Pocketful of Miracles (1961)

O superbitate de film realizat după toate canoanele celei de a VII – a arte, care te ţine lipit de scaun toate cele 136 de minute. Umor de cea mai bună calitate, în contrast cu hăhăiala groasă care începe să ţină locul umorului, din păcate din ce mai des în filmele mai recente. Scenariu complex , dar făra divagaţii inutile sau complicaţii redundante pentru poveste, spumos ca o şampanie proaspăt turnată în pahar. Un acting strălucit: Peter Falk – genial în rol (pur şi simplu de un umor demenţial cu replicile lui), Glenn Ford face un rol care-i vine mănuşă, frumoasa Hope Lange – perfectă în rol şi ea, Thomas Mitchell – sarea şi piperul filmului dar nu numai. Toţi ceilalţi actori se vede că pun suflet şi dau tot ce pot spre deosebire de filmele de comedie actuale, unde parcă iau totul în joacă. Face bine şi asta (de exemplu în filme ca Mamma mia) dar acolo unde este nevoie de dedicaţie pentru rol… această manieră dă o notă de superficialitate, sau mai rău chiar de „luare-n balon” a cinefilului. Iar cireaşa de pe tort este desigur Bette Davis – o adevărată regină a acting-ului, unul din puţinii şi adevăraţii monştrii sacri ai cinematografiei, în faţa cărora chiar dacă mi-aş scoate pălăria şi de 100 de ori şi tot n-aş putea să arăt decât o mică parte a aprecierii şi respectului pe care li-l port. Iar pentru a-mi justifica aprecierea de mai sus, nu-i nevoie să rememorăm sau să revedem decat câteva zeci de secunde din film. În scena în care încep să apară invitaţii la recepţie, vedem o întreagă poveste spusă, numai prin acting şi mimică, fără nici un cuvânt, în care ni se transmite: Durerea unei femei care era pe cale să piardă cel mai imporatnt lucru din viaţă (fericirea şi dragostea fiicei ei); Speranţa înnecatului care se agaţă de un fir de pai când aude invitaţii sosind; Confuzia când vede cine sunt invitaţii; Stupoare apoi jenă trecătoare urmată de mobilizare atunci când este salutată de primar; Mimica celui pus într-o situaţie neaşteptată şi încercarea de a-şi găsi cuvintele atunci când este salutată se soţia primarului; Din nou stupoare, urmată de un colaps aproape de leşin contracarat printr-o mobilizare exemplară atunci când este salutată de guvernator. Şi acestea, pe lângă faptul că ne sunt transmise într-un timp mai scurt decât v-a luat dumneavoastră citirea descrierii lor, mai sunt completate de o mare varietate de nuanţe subtile, imposibil (pentru mine cel puţin) de descris fără a mă întinde pe pagini întregi. Şi ca o paranteză, ce spuneţi… putem spera să vedem în timpul vieţii lor pe unele din cei mai populari actori/actrite ai noului val (nu dau nume pentru a nu starni dihonie intre cinefili) făcând un astfel de rol? Eu nu cred… nici matusalem n-a trăit chiar atât de mult. Şi acum, dacă revenim la filmul nostru, mai putem spune că este un film făcut „ca la carte” şi spun asta deoarece, conform unui manual de cinematografie structura unui scenariu ar trebui să arate cam aşa:
1) Pregătirea – starea iniţială (prezentarea eroilor şi a cadrului poveştii)
2) Întrebarea principală (tema fimului)
3) Noua oportunitate
4) Alegerea drumului
5) Punctul de răscruce/Schimbarea planurilor (funcţie de caz)
6) Progresul
7) Punctul de unde nu mai există întoarcere
8) Complicaţii şi provocări şi mai mari
9) Toate speranţele sunt pierdute/Piedica majoră/Marea deprimare (funcţie de caz) 10) Încercarea finală
11) Punctul culminant
12) Deznodămantul
13) Sfârşitul
Cinefilii care au văzut filmul, vor observa că toate elementele de mai sus pot fi identificate în film. Este adevărat că mai există o regulă în cinematografie care spune: „Orice regulă poate fi încălcată atâta timp cât ştii de ce o încalci şi ce rezultat vrei să obţii”. Din păcate, în disperare după „originalitate” cu orice preţ, tot mai mulţi scenarişti se abat de la aceste reguli la nimereală, poate-poate o ieşi ceva, fără să ştie dacă vor obţine ce vor, şi de multe ori fără să ştie ce vor să obţină.
Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac!

...in lumea pungasilor pot fi cine vrei tu: un conte, un prosper om de afaceri, un consul, un diplomat...pentru a putea participa la sarada pusa in scena de "sefa" hotilor de buzunare de pe Broadway...

O comedie simpatica dar am vazut altele mai bune.Bette Davis e destinata rolurilor dramatice.

O poveste fascinantă, cu actori mari, mai multe roluri excelente , entuziasm, optimism și un umor omniprezent. Seturi si costume uimitoare. Nu ratați

un film minunat , o poveste sau un basm , neaparat de vazut , veti fi incintati daca va plac povestile :) rolul zinei cea buna este un gangster

Frank Capra a reusit aici ceva mult mai mult decat un film , un adevarat basm transpus in pelicula ! O productie atat de fascinanta , care la inceput te ia prin surprindere de combinatia originala , ce crezi ca nu ar merge ( mafia , norocul si povestea fermecata ) , insa regizorul a demonstrat ca poate face orice , reusind sa transpuna atat de multe neasteptate cu umorul de situatie , unul atat de ridicat incat pe mai tot parcursul peliculei te amuzi de intamplari ! merge urmarit cu incredere , deoarece este un clasic extraordinar .

Mi-a placut foarte mult acest film, inca mai caut sa gasesc un film slabut de Frank Capra, pana acum nu am gasit, Recomand calduros !