Aceasta trilogie formata din aproximativ 2,5 filme, cuprinde medio-metrajul The History of White People in America (1985) si doua lung-metraje: The History of White People in America: Volume II (1986), in realitate o colectie de 4 short-uri si Portrait of a White Marriage (1988). Partea a 3-a, singura ce indeplineste canoanele unui feature film, este si cea despre care o sa realizez acest review; unica ce merita comentata practic.
Important printr-un singur element, prezenta lui Robin Williams in distributie, filmul ridica o intrebare la care nu reusesc sa ii gasesc raspuns. De ce, Doamne iarta-ma!, avea nevoie cariera acestui actor ce prin calitatea prestatiilor sale si prin faptul ca a demonstat in filme mici ca interpretarea sa aduce un plus de valoare, de o astfel de prezenta meteorica intr-o productie obscura de televiziune? (avea deja la activ un minunat Moscow on the Hudson (1984) ce i-a si adus prima nominalizare la Globurile de Aur sau Good morning, Vietnam (1987) care a venit si el cu prima nominalizare la Premiile Oscar) Iar cazuri asemanatoare exista cu duiumul. Nu am sa inteleg niciodata astfel de rationamente ale unor actori ce au posibilitatea de a-si alege proiectele cu care sa isi asocieze numele si totusi aleg sa fie figuranti in productii neinteresante si fara valoare.
Filmul se vrea o continuare a celor doua parti ce il preced pe acesta, iar asta nu e nicidecum un punct forte. Cel din '85, realizat pe modelul unui live talk-show, un mokumentary daca tineti la terminologie, parodic si plin de invataminte ce ulterior ar trebui sa te ajute sa identifici si sa solutionezi mai usor problemele din viata de cuplu, nu are in afara de ideea deja expusa in titlu, nimic amuzant sau emblematic. L-am vizionat de cateva ori si tot nu reusesc sa gasesc momente pe care sa le rememorez atunci cand incerc sa mi-l reamintesc. Pur si simplu imi dispare orice amintire legata de acest material.
A doua parte, cea din '86 este ceva mai bine lucrata iar falsa impresie de valoare documentara, este mai palpabila. Intregul discurs cu valente de autentica cercetare sau studiere de caz, te pacaleste pe termen scurt si captandu-ti pe moment atentia, iti face vizionarea mai usoara. Nu cu mult fata de primul, dar oricat de putin ar fi, in conditiile date, se pune.
Intregul proiect format din cele 3 titluri, a fost condus de Martin Mull, un permanent debutant atat in calitatea sa de gazda a unor programe de live, dar si ca actor secundar in diverse seriale si productii tv, asta chiar daca regia i-a fost atribuita lui Harry Shearer, un fost colaborator al lui Mull si probabil prieten, impreuna cu care a realizat America 2-Night, o emisiune umoristica de seara. Amuzant e ca in tot zbuciumul si incercarile cu care acest om de televiziune a incercat sa faca pasul spre o cariera de actor, apar si doua proiecte ce au titluri daca nu ilare tinand cont de context, macar aspirationale sa le numim: The T.V. Show (1979) si Serial (1980).
In cazul in care asteptati ca si mine sa il vedeti pe Williams in calitatea sa de figurant, atunci va sfatuiesc sa va asezati confortabil in fotolii si sa umrariti cam patru cincimi din tot acest material, pana cand, vanzatorul de aparate de aer conditionat, o sa isi faca aparitia intr-un final si la usa dumneavoastra. O premiera pentru Robin e ca acum se vede nevoit sa interpreteze un comerciant nesuferit si misogin, schiop pe de-asupra, asta asa ca un fel de pedeapsa si pecete pentru un astef de om. Cuvantul care rezuma perfect caracterul individului in pielea caruia intra indragitul actor aici, este: nenorocit.
Daca e totusi sa identific lectia ce deriva din meteorul rol, o sa spun ca in cazul in care Williams cel din viata reala nu ar fi a ajuns actor de succes, atunci cu siguranta ar fi putut deveni un agent de vanzari realizat, la ce logoree poseda si la cat de spontan ii reuseste orice discurs.
Am lasat la urma tema "white people" din spatele intregii povesti ce se vrea spusa cu sarcasm, pentru ca ea, pe langa faptul ca e repetata cu obstinatie la tot pasul in primele doua ecranizari, nu isi atinge niciodata climaxul, apogeu la care o astfel de idee ar fi putut ajunge cu atata usurinta indiferent de multitudinea de abordari la care s-ar fi pretat a fi atacata.
Concluzie: O comedie la care nu se prea rade si in care apare cea mai traumatizanta sedinta de terapie pe care un psiholog o poate oferi. Tot proiectul este scos din anonimat de un nume ce nu pare nici el ca stie ce cauta in distributie si care mai e si antipatic prin natura personajului pe care trebuie sa-l intruchipeze. Acest moment este probabil cel mai lipsit de umor din intreg filmul, lucru iarasi deloc de laudat daca e sa ne raportam la ce calitate si mai ales la ce tip de actor e Robin Williams. Nota 5,38!
