Poor Things (2024)

Un film excelent, Willem Dafoe magnific ca si Emma Stone. Recomand!

Un film care, fie îţi place (negândindu-te musai la o capodoperă), fie nu-l suporţi.
Ideea filmului este interesantă, Emma Stone îşi joacă foarte bine rolul; desigur şi William Dafoe şi Mark Ruffalo.
Deşi nu au nici în clin, nici în mânecă, filmul m-a dus cu gândul (superficial vorbind) spre "The Grand Budapest Hotel".

Era clar ca nu o sa prinda la publicul roman din pacate. Mie unul mi-a placut... Vulgar, Poetic, cu mult substrat... Greu de digerat... Recomand Romina, VTM, sau Miami Bici pentru publicul roman...

Omul inocent devorat de o societate perversă si alte bla bla-uri care-s de fapt doar o intrigă a unui film porno cu Emma Stone cu decoruri foarte colorate și obsesia regizorului pentru unghiuri extrem de largi, fisheye chiar.

P.S.: femeia e liberă să facă ce vrea și cu câți vrea (cam cum sunt feministele astea moderne care-și câștigă existența pe Onlyfans - da' ele-s "libere"), ca apoi să se întoarcă acasă mai penetrate și mai înțelepte la logodnicul iubitor și înțelegător care o reprimește cu brațele deschide după lunga-i călătorie de redescoperire de sine și iluminare dintr-un bordel.

E clar ca nu e un film pentru oricine, dovadă că aici are nota mai mica decât pe IMDB, fapt ce nu ma miră, având în vedere ca filmele cu Van Damme au note mai mari ca pe IMDB.
Filmul nu e ușor, iar cei care au comentat pe aici evaziv pe baza unor scene ne-traditionale sunt superficiali, întrucât le-a scăpat mesajul, de fapt mesajele din film pe care nu le mai înșir eu, fiind deja "traduse" și aici și pe alte site-uri.
Jocul Emmei Stone este într-adevăr de Oscar iar subiectul pare sa supere tradiționaliștii români care își bat nevasta după ce se oripilează de scenele de sex din film.
Unii zic ca acestea nu erau necesare, dar nu cred că filmul era împlinit dacă nu te lovea cu ele. În fapt acestea nu au niciun pic de erotism ci doar subliniază o nevoie fiziologică, satisfăcută ca și nevoia de mâncare sau de a bea apa, iar mintea încă necoapta a personajului principal nu poate concepe de ce este un tabu în societate.
Mesajul nu este ca nu ar trebui sa rămână tabu și nici nu ne îndeamnă la "progresism desantat" , ci doar arată cum a ierahizat societatea anumite condiții pentru civilizație.
Probabil mulți s-au oripilat ca apare într-un film, dar nu se oripilează dacă se uita la filme porno.
Faptul că Emma a fost prostituată și este sau nu judecată de societate, iar este un subiect care lovește prin intermediul filmului anumite persoane, care refuza sa creadă ca și aceste categorii de persoane fac parte din societate.
Asta e unul dintre subiecte, iar altele vor fi dezvăluite pe parcurs.

Doamne ce ciudatenie de film, dupa primele 15 min. am vrut sa-l opresc, mi se parea groaznic insa i-am mai acordat o sansa.Vazut, placut!
A mai spus cineva intr-un comentariu, ori iti place ori nu. Mi-e mi-a placut tot la acest film,povestea, interpretarea, peisajele ciudate, coloana sonora etc.

Păcat de actorii care au interpretat foarte bine și au adus singurul plus al filmului in rest un film pe care nu îl mai pot numi nici măcar prost pentru că este purtătorul mesajelor pline de ura la adresa bărbaților și tot tacâmul impus cu forța la Hollywood

