Filmele lui Jacques Tati au creat școală. Multe din situațiile comice, satira evidentă din filmele lui se regăsesc în sketch-urile de mai târziu ale lui Loriot sau în filme cu Louis deFunés și mulți alții...
alali
pe 18 Februarie 2017 04:06
Jacques Tati este cineast francez recunoscut pentru meticulozitatea cu care isi pregateste absolut toate scenele ce ii alcatuiesc filmele, detaliile si inlantuirile de actiuni fiind extrem de bine elaborate si interconectate. Playtime, reprezinta o chintesenta de astfel de exprimare a acestui geniu unicat in toata cinematografia.
Pe langa analiza acida ce motiveaza practic aparitia acestei creatii, important de identificat este maniera atat de proprie prin care Tati isi imagineaza si isi expune viziunea asupra modului de redare a mesajului critic. Cadrele in care domneste un haos ordonat, simetria intalnita pretutindeni tradand o mare cantitate de atentie ce s-a cheltuit pentru a fi realizata toata aceasta recuzita ce satureaza imaginea in permanenta, se umplu de o multime de figuranti care si ei, desi par dezordonati, la o analiza atenta observi totusi ca formeaza o retea extrem de atent tesuta, aidoma decorului , si ca toata aceasta agitatie fals aleatoare duce catre un scop greu de anticipat.
TURNarea filmului pe platoul BABEL, locatie construita special pentru acest proiect, l-a ruinat pe marele regizor. Constient de importanta unui astfel de proiect si stiind ca ceea ce are de zis prin imagine merita orice sacrificiu, incapatanatul Tati si-a cheltuit toata agoniseala de-o viata doar pentru a produce ceea ce s-a dovedit a fi, una din marile capodopere ale celei de a 7-a arte. Din pacate pentru el, recunostinta a venit destul de tarziu, lucru ce a facut ca prodigiosul regizor sa nu isi mai poata duce la indeplinire nici un alt proiect din cele pe care le avea planificate. (interviul in care Tati face o pauza dureroasa atunci cand este intrebat despre planurile sale, iti sfasie inima; un asemenea artist inlacrimat ... uf! ... e prea mult - https://www.youtube.com/watch?v=yV5CdseAZ3M)
Comedia Playtime este unica ca si creatie. Folosind doar umorul de situatie, te-ai fi astfeptat ca sa regasesti macar o parte din gagurile ilustrilor predecesori in ale amuzamentului, mai ales al celui mut. Dar nimic nu e obisnuit in arta lui Tati. Situatiile comice sunt create dupa o reteta unicat si cu mult studiu si migala. Sunetele au si ele o importanta uriasa in a obtine efectul ridicolului. Pare un film mut, macar prin prisma lipsei unei idei coerente ce s-ar putea desprinde din franturile de dialog, dar nu e deloc asa, pentru ca avem efectele sonore ce la Tati sunt extrem de importante, ele amplificand situatia si dinamitand o imprejurare anume.
Spuneam la inceput ca filmul are un caracter critic. Acest lucru se datoreaza unei capacitati de analiza arhitecturala cum nimeni nu banuia ca regizorul francez ar fi capabil. Ridiculizand noul curent modernist in care se construieste pretutindeni si care este doar bazat pe aspect, un fel de vitrina prin care opulenta si actualitatea se etaleaza publicului, filmul atrage atentia asupra pierderii unicitatii si farmecului unor locuri unice in lume. Din pacate, aceasta aliniere la tendinte, uniformizeaza marile capitale europene si ajungem sa avem aeropoarte identice la Roma si Paris, stalpi de iluminat similari la New York si Paris sau strazi similare la Hambur si ... Paris; ati ghicit. La fel de vehement este criticata si viteza pe care societatea avida dupa "stil si clasa" o impune acestor schimbari nenaturale si fortate.
Personajul principal, avatarul lui Tati, mr. Hulot, ne ajuta sa intelegem tot acest ridicol si toata aceasta frivolitate a unei societati de consum ce vaneaza doar noul, shic-ul si tot ce e de moment la moda. Un ursuz prin definitie, sobrul domn Hulot are in permanenta parte de situatii hilare. Clasicul din el nu se integreaza in tot acest modernism al parvenitilor. Naturaletea prin care umorul se intampla sau aranjamentul extrem de elaborat care duce la aceste situatii, denota amprenta regizorala inconfundabila. Superbe sunt si acele priviri in reflexie, un joc al dublurilor personajelor din prim-plan. Utilizarea sticlei pentru a ilustra o lume paralela si mai ales folosirea acestor miraje in constructia scenelor au oferit momente savuroase.
Concluzie: Un grandios spectacol al absurdului, o insiruire inepuizabila de situatii comico-satirice originale si o constructie a cadrelor cum doar in cele mai bine bugetate epopei poti vedea, toate astea fac din acest film experiment singular, un pilon de referinta a tuturor studiilor din toate scolile de film ce se respecta. Tati s-a jucat de-a dreptul cu si prin personajul principal, iar umorul pe care l-a creat este atat de fin si cult incat chiar existenta lui pare in unele momente indoielnica. Nota 10,00 pentru aceasta minunata constructie, un testament al marelui cineast lasat unei posteritati ce mai ca imi vine sa spun ca nu il merita ....
cosmin_kedii
pe 26 Septembrie 2013 11:54
Jacques Tati este cu adevărat în partea de sus a artei sale ca actor și regizor
stalex
pe 23 Iunie 2013 23:38
Parte distopie, parte traznaie simpatica, filmul este, in tot cazul, foarte bine realizat si foarte amuzant.
