rupe practic în două, asta ca să ştii cam la ce să te aştepţi), iar supravieţuitori zvâcnesc pe pământ sau în bărci cu oasele dezgolite de carne, membre lipsă şi aşa mai departe.
Deci cuvântul de ordine este "măcel", doar că acesta vine la pachet cu "neverosimil", iar abundenţa de sânge, o dată duse primele găleţi de lichid roşu, nu prea mai are efect. Elisabeth Shue ridică puţin miza cu interpretarea eficientei Julie, iar faptul că propriii ei copii vor ajunge la un moment dat în pericol adaugă şi el ceva suspans, dar per total filmul lui Aja este doar pentru cei care vor să-şi clătească ochii cu fete frumoase şi să tresară câte un pic la fiecare câteva minute.