Cand Yorgos Lanthimos il intalneste pe Victor Frankenstein n-are cum sa iasa decat ceva foarte bun. Pentru ca Lanthimos, regizor grec aflat in plina forta creatoare acum cand a implinit jumatate de secol de viata, e una dintre cele mai interesante si mai importante voci cinematografice douamiiste. Frankensteinul sau e, bineinteles, unul feminist, adaptat la lumea in care traim. Dar e un feminism nederanjant, de mare calitate, asta si datorita admirabilei actrite care e Emma Stone, cea care, la doar 35 de ani, ar cam trebui sa-si treaca in palmares al doilea premiu Oscar pentru acest rol care ar putea fi deja acela al carierei. Ca bine spunea recent disparutul mare scriitor roman care a fost Dinu Sararu: ,,Marii actori sunt cei care interpreteaza roluri mari,,. Si Emma mi s-a parut a fi aici mai completa, mai nuantata, mai complexa decat in oscarizatul rol ( si acela excelent) din ,,La la land,,. Dar nu numai Emma Stone straluceste in cel mai nou film marca Yorgos Lanthimos. Mai sunt si Mark Ruffalo si Willem Dafoe care dau viata celorlalte doua personaje-cheie ale povestii, mai sunt si personajele secundare suculente cum ar fi Max Mc Candles, Mrs Prim sau Alfie Blessington. ,,Poor things,, imi pare sub ,,The killing of a sacred deer,, dar peste ,,The Lobster,, sau ,,The Favourite,, ( ,,Kynodontas,, n-am vazut inca). Obligatoriu de vazut.

Filmul este foarte bun dar nu s-a lipit de sufletul meu!
Mi se pare o glorificare adusa uratului,dezumanizarii si depravarii...
Am apreciat ingeniozitatea scenariului,jocul actorilor,decorurile,ideile trasnite(vezi ragaitul lui God...),dar ,,saracele lucruri" chiar mi-au provocat mila...

a inceput bine dar s-a stricat pe parcurs. arata cateva lectii de viata despre moralitate si cum ne schimbam de dragul de a ne adapta unei ''societati plictisitoare'' dar cam atat. E un film ciudatel care a vrut sa socheze, insa la un moment dat pica usor spre ridicol. Foarte multa vulgaritate nenecesara. Singurele aspecte care au salvat filmul au fost interpretarile remarcabile, mai ales a Emmei care cred ca a avut rolul carierei ei, si modul in care a fost filmat. Ametitor filmat, dar interesant, niste unghiuri si perspective unice.

Poor things este genul de film controversat care ori iti place ori nu-ti place. Nu prea exista jumatati de masura cand vine vorba de acest gen de filme.
Si care cu siguranta va ramane mult timp pe retina spectatorului.
Personal, mi-a placut foarte mult. Iubesc genul de filme care te determina sa gandesti.

In opinia mea, Poor things este explozie de elemente, precum un foc de artificii. Nu stii unde sa te uiti mai intai. De la cadrele de filmare mai putin obisnuite, la costumele spectaculoase, la peisajele si decorurile impresionante, la rolurile actorilor principali care te lasa fara cuvinte pana la dialogul plin de substanta si profunzime.Au fost cateva scene in care imi venea sa dau inapoi, ca sa mai aud anumite replici.
Iar daca toate acestea nu sunt suficiente, cel mai mult mi-a placut faptul ca filmul abunda printr-o varietate de subiecte, precum:
- omul de stiinta care isi lasa emotiile de-o parte pentru a cerceta ce anume il intereseaza;
- descoperirea proprirei sexualitati si feminitati;
- explorarea sinelui si a lumii;
- iubirea si gelozia.

Daca reusesti sa treci de primele cadre (care intr-adevar pot parea destul de ciudate si neconventionale), vei descoperi un film extrem de colorat, de profund la sfarsitul caruia iti va ridica o multime de semne de intrebare si subiecte asupra carora sa meditezi.

Pe de alta parte, daca vrei un film usurel unde sa ti se dea totul mura-n gura, fara sa trebuiasca sa gandesti..nu ti-as recomanda acest film.

Sărmana artă iacă o ajuns la alt nivel . .și mai dezgustător.

M-a zapacit prin scenariu, m-a uluit prin costume, m-a intrigat prin regie.Jocul actorilor a fost exceptional.

Daca vreti o combinatie de suprarealism, postmodernism si grotesc, un amestec oniric libidinos intre Salvador Dali si "Alice in tara minunilor" scarpinandu-se intr-un loc intim", trebuie musai sa vadeti asa ceva.
O femeie remanufacturata grosier in stil Frankenstein reincepe un drum, cu zero creier dezvoltat iar, pe masura ce incepe sa inteleaga lumea, incepe sa descopere natura "hidoasa" a barbatilor si propriile framantari socialist-neomarxiste.

