Părerea criticului
Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi îşi joacă toate cărţile pe impresia pe care ne-o va lăsa Barbă-Neagră, cel mai crud dintre piraţi, şi pe corabia sa - "Queen Anne's Revenge", pe femeia-pirat Angelica, fiica acestuia, la fel de şireată pe cât e Jack Sparrow, dar mai periculoasă de vreme ce este o prezenţă atât de seducătoare, şi pe armata de sirene, principalul obstacol în calea găsirii Fântânii Tinereţii. Căpitanul Jack Sparrow este pus în şi mai multe situaţii-limită decât de obicei, dovedeşte şi mai multă ingeniozitate în scăparea de necazuri decât în primele trei filme, se mişcă mai mult şi mai graţios, fiecare evadare a lui făcându-se cu măiestria unui acrobat.

Barbă-Neagră are fitile împletite în barbă, are puteri supranaturale, prezenţa lui fumigenă făcându-l aproape la fel de înspăimântător precum Davey Jones, stăpânul adâncurilor oceanului şi Căpitanul corabiei-fantomă Olandezul Zburător din primele două filme ale seriei; iar corabia lui Barbă-Neagră, "Queen Anne's Revenge", construită din oasele victimelor, pare o zămislire a iadului. Va rămâne antologică imaginea ca un tablou renascentist a tuturor piraţilor de pe Queen Anne's Revenge răstigniţi de catargele corăbiei, prin puterea lui Barbă-Neagră, cadru care are ceva din cruzimea şi aglomerarea întâlnită în picturile lui Hieronymus Bosch. Scenariştii au pus şi vreo trei zombi să biciuiască piraţii de pe corabia lui Barbă-Neagră, doar aşa - ca să-i mai ţină în frâu şi să le dea imboldul necesar pentru efectuarea sarcinilor pe punte.

Angelica, jucată de Penelope Cruz, a fost gândită ca un Jack Sparrow feminin, neînfricată comandantă (adjunct, după Barbă-Neagră) de vas, dar prezenţa ei reuşeşte să fie doar foarte sexy. Am simţit nevoia să găsesc în personajul Angelica măcar jumătate din forţa pe care o degaja pe ecran o Sigourney Weaver, de exemplu. Sarcina actriţei se întrevede abia la sfârşitul filmului, când în lipsa corsetului bluza albă ascunde cu greu primele luni de sarcină.

Mă rog, asta ne înduioşează, mai ales că există o replică despre un copil la final. Nu spunem mai mult şi... nu e ce credeţi. Armata de sirene ar trebui să fie o alternativă şi mai înfricoşătoare decât erau în filmele anterioare Kraken-ul sau Calypso dezlănţuită, şi asta pentru că de fiecare dată aşteptăm şi mai mult, lucruri şi mai spectaculoase. Dar sirenele, în afară de faptul că sunt ucigător de frumoase şi că au colţi, nu reuşesc să facă ce puteau peştii pirania de exemplu, în oricare film care i-a avut ca "eroi". Mă rog, îi lasă pe oamenii lui Barbossa (aflaţi şi ei pe urmele Fântânii Tinereţii) fără corabie, într-un mod cât se poate de spectaculos, ceea ce le mai "salvează" reputaţia; mai mult, nu dezvăluim.

Judi Dench: "Asta a fost tot?"
Prima parte a filmului se desfăşoară în Anglia. Vechiul Colegiu Regal Naval din Greenwich, cu colecţia extraordinară de clădiri istorice datând de la sfârşitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea, au găzduit nu mai puţin de trei săptămâni de filmări. Iar la scena urmăririi cu caleaşca, în care o vedem pentru câte zeci de secunde pe Judi Dench, a fost utilizat un şir lung de clădiri din acest colegiu, incluzând exterioarele capelelor Sf. Petru şi Sf. Paul, Grand Square, Queen Mary Court şi clădiri în care funcţionează şi acum Universitatea din Greenwich şi Colegiul de Muzică Trinity. Dench are o apariţie scurtă, iar personajul ei replică "Asta a fost tot?", după ce Sparrow flirtează cu ea, apoi se face nevăzut. La fel ne-am spus şi noi în gând, dornici ca legendara actriţă să stea mai mult pe ecran.