Sinopsis

O dată la douăzeci de ani, din cauza ploilor torențiale și a topirii zăpezilor, regiunea Kosinj, din Croația, devine un lac de o impresionantă întindere, pentru care singurele modalități de transport și, implicit, de comunicare cu restul lumii, sunt asigurate de câteva bărci.
În 2010, doi barcagii voluntari asigură legăturile comunităților lor transportând oameni și mărfuri, în această zonă atinsă de catastrofă, fie ca pedeapsă divină, fie din pricina nepăsării administrative sau din cauza încăpățânării localnicilor.