Filmul e destul de ok imagistic, alunecand spre sex exacerbat si grotesc - ceva intre Lars von Trier (opera libidnoasa) si Alejandro Jodorowsky (filmul metafora) in zilele de glorie.

Filmul e mai degraba o satira dar pentru telespectator e la fel de agreabil ca o limba lipicioasa in ureche dar asa a fost gandit - sa bage mana intre picioare telespectatorului.. si sa-l faca sa se obisnuiasca si cu asta!

Daca ti-a placut Sarmane Creaturi, atunci s-ar putea sa iti placa si Undeva la Palilula.
Atata si nimic mai mult.

Citind comentariile unora de aici, care despică firul narativ și analizează în profunzime filmul, eu, care am ieșit din sală după o oră de chin, par a fi vreun tâmpit care chiar nu înțelege genul acesta de artă. Îmi revin repede însă și îmi dau seama că trebuie să fii cu adevărat tâmpit, dezaxat și instabil din toate punctele de vedere ca să-ți placă un asemenea film, o coloană sonoră oribilă, scene gândite parcă de un copil de 5 ani retardat și nu de un regizor. Fraților, nu vă pierdeți timpul prețios ca să urmăriți așa ceva, n-am văzut film mai prost niciodată. E chiar foarte greu de descris cât de oribil este acest film.
Iar comentariile astea cât un roman sunt niște prostii, nu vă lăsați păcăliți.

Un film interesant pentru cine e fan Lanthimos.Emma Stone face un rol foarte bun.

Un film cu o estetică de bazar, cu un umor stânjenitor (credeam că doar românii au o problemă cu glumițele, dar ei stau foarte bine, în comparație cu concepția regizorului grec despre motivele de amuzament), un mix indecis între My Fair Lady/Pygmalion, Marile Speranțe și Flori pentru Algernon, ilustrând idei grosolane (intenția pocnirii copilului care plânge în restaurant, urmare a unei frustrări probabil personale a regiei, precum și transformarea brutei masculine în țap, într-o variantă a feminismului de care autorul fie își bate joc, pe șleau, fie dovedește că înțelege feminismul tot atât cât un "el" autotransformat în rumegător). Un film al cărui singur merit e distribuirea luminoasei Hanna Schygulla într-un rol mic, dar memorabil, cel al personajului care înmânează protagonistei volume de cărți. Paradoxal, tot soțul a reușit să fie comic, în rolul proprietarului de castel confruntat cu revoluția servitorilor. În rest, nu am înțeles ce sentimente ar fi trebuit să ne anime față de ilustrarea ideii medicale de a folosi creierul fătului încă viu, în contextul în care agenda filmului este vădit politică (feminism, maternitate, munca și exploatarea, proprietatea, patriarhatul). Din păcate, filmul nu se salvează doar cu punerea lor amestecată -și discutabilă- în discuție, cu tot Art Nouveau-ul gaudian etalat și toată vestimentația barocă. Nu este un film de ratat, dar impune rezervă și, aș crede, vigilență față de ceea ce doar vrea să pară. Recunosc că mi-a plăcut dansul Emmei Stone cu Mark Ruffolo (altfel, stânjenitor și neconvingător ca amant, în oricare dintre variante: romantic, dominator, gelos sau, după caz, milog).

Acesta este cel mai urât film pe care l-am văzut vreodată. Este ciudat, dubios și profund gretos.

Coloana sonoră vine direct din iad. Filmul a fost o tortură de la un capăt la altul.

Ne pare rău pentru bieții actori care au fost nevoiți să interpreteze scene atât de urâte și oribile.

Ei spun că este comedie și romantism, ei bine, nu este nici una dintre acestea.

Scenariul a fost creat de o minte bolnavă pentru a crea un film atat de ciudat, de înfiorător și urât.

Sunt trupuri urâte goale care fac scene de sex, în cel mai urât mod posibil, învăluite într-o filosofie ciudată.

Nicio poveste de dragoste, doar cadavre și atmosfera super ingrozitoare.

Nu-ți pierde timpul așa cum am făcut noi!