Important printr-un singur element, prezenta lui Robin Williams in distributie, filmul ridica o intrebare la care nu reusesc sa ii gasesc raspuns. De ce, Doamne iarta-ma!, avea nevoie cariera acestui actor ce prin calitatea prestatiilor sale si prin faptul ca a demonstat in filme mici ca interpretarea sa aduce un plus de valoare, de o astfel de prezenta meteorica intr-o productie obscura de televiziune? (avea deja la activ un minunat Moscow on the Hudson (1984) ce i-a si adus prima nominalizare la Globurile de Aur sau Good morning, Vietnam (1987) care a venit si el cu prima nominalizare la Premiile Oscar) Iar cazuri asemanatoare exista cu duiumul. Nu am sa inteleg niciodata astfel de rationamente ale unor actori ce au posibilitatea de a-si alege proiectele cu care sa isi asocieze numele si totusi aleg sa fie figuranti in productii neinteresante si fara valoare.
Filmul se vrea o continuare a celor doua parti ce il preced pe acesta, iar asta nu e nicidecum un punct forte. Cel din '85, realizat pe modelul unui live talk-show, un mokumentary daca tineti la terminologie, parodic si plin de invataminte ce ulterior ar trebui sa te ajute sa identifici si sa solutionezi mai usor problemele din viata de cuplu, nu are in afara de ideea deja expusa in titlu, nimic amuzant sau emblematic. L-am vizionat de cateva ori si tot nu reusesc sa gasesc momente pe care sa le rememorez atunci cand incerc sa mi-l reamintesc. Pur si simplu imi dispare orice amintire legata de acest material.
A doua parte, cea din '86 este ceva mai bine lucrata iar falsa impresie de valoare documentara, este mai palpabila. Intregul discurs cu valente de autentica cercetare sau studiere de caz, te pacaleste pe termen scurt si captandu-ti pe moment atentia, iti face vizionarea mai usoara. Nu cu mult fata de primul, dar oricat de putin ar fi, in conditiile date, se pune.
Intregul proiect format din cele 3 titluri, a fost condus de Martin Mull, un permanent debutant atat in calitatea sa de gazda a unor programe de live, dar si ca actor secundar in diverse seriale si productii tv, asta chiar daca regia i-a fost atribuita lui Harry Shearer, un fost colaborator al lui Mull si probabil prieten, impreuna cu care a realizat America 2-Night, o emisiune umoristica de seara. Amuzant e ca in tot zbuciumul si incercarile cu care acest om de televiziune a incercat sa faca pasul spre o cariera de actor, apar si doua proiecte ce au titluri daca nu ilare tinand cont de context, macar aspirationale sa le numim: The T.V. Show (1979) si Serial (1980).
In cazul in care asteptati ca si mine sa il vedeti pe Williams in calitatea sa de figurant, atunci va sfatuiesc sa va asezati confortabil in fotolii si sa umrariti cam patru cincimi din tot acest material, pana cand, vanzatorul de aparate de aer conditionat, o sa isi faca aparitia intr-un final si la usa dumneavoastra. O premiera pentru Robin e ca acum se vede nevoit sa interpreteze un comerciant nesuferit si misogin, schiop pe de-asupra, asta asa ca un fel de pedeapsa si pecete pentru un astef de om. Cuvantul care rezuma perfect caracterul individului in pielea caruia intra indragitul actor aici, este: nenorocit.
Daca e totusi sa identific lectia ce deriva din meteorul rol, o sa spun ca in cazul in care Williams cel din viata reala nu ar fi a ajuns actor de succes, atunci cu siguranta ar fi putut deveni un agent de vanzari realizat, la ce logoree poseda si la cat de spontan ii reuseste orice discurs.
Am lasat la urma tema "white people" din spatele intregii povesti ce se vrea spusa cu sarcasm, pentru ca ea, pe langa faptul ca e repetata cu obstinatie la tot pasul in primele doua ecranizari, nu isi atinge niciodata climaxul, apogeu la care o astfel de idee ar fi putut ajunge cu atata usurinta indiferent de multitudinea de abordari la care s-ar fi pretat a fi atacata.
Concluzie: O comedie la care nu se prea rade si in care apare cea mai traumatizanta sedinta de terapie pe care un psiholog o poate oferi. Tot proiectul este scos din anonimat de un nume ce nu pare nici el ca stie ce cauta in distributie si care mai e si antipatic prin natura personajului pe care trebuie sa-l intruchipeze. Acest moment este probabil cel mai lipsit de umor din intreg filmul, lucru iarasi deloc de laudat daca e sa ne raportam la ce calitate si mai ales la ce tip de actor e Robin Williams. Nota 5,38!