Pe langa analiza acida ce motiveaza practic aparitia acestei creatii, important de identificat este maniera atat de proprie prin care Tati isi imagineaza si isi expune viziunea asupra modului de redare a mesajului critic. Cadrele in care domneste un haos ordonat, simetria intalnita pretutindeni tradand o mare cantitate de atentie ce s-a cheltuit pentru a fi realizata toata aceasta recuzita ce satureaza imaginea in permanenta, se umplu de o multime de figuranti care si ei, desi par dezordonati, la o analiza atenta observi totusi ca formeaza o retea extrem de atent tesuta, aidoma decorului , si ca toata aceasta agitatie fals aleatoare duce catre un scop greu de anticipat.
TURNarea filmului pe platoul BABEL, locatie construita special pentru acest proiect, l-a ruinat pe marele regizor. Constient de importanta unui astfel de proiect si stiind ca ceea ce are de zis prin imagine merita orice sacrificiu, incapatanatul Tati si-a cheltuit toata agoniseala de-o viata doar pentru a produce ceea ce s-a dovedit a fi, una din marile capodopere ale celei de a 7-a arte. Din pacate pentru el, recunostinta a venit destul de tarziu, lucru ce a facut ca prodigiosul regizor sa nu isi mai poata duce la indeplinire nici un alt proiect din cele pe care le avea planificate. (interviul in care Tati face o pauza dureroasa atunci cand este intrebat despre planurile sale, iti sfasie inima; un asemenea artist inlacrimat ... uf! ... e prea mult - https://www.youtube.com/watch?v=yV5CdseAZ3M)
Comedia Playtime este unica ca si creatie. Folosind doar umorul de situatie, te-ai fi astfeptat ca sa regasesti macar o parte din gagurile ilustrilor predecesori in ale amuzamentului, mai ales al celui mut. Dar nimic nu e obisnuit in arta lui Tati. Situatiile comice sunt create dupa o reteta unicat si cu mult studiu si migala. Sunetele au si ele o importanta uriasa in a obtine efectul ridicolului. Pare un film mut, macar prin prisma lipsei unei idei coerente ce s-ar putea desprinde din franturile de dialog, dar nu e deloc asa, pentru ca avem efectele sonore ce la Tati sunt extrem de importante, ele amplificand situatia si dinamitand o imprejurare anume.
Spuneam la inceput ca filmul are un caracter critic. Acest lucru se datoreaza unei capacitati de analiza arhitecturala cum nimeni nu banuia ca regizorul francez ar fi capabil. Ridiculizand noul curent modernist in care se construieste pretutindeni si care este doar bazat pe aspect, un fel de vitrina prin care opulenta si actualitatea se etaleaza publicului, filmul atrage atentia asupra pierderii unicitatii si farmecului unor locuri unice in lume. Din pacate, aceasta aliniere la tendinte, uniformizeaza marile capitale europene si ajungem sa avem aeropoarte identice la Roma si Paris, stalpi de iluminat similari la New York si Paris sau strazi similare la Hambur si ... Paris; ati ghicit. La fel de vehement este criticata si viteza pe care societatea avida dupa "stil si clasa" o impune acestor schimbari nenaturale si fortate.
Personajul principal, avatarul lui Tati, mr. Hulot, ne ajuta sa intelegem tot acest ridicol si toata aceasta frivolitate a unei societati de consum ce vaneaza doar noul, shic-ul si tot ce e de moment la moda. Un ursuz prin definitie, sobrul domn Hulot are in permanenta parte de situatii hilare. Clasicul din el nu se integreaza in tot acest modernism al parvenitilor. Naturaletea prin care umorul se intampla sau aranjamentul extrem de elaborat care duce la aceste situatii, denota amprenta regizorala inconfundabila. Superbe sunt si acele priviri in reflexie, un joc al dublurilor personajelor din prim-plan. Utilizarea sticlei pentru a ilustra o lume paralela si mai ales folosirea acestor miraje in constructia scenelor au oferit momente savuroase.
Concluzie: Un grandios spectacol al absurdului, o insiruire inepuizabila de situatii comico-satirice originale si o constructie a cadrelor cum doar in cele mai bine bugetate epopei poti vedea, toate astea fac din acest film experiment singular, un pilon de referinta a tuturor studiilor din toate scolile de film ce se respecta. Tati s-a jucat de-a dreptul cu si prin personajul principal, iar umorul pe care l-a creat este atat de fin si cult incat chiar existenta lui pare in unele momente indoielnica. Nota 10,00 pentru aceasta minunata constructie, un testament al marelui cineast lasat unei posteritati ce mai ca imi vine sa spun ca nu il merita ....