Jocul Emmei Stone face tot filmul. Pare că filmul a fost creat pentru ca Emma Stone să îsi expună talentul. In rest, filmul e abstract, distopic, tipic lui Yorgos Lanthimos cu cateva mesaje despre impactul științei scăpate de sub control asupra umanului ( paralela si cu AI-ul). Mintea umană necizelată, rudimentară duce facil la un comportament instinctiv...iar pe măsura ce evoluează, nechibzuința și perversitățile își fac loc in egală măsură pe langă bunătate, empatie sau curiozitate umană. Acțiunea se petrece într-un trecut al Londrei victoriene, dar pare totuși într-un viitor in care știinta iși permite experimente ieșite din comun, lipsite de etică...sau/și în care e.g. din vapor pe mare poți ajunge cu telecabina cu cablu în Alexandria, s.a.m.d
Pe 11 martie numărăm Oscarurile: 11 nominalizări doar pentru acest film.
Am vazut si filmul ,, Uciderea cerbului sacru" de acelasi regizor, cu Colin Farrell in distribuție.. cam in aceeasi notă.

Dacă ar fi trebuit inventat Oscar-ul pentru interpretarea unei anume actrițe, Emma Stone e aleasa.

Poveste gotică, presărată cu grandios și grotesc , amestec de poezie, orori și umor. Un film pertinent, social, cu accente futuriste. Viziunea estetică e surprinzătoare. Excelente travellingurile, dar și filmările cu lentila cu unghi mare. Film militant, feminist, cu o Emma Stone în formă artistică totală.

Filmul a primit premii BAFTA pentru producție, costume, machiaj, efecte speciale...Poate nu-l ocolește nici Oscarul...

Emma Stone și-a depășit toate limitele în acest film, e incredibilă.
Să intrii în pielea unui personaj așa de complex ca și Bella Baxter e o provocare.
Ea, ca și actriță matură să interpreteze efectiv evoluția unui fetițe, făcând trecerea de la mintea inocentă la descoperirea sexualității; de la copil ținut în captivitatea părintelui posesiv la admirarea lumii, care ca și tânăr ți-ai imaginat-o plină de frumusețe și lucruri bune. Ce, din păcate, nu e adevărat.
Când o lovește realitatea, Bella are parte de o lovitură ce îi mistuie sufletul și o face confuză-n gândire. Realizează că banii sunt cei ce conduc lumea, pe de o parte.
Pe de altă parte, se arată subtil diferența dintre cum este tratat trupul unei femei, pe lângă cel al unui bărbat. Subiect ce mereu aduce controverse. De asemenea, și experiența bisexualității.
Din acest pasaj al poveștii reiese faptul că trupul unei femei e doar al acesteia, și ea poate decide orice vrea să facă cu el. Așadar, nu ține de replica unui mascul cum o femeie trebuie tratată, dacă e independentă.
Această mândrie a Bellei o maturizează îndeajuns să-și ia viața-n propriile mâini, ajungând spre final, o femeie adultă ce, trecând prin batjocură, rușine, dezamăgire și tristețe - ajunge o femeie puternică, de temut, realizând lucruri mărețe, precum sexul opus.

Unul dintre cele mai ciudate si bune filme pe care le-am vazut. Regizorul a creat un adevarat univers in acest film care surprinde prin coloana sonora, povestea dramatica si actorii care au jucat ireprosabil. Willem Dafoe, Mark Ruffalo si Emma Stone au fost brilianti.

Plasat într-o atemporalitate abisală, fără repere cronologice, “poor things”, filmul ființelor “sărmane”, private de cea mai frumoasă înzestrare umană, numită suflet, explorează denudând cu spirit anatomic, structura mental psihologică a omului involuat la un agregat fizic, recompus sau descompus de organe.
Se remarcă pe toată durata filmului această sciziune dintre corp, mental și instinctul uman, ființa numită Bella, reconfigurată de omul de știință savant, bizar, alintat simbolic God, el însuși un om trunchiat emoțional, funcționând, până aproape de final, ca o structură dezarticulată în cele 3 elemente. Bella explorează secvențial și defazat viața instinctuală, mentalul primar și apoi cel deductiv, atingând doar superficial dilemele etice ale umanului colectiv, ca apoi să plonjeze în emoționalul bipolar, dual, simplificat al unui adolescent, adulmecând doar complexitatea mentalului și emoționalului feminin.
Un film care curge de la bicolor la hiperbolism cromatic intens și fascinant, cu decoruri supradimensionate prin calitatea detaliului, ce compensează simplitatea și primitivismul uman, ca și când lumea externǎ conține toate detaliile ce scapă minții umane, cu o muzică “penetrantă” prin sunete brute, amorfe, dismorfe, armonii disproporționate, cu efecte viscerale.
Atenția spectatorului e direcționată către un erotism bazat pe reflexe Pavloviene, nesățios, nerafinat, dirijat de la instinctiv la oportun, de la fiziologic la deviant, ce devine central în lumea bizară distopică a Bellei.
Există un despotism al eroticului care stăpânește personajele, de la obscuritatea plăcerilor primare (relația Bellei cu avocatul) la dorințe refulate perpetuate într-o atracție statornicǎ şi fidelǎ (relația Bellei cu asistentul), între care curg experiențele erotice într-un bordel simbol al spațiului de consum al tenebroaselor tensiuni sexuale, grobiene, hidoase, mizere.
Un film despre omul dezarticulat în structurile sale, în absența armonizǎrii celor mai subtile structuri, forme şi energii, în bizareria unor cǎutǎri frustrante, care, în absența inefabilului mistic, mimeazǎ automatismele unei maşinǎrii umane.

Un basm ciudat, strălucitor, vîscos și excentric, este exact genul de rol pe care Emma Stone îl poate interpreta cu o ușurință remarcabilă. Ea este cu adevărat inima și sufletul întregului film. Jocul ei actoricesc de aici este îndrăzneț, curajos, impudic într-un mod provocator, fără inhibiții. Acesta este rolul definitoriu pentru cariera Emmei Stone prin care își face intrarea în aerul rarefiat al marilor actrițe. Ea captează un nivel de vulnerabilitate și o dorință dureroasă pe care nu le-am mai văzut de mult timp la niciun actor. Un rol îndrăzneț pe care Meryl Streep, mediocra favorită a nomenclaturii de la Hollywood, nu l-ar fi acceptat niciodată.

Acum cîțiva ani scriam pe pagina Emmei Stone de pe CineMagia că va cîștiga cel puțin două statuete Oscar. Patru ani mai tîrziu o va avea deja pe prima, iar în acest an e posbil să o pună pe raft și pe a doua. Stone este excelentă în rolul Bellei, dîndu-i un stil fumuriu și un mod ciudat de a vorbi, prin care reiese că personajul nu este un adult normal. Cred că se acordă o atenție exagerată sexualității Bellei, excluzînd alte părți ale personalității sale, ceea ce mi-a lăsat impresia că talentul Emmei Stone nu a fost pe deplin fructificat de regizor.

„Poor Things” este o comedie romantică ratată, cu decoruri spectaculoase, pline de detalii baroce și costume frumoase, coafuri și machiaje care pot să impresioneze într-un miez de noapte din luna februarie. Matt Ruffalo oferă un rol secundar nostim, arătînd întreaga amploare a frustrării masculine în procesul de castrare, care rezultă din pierderea totală a dominației pe care o simte în mod natural. Chiar dacă baza scenariului este asemănătoare, nu este vreo fabulă extravagantă a monstrului Frankenstein, ci este mai mult o parodie nereușită a monstrulețului creat de Mary Shelley.

Ajungem într-o poveste despre căutarea pasiunii și a libertății sexuale, doar că ciudățenia agresivă scade orice fel empatie cu personajele, iar durata filmului este total nejustificată. Înțeleg că există o intenție de a crea misticism și absurditate pentru a da un ton, dar mi s-a părut forțat și previzibil în cea mai mare parte a timpului. Subiectele abordate pe care încearcă să le aprofundeze regizorul au rămas doar la un nivel superficial. Despre cum este să devii adult din perspectiva unui copil, despre alegerile femeilor și modul în care sunt tratate în societate, despre săraci și bogați, despre a fi om în lumea modernă și multe altele. Dincolo de abordarea facilă și obositoare a echipei conservatorilor versus echipa progresiștilor, rămîne prestația remarcabilă a Emmei Stone.

În ziua de azi se produc atît de multe filme mediocre, încît orice peliculă decentă primește laude exagerate, iar „Poor Things” este o astfel de producție. Momente bune, dar atît.

vamp_cupcake super bun take cred ca as fi fost de acord..(daca aveam o debilitate cerebrala)

O altă mizerie progresistă, pe placul celor care au dificultăți în a-și recunoaște genul biologic.

Un film care va fi foarte apreciat in principal de publicul obișnuit cu astfel de filme

Un alt bullshit pe placul corectitudinii politice sexomarxiste.